CUVÂNT SUPERB DESPRE BISERICA LUI HRISTOS | SF. IUSTIN POPOVICI

Cele două filosofii ale lumii

Filosofiile după om, prin bună cuvântare şi bun grai înşeală inimile celor fără de răutate (Romani 16:18). Fără îndoială că toate filosofiile omeneşti, pământeşti, se pot împărţi în ultimă instanţă în două grupe: filosofiile după om şi filosofia după Dumnezeu-Omul. Cel mai însemnat factor gnoseologic creator este în cele dintâi diavolul, iar în cealaltă Dumnezeu-Omul Hristos.

Principiul întemeietor al filosofiei după Dumnezeu-Omul este următorul: Dumnezeu-Omul este măsura tuturor fiinţelor şi făpturilor. Iar principiul întemeietor al filosofiei „umaniste” – sau mai bine zis hoministe, după om – este: Omul este măsura tuturor fiinţelor şi făpturilor.

În filosofia după Dumnezeu-Omul Hristos se află tot adevărul, veşnicul adevăr Dumnezeiesc, pentru că în Hristos toată plinirea Dumnezeirii este trupeşte în această lume. Și prin această plinire este şi însuşi adevărul veşnic în această lume, este trupeşte în Dumnezeu-Omul Hristos, Care e în acelaşi timp şi Dumnezeu desăvârşit, şi om desăvârşit, Dumnezeu adevărat întru toate
şi om adevărat întru toate.

Paza minții

Iar în filosofiile după om trăieşte, mijlocit şi nemijlocit, minciuna, care prin fiecare vână a sa este de la tatăl minciunii, diavolul, şi totdeauna duce la el. Pentru aceasta este neapărată nevoie să străjuim ziua şi noaptea pe cel mai înalt turn de veghe al fiinţei noastre omeneşti ca această minciună să nu se strecoare în tine, în mine, şi să ne doboare pe noi, cugetul nostru, mintea noastră, în împărăţia minciunii, în iad.

De aici porunca din Evanghelie a Dumnezeu-Omului, Domnului Hristos: Cu mintea fiţi desăvârşiţi (I Corinteni 14:20). Şi vom fi, dacă vom creşte întru bărbat desăvârşit, întru măsura vârstei plinirii lui Hristos. Pentru că atunci mintea noastră se va uni, în chip haric şi sfinţit, cu mintea lui Hristos, cu soborniceasca, şi sfânta şi Dumnezeiesc-omeneasca minte a Bisericii. Și vom putea vesti împreună cu Sfântul purtător de Dumnezeu: Noi mintea lui Hristos avem (I Corinteni 2:16).

Atunci niciun vânt al învăţăturii omeneşti nu ne va mai putea clătina şi duce în rătăcire prin amăgirea omenească şi prin a-tot-viclenia diavolească, ci vom rămâne cu toată fiinţa noastră în adevărul cel veşnic, care este Însuşi Domnul Hristos, Dumnezeu-Omul (Ioan 16:6; 8:32,36; 1:17). Iar – de vreme ce a fost cu putinţă ca întreg adevărul să se întrupeze şi s-a întrupat în om – aceasta înseamnă că omul a fost zidit pentru ca să fie trup al adevărului, întruparea adevărului.

Întruparea Adevărului – adevărata gnoseologie

Buna-vestire de căpetenie a Dumnezeu-Omului este aceasta: A fi om nu înseamnă nimic altceva decât a fi întruparea adevărului, întruparea lui Dumnezeu. Tocmai pentru aceasta Dumnezeu S-a şi făcut om şi a rămas pentru totdeauna Dumnezeu-Om. Pentru aceasta, viaţa în Hristos = viaţa în Biserică şi viaţa în adevărul întreg. A cugeta la toate în Hristos şi prin Hristos – iată porunca de căpetenie pentru fiecare creştin. Iată imperativul nostru creştin categoric, iată gnoseologia noastră creştină.

Prin Hristos însă, poate cugeta numai cel ce are mintea lui Hristos. Sfântul Apostol mărturiseşte, vorbind despre creştini: Noi mintea lui Hristos avem (I Corinteni 2:16). Cum am dobândit-o? Trăind în trupul Lui Dumnezeiesc-omenesc, în Biserică, al cărei cap este El. Trăirea în Biserică, cu ajutorul Sfintelor Taine şi sfintelor fapte bune, uneşte întreaga noastră fiinţă cu fiinţa Bisericii, uneşte şi mintea noastră cu mintea Dumnezeiesc-omenească a Bisericii. Și ne face în stare să cugetăm după Hristos şi să gândim ceea ce este şi în Hristos Iisus. Iar cugetând cu mintea lui Hristos, cu mintea sobornicească a Bisericii, creştinii pot să cugete una, să simtă una, să aibă o dragoste şi să fie de un suflet şi de o inimă şi de un suflet şi de un cuget (Filipeni 2:2; 3:16; 4:2; Romani 15:5; I Corinteni 1:10).

