21 DE ANI LÂNGĂ IOAN IANOLIDE | SCHIMONAHIA PENELOPE

Întâlnirea cu Ioan Ianolide

„În oglinda altuia, omul îşi cunoaşte starea sa proprie. Suntem lumină unii pentru alţii. Fiecare se umple de lumina celuilalt. Această lumină e un sens profund, o bucurie, o odihnă în dăruirea recipro­că, sentimentul de a avea totul: având iubirea celorlalţi avem totul”, consemna Sf. Dumitru Stăniloae într-o notă explicativă la textul Filocaliei, vol. IX. Aceeași descoperire tainică a propriului sine prin iubirea pentru celălalt, a trăit-o și Constanța Ianolide în anii de căsnicie petrecuți alături de fericitul mărturisitor, Ioan Ianolide.

„Mă reîntorc cu ani în urmă, respectiv la 2 martie 1965”, mărturisea dna. Constanța într-un interviu, despre prima ei întâlnire cu Ioan Ianolide, „când el a venit la noi să o viziteze pe mama mea, Penelope, pe care o cunoscuse cu câteva luni în urmă. A venit la noi în casă să-i mulțumească domnișoarei Mariora, profesoara de gimnastică medicală care la spitalul nr. 9, l-a îngrijit pentru recuperare motorie. Așa m-a cunoscut și pe mine.

A fost o vizită de câteva ore și a doua zi a vrut să stea de vorbă cu mine. Ne-am plimbat în parcul Herăstrău și mi-a spus că vrea să se căsătorească cu mine, căci atunci când a intrat în casă și a dat cu ochii de mine, o voce i-a spus: Asta e! Pe moment, am fost descumpănită și i-am spus: Dumneata ești prea celest și eu prea pământeană, la care el a spus că tocmai de aceea are nevoie de mine. Nu i-am dat niciun răspuns, dar l-am simțit ca un naufragiat care cere ajutor.

Familia Ianolide

După 2 zile, el a plecat la Dobrotești, județul Teleorman unde se afla familia lui. Pe data de 9 martie, am primit de la el o scrisoare prin care mă invita la ei, deoarece familia dorea să mă cunoască. Am acceptat invitația și m-am dus. Când i-am întâlnit, parcă îi cunoșteam de când lumea. Pe data de 14 martie, tatăl lui ne-a logodit, eu am revenit la București a doua zi și după trei zile, a venit și el la mine. Am depus actele pentru căsătorie și pe data de 7 aprilie 1965, am avut cununia civilă în București și pe 30 aprilie cununia religioasă la Dobrotești. El nu avea încă serviciu. Abia în luna iulie, a fost angajat ca laborant la întreprinderea geologică de prospecțiuni”[1].

„Când m-am căsătorit cu el, eu aveam 40 de ani și el, 46, iar fiica mea, Mihaela, din  prima căsătorie pe care a iubit-o mult, avea cam 12 ani. Era foarte atașat și de nepoțica noastră, Ruxandra, pe care am crescut-o la noi, de la 5 luni la 7 ani. Ionel a suferit foarte mult, a fost foarte blând, foarte bun, nu se supăra, nu ne certa, chiar dacă era ceva ce nu-i convenea sau nu era în regulă, stătea şi medita şi apoi ne îndrepta cu duhul blândeţii. Ne iubea pe toţi, era foarte respectuos, foarte atent.

Împreună în rugăciune

Numai credinţa l-a ajutat să reziste. Și rugăciunea. Practica mereu rugăciunea inimii. Şi pe mine tot asta mă ţine acum. Ne povestea mereu de Valeriu, pe care l-a iubit mai mult ca pe fraţii lui. Despre el însuşi, nu ne povestea nimic. Nici noi nu-l întrebam ca să nu-l răscolim. Atâta doar, odată când îi tăiam unghiile mi-a spus: „Ah, tu mi le tai, şi ei mi le smulgeau”[2].

„Ionel era foarte tainic şi nici măcar nouă, celor apropiaţi, nu ne împărtăşea din trăirile lui. Avea camera lui separată, scria, dar niciodată n-am intrat în intimitatea lui. Bănuiam că îşi scrie amintirile”. Discreția lui Ioan Ianolide era întru totul justificată. Securitatea le urmărea fiecare pas, după cum mărturisește dna. Constanța: „Şi în bloc eram destul de bine supravegheaţi. Era un bloc cu zece etaje şi pe o coloană erau civili de la diverse întreprinderi, iar pe cealaltă erau numai de la Securitate şi de la miliţie. Aşa că eram foarte bine păziţi. Iar la capătul străzii de multe ori puteam zări o dubă cu geamuri negre şi bănuiesc că de acolo ne ţineau sub observaţie”.

Ioan Ianolide în fața morții

Greu încercat de boli, Ianolide o va avea alături pe dna. Constanța, până în ultima clipă a vieții. Din caierul amintirilor care nu se uită, ea ne mărturisește: „Când era pe patul de suferinţă a fost vizitat de mai multe ori de poetul Ioan Alexandru care i-a dăruit volumul de versuri Imnele Putnei pe care i-a scris: Iubitului frate în Domnul, Ioan Ianolide, cu bucuria de a fi fost sub acest cer, pe acest pământ creştin românesc, o clipă măcar împreună în drum spre patria eternă. Ioan Alexandru. Sfântul Dumitru, 1985”.

Înainte cu două-trei săptămâni de a muri a venit să îl vadă părintele arhimandrit Grigore Băbuş de la Patriarhie şi părintele arhimandrit Bartolomeu Anania. La plecare, părintele Anania mi-a spus: Dacă noi am avea starea de spirit pe care o are Ion în faţa morţii, am fi cei mai fericiţi oameni”[3].

Și dna. Constanța a gustat din această fericire, nu demult, când a primit chipul îngeresc la mănăstirea Paltin Petru Vodă, cu numele de monahia Penelope. Aflată în grija maicilor căminului de bătrâne, Sf. Ier. Spiridon, din incinta mănăstirii, maica Penelope a împlinit astfel și dorința arzătoare a lui Ioan Ianolide din timpul vieții sale, de a intra în cinul monahicesc.

Maica Penelope Ianolide a trecut la Domnul în ziua de 15 septembrie 2025, îmbrăcată în armele luminii vieții monahicești și pregătită de întâlnirea cu cel ce era unit prin rugăciunea Harică cu Domnul Iisus Hristos, Ioan Ianolide.

[1] Frag. preluat de pe https://www.youtube.com/watch?v=xDu-wi_Sqtw

[2] Frag. selectat din interviul realizat de Monahia Fotini.

[3] Frag. preluat din revista Cuvinte către tineri, nr. VI din 2013, pp. 44-46.