SF. SERAFIM DE LA SÂMBĂTA | CUM COMUNICI CU CEL BOLNAV?

Limba iubirii față de cel bolnav

Limba iubirii se face tot mai înțeleasă chiar și acolo unde nu e posibilă nicio punte spirituală de înțelegere. Bolnavul simte unda de iubire sau ură ce vine de la cei apropiați ai săi. Bolnavul nu este un dezmoștenit al sorții, ci un chemat al împărăției lui Dumnezeu.

Un creștin adevărat se cunoaște pe de-o parte, prin credința ce mărturisește, iar pe de altă parte prin fapta ce se săvârșește.

De suntem mâhniți sau în bucurie, de suntem în deplină împuținare sau în plină mulțumire, de avem asupra noastră cer noros sau senin, de suntem în grele încercări sau dulci mângâieri, orice stare am avea, să fim încredințați că deasupra noastră şi cu noi este Dumnezeu.

Să trăim de aşa fel ca în viața fiecăruia dintre noi să se mărturisească Dumnezeu. Nu-i vorba de gălăgie multă, de vorbă multă, de cine ştie ce isprăvi văzute de ochii oamenilor, ci de o tăcută străduință pentru îmbunătățirea sufletului nostru, pe urma căreia chiar şi fără grai mărturisim pe Dumnezeu.

Sf. Serafim de la Sâmbăta: Cum comunici cu cel bolnav?

Bunătatea dinlăuntrul sufletului şi roada ei prin fapte smerite şi lucrate în dragostea de

Dumnezeu sunt vestirea cea mai puternică a Evangheliei între oameni.

Sunt taine ale vieții şi răsturnări pe care nu le putem înțelege decât atunci când Dumnezeu ne ajută să le înțelegem. Drept aceea, de câte ori suferim înfrângeri, suferințe, lipsuri, să cugetăm că Dumnezeu ne are în lucru.

În zilele suferinței se pot deosebi duhurile. Mulți sunt stăpâniți de nerăbdare, pentru că nu sunt lăsați să se bucure de libertate. Ei socotesc suferința ca o povară neîndurătoare. Puțini sunt aceia care văd în încercările vieții o binecuvântare de sus. Ei ştiu să folosească astfel de împrejurări pentru a se întoarce la sine şi a cugeta mai adânc la rosturile vieții. Suferința pentru unii ca aceştia este un prilej de întoarcere la Dumnezeu.

Smerenia lui Hristos

Hristos Domnul este în noi ascuns într-o smerenie pe care cuvântul omenesc n-o poate tălmăci după cuviință. El este cu noi călăuzindu-ne pe drumurile acestei vieți. El stă la uşa sufletului nostru şi bate cu degetul iubirii Sale de oameni, cerând intrare.

Viața înfrumusețată cu darul lui Dumnezeu este asemenea unei mese binecuvântate la care Hristos este oaspetele vieții noastre. Sufletul care ospătează pe Hristos devine el însuşi sălăşluire scumpă a darului. Într-un astfel de suflet, patimile tac, virtuțile cresc şi Hristos Se mărturiseşte.

(Mai multe despre viața și învățătura Sf. Serafim de la Sâmbăta de Sus aflați în ultimul Număr al Revistei Atitudini)