Biserica și Sfintele Taine

Dumnezeu S-a făcut om ca să-l facă pe om Dumnezeu, aşa cum le place foarte mult Sfinţilor Părinţi să spună. Altfel spus:
Dumnezeu S-a întrupat pentru a-l în-dumnezei pe om. Iată, în aceasta este tot adevărul Bisericii, adevărul Dumnezeiesc-omenesc, adevărul ceresc-pământesc, nemuritor şi veşnic.

Organismul Bisericii e întru totul cel mai complicat organism pe care îl cunoaşte mintea omenească. De ce? Pentru că
este unicul organism Dumnezeiesc-omenesc în care toate Tainele Dumnezeieşti şi omeneşti, toate puterile Dumnezeieşti şi
omeneşti alcătuiesc un singur trup. Numai a-tot-înţeleptul şi a-tot-puternicul Dumnezeu-Om, Domnul Hristos, a putut să
alcătuiască şi să unească toate acestea într-un singur trup, trupul Său, căruia El îi este cap, veşnic cap. Simţământul acestei sobornicităţi, simţământul a-tot-răspunderii personale, este o trăsătură deosebitoare a fiecărui creştin.

Creștinii uniți în Trupul Bisericii

Creştinul ştie: când cade, îi trage după sine şi pe alţii. Când se ridică, îi ridică împreună cu sine şi pe alţii. Viaţa lui nu este
doar a lui, ci este întreţesută cu viaţa celorlalţi fraţi după credinţă, fiindcă toţi alcătuim trupul cel unul al Bisericii. Iar în Biserică
noi avem toate de obşte: şi pe Dumnezeu, şi sfinţenia, şi sufletul, şi conştiinţa, şi inima. Prin rugăciune şi har, fiecare este în
toţi şi toţi în fiecare.

În El să vieţuiţi! Aceasta este porunca poruncilor. Să vieţuiţi nu adaptându-L pe El la voi, ci adaptându-vă pe voi la El. Nu
schimbându-L pe El după asemănarea voastră, ci schimbându-vă pe voi înşivă după asemănarea Lui. Nu rezidindu-L pe El după chipul vostru, ci rezidindu-vă pe voi înşivă după chipul Lui. Numai trufaşii de eretici şi nebunii nimicitori de suflete rezidesc,
fac altul, schimbă pe Dumnezeu-Omul Hristos după poftele şi socotinţele lor. De aici, atâţia „hristoşi mincinoşi” în lume şi
atâţia creştini mincinoşi.

Întrucât Hristos este întreg în Biserică, şi întreaga Biserică în El, ea e slăvită, sfântă şi fără de pată (Efeseni 5:27). Ca să o facă astfel, El a adus în ea, a întrupat în ea, ca în trupul Său, toată Persoana Sa Dumnezeiesc-omenească, toată viaţa Sa Dumnezeiesc-omenească şi toată nevoinţa Sa Dumnezeiesc-omenească.

Dumnezeu-Omul Iisus Hristos și Trupul Său-Biserica

În cea mai curată formă a sa, Biserica e pe de-a-ntregul El, Dumnezeu-Omul Hristos, prelungit în toate veacurile şi în toată veşnicia. Fiindcă, unind pe om cu Dumnezeu-Omul, acest prea-sfânt sânge ne uneşte prin El cu toţi oamenii. Este vădit faptul istoric că unirea reală, adevărată şi nemuritoare a omului cu oamenii se săvârşeşte prin Dumnezeu-Omul. Dumnezeu este mai aproape de fiecare om decât este omul însuşi faţă de sine, mai aproape şi faţă de toţi oamenii decât sunt ei înşişi faţă de sine. Drept aceea, nu există pentru om unire cu sine însuşi şi cu oamenii din jurul său fără Dumnezeu, fără Dumnezeu-Omul, fără înrudirea şi unirea cea după sânge cu El.

Oare nu este aceasta o mare taină? Mădularele Bisericii alcătuiesc un organism, un trup, şi cu toate astea fiecare rămâne o
persoană osebită. Oare nu este aceasta o mare taină? În Biserică totul este sobornicesc, şi totuşi totul este personal. Fiecare trăieşte în toţi şi toţi în fiecare. Și totuşi viaţa fiecăruia este propria lui viaţă şi persoana fiecăruia este propria lui persoană.

În unica ei binevestire, în a-tot-Dumnezeiasca ei Evanghelie doresc şi îngerii să privească, fiindcă prin Biserică li se face cunoscută şi lor înţelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu (I Petru 1:12; Efeseni 3:10).

(Extras din „Sf. Iustin Popovici: Biserica Ortodoxă și ecumenismul”)