NU E OM MAI BUCUROS CA MINE | SF. GAVRIIL GEORGIANUL

Dragostea Sf. Gavriil pentru neputincioși

Părintele Gavriil nu-și impunea silnic voia când era vorba de călăuzirea oamenilor, respectându-le libertatea. Spunea: „Omul trebuie să-și sfinţească viaţa prin hotărâri bine cumpănite. Calea și-o făurește prin faptele sale. Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu voie liberă. Cine sunt eu, ca să mă amestec în viaţa lui?”.

Într-o zi, două măicuţe, Nana și Manana, s-au întâlnit cu părintele Gavriil în oraș și cu bucurie au cerut binecuvântare de la el. Dar, pentru că pe jos era noroi din pricina ploii, n-au îngenuncheat, ca de obicei, ci au făcut doar o mică metanie.

Părintele însă, spre uimirea lor, s-a pus în genunchi în noroiul acela, așa că au fost nevoite să facă și ele la fel. Și așa, în genunchi, le-a binecuvântat, iar apoi, făcându-le cu ochiul, le-a zis: „1 la 0!”.

Gestul părintelui n-a fost unul copilăresc și poznaș, ci plin de înţelepciune, căci așa, smerindu-se înaintea lor și cinstindu-le, le-a arătat că, atunci când cu adevărat cinstești pe cineva și vrei să-i arăţi lucrul acesta, nu trebuie să te împiedice nimic s-o faci.

Bucuria în Hristos

Egumenul Mihail Gabricidze istorisește această întâmplare: „Tocmai fusesem tuns în monahism și m-am dus la părintele Gavriil ca să-i cer un cuvânt de învăţătură. Era bolnav, întins pe pat, dar n-a pregetat să le ceară surorilor care îl îngrijeau să pună masa și să aducă o sticlă de vin pentru mine.

După ce ele au ieșit, mi-a spus: «Bietele surori, ele cred că nu mă simt bine. Dar, de fapt, nu e om mai bucuros ca mine; cu cât sufăr mai mult, cu atât mă apropii mai mult de Dumnezeu».

A tăcut o clipă și a început să plângă: «Ah, cât de slabă mi-e credinţa! Uite, am luat o pastilă ca să-mi alin durerea de stomac. Dar ce poate face o pastilă atât de mică, când Atotputernicul îngăduie să fiu încercat?!»”.

Cum să ne rugăm

Cugetele părintelui Gavriil erau pururea la Dumnezeu. Ori de câte ori auzea pe cineva rostind rugăciunile în grabă, începea să-l imite: „Ta, ra, tata, ta, ra, tata…” și-i zicea: „Spui rugăciuni sau citești ziarul? Parcă ai fi o mitralieră…

Rugăciunile se fac cu frică și cu evlavie! Gândește-te numai înaintea cui stai! Iisus e pururea de faţă în chip nevăzut. El este în mijlocul nostru!”.

Maica Parascheva, care slujea la chilia părintelui, istorisește acestea: „Mă aflam la chilia părintelui, când niște pelerini au venit să ceară un pahar cu apă. Pentru că nu curgea apa la robinet, i-am îndrumat spre trapeză, ca să nu-l tulbur pe părintele. El însă m-a mustrat spunându-mi: «Cum poţi să te lipsești de acest prilej, ca să-ți arăţi iubirea de aproapele? Fugi iute după ei! Un simplu pahar cu apă dat celui însetat este o mare faptă bună în ochii lui Dumnezeu»”.

(Mai multe mărturii din viața Sf. Gavriil, puteți afla în Revista Atitudini Nr. 77)