Sf. Maxim Kavsokalivitul urcă pe vârful Athosului unde i se arată Maica Domnului
Acest sfânt, deci ascultând de acei sfinți părinți, a fost împiedicat de aceștia să ia calea pustiei, dar se sârguia întărit de imboldul lui Dumnezeu. De aceea Născătoarea de Dumnezeu cu Domnul în brațe i s-a arătat în somn și i-a zis: „Vino și urmează-mi, preacredinciosule Maxime, în urcușul acestui Athos ca să iei după dorința ta, tăblițele harului!ˮ.
Și pătimind a doua și a treia oară acest lucru – mai degrabă în vis, fiindcă tot timpul era fără somn – ce face? Lăsând marea și minunata Lavră, a căutat mai întâi cu alergări repezi urcușul Athosului, unde i se făgăduiseră de către Născătoarea de Dumnezeu tăblițele harului. Și era prima duminică de după Înălțare, numită Duminica Sfinților Părinți (de la Sinodul I Ecumenic).
Și ajungând în vârf, închinându-se și rugându-se lui Dumnezeu, a petrecut toată noaptea priveghind, cum îi era obiceiul, împreună cu câțiva monahi. Dar fiindcă în zori monahii au plecat cu toții și nu a mai rămas niciunul, el singur a stăruit acolo vreme de trei nopți pentru Dumnezeu, nemâncat și îmbrăcat cu o singură haină. Iar pe limbă, în minte și în inimă o avea neîncetat și în Duh pe Maica lui Dumnezeu.
Luptele cu diavolii
Dar cine va putea povesti mașinațiunile de acolo ale vrăjmașului? Căci acesta a făcut tunete și fulgere, a făcut să se cutremure marele munte al Athosului și a făcut să aibă loc în chip mincinos despicări de stânci și de culmi. Acestea le făcea noaptea, iar ziua făcea să apară în chip de nălucă în jurul lui glasuri sălbatice ale multor gloate în tumult și îi arăta pe mulți cu chip hidos de jur-împrejur vârful Athosului și năpustindu-se spre sfântul cu praștii, pari și lănci.
Căci nu suportau blestemații să vadă sălășluirea lui acolo. De aceea l-au atacat cu asemenea lupte, ca să îl dea jos repede din vârf. Acestea sunt vicleniile cu care blestemații demoni se ating de sfinți. Dar sfântul, ca unul care avea înlăuntru harul Sfântului Duh, nu se gândea la aceste jocuri care aveau loc în afară, ci prin rugăciune se alipea singur neîncetat de Dumnezeu și de Maica lui Dumnezeu, nașa și ocrotitoarea lui.
Doamna înconjurată de nobili tineri
Și într-adevăr Născătoarea de Dumnezeu i s-a arătat în vis sfântului ca o Doamnă înconjurată de mulți nobili tineri și purtând iarăși în mâini pe Fiul Său și Ziditorul a toată făptura. Și înțelegând din lumina dumnezeiască neascunsă și nespusă care era în Născătoarea de Dumnezeu și strălucea de jur-împrejurul marginilor aceleia că nu era o înșelăciune, ci o realitate, a cântat mai întâi cu veselie și cu nespusă bucurie Născătoarei de Dumnezeu. Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine (Luca 1, 28) și Cuvine-se cu adevărat.
Apoi, căzând la pământ, s-a închinat Domnului și totodată Maicii lui Dumnezeu, a primit binecuvântare de la Domnul și a auzit de la Stăpâna Doamnă acest cuvânt. „Primește harul împotriva demonilor, cinstite luptătorule, și locuiește la poalele vârfului Athosului. Fiindcă acesta este sfatul voii Fiului Meu, ca, așa cum spuneam, să alergi spre înălțimea virtuții pustiei și să te faci călăuză și învățător în pustie tuturor, călăuzind pe Israelul cel nou spre poruncile cucernice și dumnezeiești ale Fiului Meu… Ca să-i mântuiești cum au mântuit odinioară pe Israelul cel vechi și fugar, Moise și Ilieˮ.
