FILOCALIA OMULUI POLITIC | NEAGOE BASARAB

Atitudinea morală ireproșabilă

Cu siguranță că taina înfăptuirilor fără precedent ale voievodului Neagoe a fost și personalitatea lui echilibrată, dominată de supremația minții asupra simțurilor trupului. Viața lui morală era ireproșabilă, iar cea de familie fără pată, așa încât nimeni din contemporanii săi nu a avut îndrăzneala să se dea vreodată drept fiu natural al său spre a revendica tronul. În familia domnească, însă, pierderile celor dragi au fost adevărate pietre de încercare. Le-a îndurat pe toate fără cârtire așa cum învățase de la sfântul său povățuitor.

Neagoe va rămâne fără mamă pe când era pribeag la Constantinopol. Din trei băieți și două fete, a îngropat doi fii, unul mic, altul în care-și pusese nădejdea de părinte. Ultimul rămas în viață era nevârstnic atunci când Neagoe Basarab a fost răpus de o boală necruțătoare din care i se va trage și moartea.

Filocalia omului politic | Testament

Nu se va despărți de vremelnicia lumii până nu va așterne pe hârtie testamentul său cuprins în „filocalia omului politic”, cum au fost denumite Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie. Scrierea domnitorului Neagoe este una dintre cele mai cutremurătoare mărturii omenești despre om. Iar rugăciunea smerită, alternată cu strigătul de luptă și de victorie asupra vrăjmașului regăsite în filele ei, sunt expresia dorinței lui arzătoare de a împărtăși tuturor urmașilor săi comoara duhovnicească adunată într-o viață atât de scurtă.

„Ar fi fost de ajuns Catedrala de la Argeș și tradiția politică ce o lăsa, ca să-i asigure dăinuirea în amintirea generațiilor. Dar geniul său i-a pus în mână pana pe care ucenicul călugărilor din Bistrița olteană și al marelui Nifon Patriarhul a dovedit că o poate mânui la egalitate cu cei mai mari, din câți au scris la vremea sa și înainte de dânsul. Dacă domnia de numai nouă ani, dar atât de bogată în roade, a lui Neagoe Basarab poate fi socotită o adevărată minune înfăptuită de un om politic dăruit cu puterea harului, Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie au părut la rândul lor o minune, și mai greu de primit” (Arhim. Ciprian).

Împărat și teolog

Prin cartea lui, domnitorul Neagoe a țesut literaturii române haină de porfiră împărătească. Credința lui curată în Dumnezeu, iubirea nemărginită pentru Cel de Sus și nădejdea lui neclintită în biruința binelui asupra răului din lume, sunt firele de aur cu care smeritul domn a împletit veșmânt de cugetări alese, unice prin forța lor duhovnicească și bogăția de har.

„Pentru aceea, preaiubitul meu fiu Theodosie, sau oricare altul pe care-l va alege Dumnezeu și-l va pune să fie păstor turmei Sale, să fiți blânzi spre turma lui Hristos și cu multă frică și cu smerenie să o pașteți, ca să aveți cu ce vă arăta înaintea Domnului nostru Iisus Hristos, cum și David împăratul și prorocul fu blând și smerit și plăcut lui Dumnezeu. Pentru aceea, zise Dumnezeu: «Aflat-am pe David, bărbat după inima Mea». Așijderea și voi, de veți fi blânzi și buni, binecuvântările lui David se vor pogorî peste voi”.

„Basarab, binecredinciosul domn român, a dat cea mai înaltă cugetare creștină în problemele stăpânirii și conducerii oamenilor. Învățăturile lui Neagoe Basarab sunt întâiul nostru tratat de dogmatică, de morală, de spiritualitate creștină. Voievodul format printre călugării de la Bistrița în aceeași măsură în care s-a format la curtea de la Târgoviște este primul nostru mare teolog și primul cugetător filocalic al Bisericii Ortodoxe Române” (Arhim. Ciprian).

