RUGĂCIUNEA PR. BENEDICT GHIUȘ | PĂRINTELE CALCIU

„Era ca un sfânt”

Altădată, o să vorbesc mai pe larg de rugăciunea inimii. Și apoi, o să simți cum Duhul Sfânt te vizitează rar, apoi mai des, apoi mai des, până când rămâne mult timp în inimă.

Am văzut un om care făcea rugăciunea inimii. Era părintele Ghiuș. Era bătrân și vorbea foarte rar din cauza bătrâneții. Era la mănăstirea Cernica și când îl vedeai umblând pe aleile Cernicăi sau în biserică, era ca un sfânt. Parcă nu atingea pământul. Deși nu zâmbea, avea o față luminoasă și zâmbitoare.

Am avut o revelație cu el când m-am dus la Cernica. Nu slujea, stătea într-un colț pe un scaun în altar, în penumbră. Și cu cât avansa în rugăciune, cu atât colțul părintelui se lumina. Te uitai la dânsul și nu vedeai aureolă, dar vedeai că toată zona aceea a colțului unde stătea era mai luminoasă decât restul. Altarul era luminat cu lumânări. Și am înțeles atunci ce înseamnă practica rugăciunii inimii.

Învăluit în lumina rugăciunii

Știam de el, toată lumea știa că practica rugăciunea inimii. Dar că a ajuns la forme așa de înalte, încât prin rugăciunea pe care o spunea inima lui tot timpul și mintea lui, să creeze lumina aceasta din trupul lui, a fost ceva de minune!

Îți voi spune că, atunci când faci rugăciunea inimii și ai ajuns la rugăciunea desăvârșită, poți să predici, poți să vorbești cu cineva, poți să vinzi lumânări, poți să faci alte lucruri, să sapi în grădină sau să îngrijești florile, iar inima ta și mintea ta cântă tot timpul: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”.

Tot timpul, fără întrerupere și fără despărțire de Dumnezeu, ca și cum mintea s-ar secționa în două: una care lucrează, cea care face rugăciunea și alta care ține legătura cu Dumnezeu, fără întrerupere. Nu ne va trebui nouă să ajungem acolo, dar Dumnezeu este mare. Duhul lui Dumnezeu face toate.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 87)