Plecat din această viață la doar 39 de ani

Neașteptata plecare a binecredinciosului domn către Împărăția Celui veșnic, în septembrie 1521, la doar 39 de ani, ar părea astăzi în ochii multora dintre contemporanii noștri, o amară nedreptate. Dar privind în volbura timpului, înțelegem că Dumnezeu l-a luat lângă El pe plăcutul Său, înainte să vadă cum șuvoiul otoman spulberă Belgradul, „poarta Europei”, sub loviturile celui mai mare dintre sultani, Soliman Magnificul.

Neagoe Basarab s-a sfârșit din viață în timpul înfricoșătoarei campanii, cu grija în suflet pentru viitorul țării, dar scutit de umilința și înfrângerea în care se va prăbuși regatul vecin.

Boala fără leac și amenințarea morții au făcut din voievodul de la Argeș cel mai mare scriitor al românilor în epoca veche și întâiul teolog și scriitor duhovnicesc de geniu ridicat din mijlocul Ortodoxiei românești.

„Lăsând în urma sa multă lumină, lumină ale cărei raze pătrund până la noi cei de astăzi” și rugămintea adresată posterității. „Și rog pe cei ce Dumnezeu îi va îngădui să vie după noi, să păzească adăpostul acesta mic și lăcașul oaselor mele, ca să fie nestricat”… Binecredinciosul domnitor Neagoe Basarab a fost înmormântat în gropnița domnească de la Curtea de Argeș, ctitoria sa, iar piatra de mormânt amintește:

„A răposat robul lui Dumnezeu Io Neagoe Voievod și Domn a toată Țara Românească și a părților dunărene, în luna lui Septembrie 15 zile, anul 7029 (1521), crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18”.

Biserica Ortodoxă Română l-a așezat în filele Sinaxarului ei în anul 2008, stabilindu-i ca zi de cinstire, data de 26 septembrie.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 57)

Câteva cugetări din testamentul Sf. Neagoe

Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate sa cade să cinstești și să lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare și bun și milostiv și ziditorul nostru cel înțelept, și zioa și noaptea și în tot ceasul și în tot locul. Și să foarte cuvine să-l slăvești și să-l mărești neîncetat, cu glas necurmat și cu cântări nepărăsite, ca pre cela ce ne-au facut si ne-au scos din-tunérec la lumină și den neființă în ființă.

O, câta iaste de multă mila ta, Doamne, și gândul și cugetul tău, care ai spre noi oamenii! O, mare taină și minunată! O, cine va putea spune toate puterile tale și lauda slavei tale! Dumnezeu, pentru mila sa cea multa, lăcui întru noi oamenii și să arătă noao. Dumnezeu fu în ceriu și om pre pamântu și într-amândoao desăvârșit. Și pre om și-l făcu fiiu iubit și moștean împărățiii sale. O, mare iaste taina înțelepciunii tale Doamne, care fu spre noi oamenii!…

Iar domnii în ce chip cad de la Domnul și Dumnezeul lor? Cad unii din credință, iară alții din fapte. Deacii ei mor. Ca oamenii carii suntu suptu stăpâni, cu trupurile mor domnilor și împăraților pământești, iară cu sufletele ei mor lui Dumnezeu, dacă îi ajunge amarnica moarte și suntu nepocăiți de păcatile lor. Că măcar deși zice că „nu iaste după moarte plângere, nici în iad tânguială și vaete” iar cu adevărat iaste, și acolo suntu țipétile céle cu nevoe și suspinile și gémetile céle gréle și oftările céle amară. Că acolo lăcuescu în muncile céle groaznice și fără sfârșit și în focul nestinsu totdeauna să află, avându plângere necurmată și nemângâiată, și nici de un folos le iaste.

Dreptatea și milostenia

Dreptu acéia, iubitul mieu fiiu, să fii milostiv tuturor oamenilor și tuturor gloatelor, care ți le va da Dumnezeu pre mâna ta, pentru care însuși Domnul Dumnezeul nostru și mântuitorul Iisus Hristos ș-au vărsat sfântul sânge al său. Și să nu omori pre niminea făr’ de judecată dreaptă și făr’ de ispovedanie, ca să nu fii și tu junghiat fără de milă, ca noatenii și ca mieii. Că sângile omului nu iaste ca sângile vitelor sau ca altor fieri sau ca al păsărilor. C iaste într-alt chip, sânge ales și curățit cu sfântul sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, care l-au vărsat pre cruce în cetatea Ierusalimului, în zilile lui Pilat de la Pont.

Ca nu cumva, pentru pripa, să moară ție cu trupul, iar lui Dumnezeu cu sufletul. Că și noi însine carii suntem, măcară domni, măcară bogați, măcară săraci, tot greșim lui Dumnezeu și suntem vinovați și vom să stăm toți dinpreună la înfricoșata judecată a lui Hristos. Că însuși Hristos pentru sufletile noastre de bună voie a sa s-au dat spre moarte, ca pre noi pre toți să ne facă fiii lui Dumnezeu.

Dreptu acéia să cade împăratului și domnului să aibă judecată direaptă și nefățarnică, dinpreună și alte bunătăți toate, că „cinstea împărătească și domnească judecată iubéște”, cum iaste zis; că împărații cei adeveriți nimica nu fac făr’ de judecată, că cu judecata suntu îndreptători și putérnici. Tu, Doamne, ca un Dumnezeu ai gătit dreptatea ta și o ai dat-o împăraților și domnilor, iar adeverința o ai împărțitu tuturor oamenilor. Judecata și direptatea în Iacovu o ai făcut-o. Că Hristos iaste judecătoriu și dreptatea și adeverința. Și zice: „Iacovu iaste sluga mea cea aleasă“.

Credința și modestia

Vezi, iubitul mieu fiiu, că Costandin, marele împărat și îngăduitoriul lui Dumnezeu, bărbatul cel sfânt si slăvit, carele fu mai mare înaintea lui Dumnezeu pentru bunătățile lui decât toți împărații den veac, și pentru dreptățile lui i să arătă semnul crucii lui Dumnezeu făcut pre cer de stéle, în vréme de amiazăzi, și strălucea mai vârtos decât soarele, și era scris cu slove letenești, și acéle slove să înțelegea așa: „Costandine, cu aceasta vei birui“.

Ia aminte acum și vezi: cel ce să scoală asupra împăratului și unsul lui Dumnezeu, fără porunca celui de sus, nu-i va strica nimic, nici îi va face nici un rău, ci mai vârtos își va omorî sufletul și și-l va piiarde.

Pentru acéia, iubiții mei, sunteți datori și ni se cade să ne ferim de toate pizmele și mozaviriile și de alte răutăți, de toate. Că să știți cu adevărat, că tot omul, măcar domn, măcar boiar, măcar înțelept, măcar neștiut, măcar bogat, măcar sărac, „ori ce va sămăna, acéia va și secera“ și cine cum își va lega sarcina, așa o va și duce. Că tot omul din lucrurile sale să va îndrepta, și din lucrurile sale să va osândi.

Așa și tu, trupul să ți-l îmbraci în haine slabe și proaste, iar mintea ți-o îmbracă în haine împărătești și o împodobéște cu corună, și șăzi în carâtă naltă și luminată. Iată, tu acum faci împotrivă și în ponciș, că cetatea, adecă trupul, tu ți-l împodobéști cu multe feliuri de haine, iar pre împăratul, adecă mintea, ți-o lași legată de să târaște spre patimile și lucrurile céle nebune și dobitocești. Dar nu cugeți că ai fost chemat la nuntă, și nunta au fost a lui Dumnezeu, și nu chibzuești că în cămărăle lui vor să între toate sufletele îmbrăcate în haine lucii și cu ranțuri de aur împodobite.