Pâinea cerească și rugăciunea inimii
Și în acea clipă i s-a dat spre hrană și reînchegarea firii, o pâine cerească. Și îndată ce a luat pâinea și s-a pus pe drum, o lumină dumnezeiască l-a încercuit de sus și s-a făcut un imn îngeresc. Și așa Născătoarea de Dumnezeu a pierit din ochii sfântului plecând spre cele cerești, puterile netrupești însoțind cu imnul lor acel urcuș minunat al Stăpânei Doamne.
Și sfântul spunea că după acest urcuș slăvit și strălucit pe Vârful Athosului a fost atunci o strălucire și o bună mireasmă atât de mare, încât sfântul a rămas uimit de aceasta și voia mai degrabă să locuiască în acesta decât să coboare și să fie lipsit de acea bună-mireasmă și strălucire. (Extras din „Sfântul Maxim Arzătorul de colibe isihast şi văzător cu Duhul din Sfântul Munte”, Editura Deisis)
Dialog despre Rugăciunea inimii. Sf. Grigorie Sinaitul și Sf. Maxim
Cuviosul Grigorie Sinaitul, care se afla într-o vizită la Athos, auzind despre Maxim, și-a dorit să-l cunoască. Iar după ce l-a întâlnit, i-a zis: „Spune pentru Dumnezeu virtutea ta, ca să ne luminezi, ca să ne zidim unii pe alții spre virtute prin harul lui Hristos. Căci nu suntem ca unii care vor să-l prindă în cursă, prin cuvânt, pe aproapele (cf. Mt 22, 15), ci îl iubim ca pe noi înșine (Mt 22, 39)… Spune-mi, rogu-te, ții rugăciunea minții?”.
Răspunsul Cuviosului Maxim a fost următorul: „Având-o din tinerețe, nu voi ascunde minunea. Eu, cinstite părinte, având credință și iubire multă în preacurata Doamnă de Dumnezeu Născătoarea, am cerut cu lacrimi harul rugăciunii.”
În cadrul aceluiași dialog duhovnicesc, Sfântul Maxim și-a motivat și alegerea de a viețui în pustie, zicând: „Am alergat în pustie și am dorit mereu isihia, pentru ca să am cu bogăţie rodul rugăciunii, care este o dragoste dumnezeiască și o răpire a minţii la Domnul.”
Venirea Harului
Apoi Cuviosul Maxim i-a explicat Sfântului Grigorie și ceea ce se întâmplă atunci când Duhul Sfânt se sălășluiește în cel ce găsește odihnă în lucrarea neîncetată a rugăciunii, spunându-i: „Când vine Duhul Sfânt în omul rugăciunii, atunci rugăciunea se oprește fiindcă mintea e înghiţită/absorbită de venirea/prezenţa Duhului Sfânt și nu-și mai poate desfășura puterile ei, ci se supune întru totul oriunde ar voi să o ia Duhul.
Primește-mi acest gând: așa cum fără foc ceara e numai ceară, dar dacă intră în legătură cu focul se topește și se descompune și arde împreună cu focul și nu se mai poate ţine, ci se aprinde împreună cu focul și devine în întregime lumină, până ce nu mai există prin natura ei și devine în întregime lumină, chiar dacă e ceară, tot așa și puterea minţii înţelege-o că este ca o ceară.
Până ce stă în natura ei înţelege numai cele potrivite cu natura și puterea ei. Dar când se va apropia de ea focul Dumnezeirii, Duhul Sfânt Însuși, atunci e topită de puterea Duhului, arde împreună cu focul Dumnezeirii și se descompune în înţelesurile ei. E înghiţită de lumina dumnezeiască și devine în întregime lumină dumnezeiască suprastrălucitoare.”
Sfatul Sf. Grigorie Sinaitul
În felul acesta, cu smerită cugetare, și-a făcut dumnezeiescul Maxim descoperită întreaga lucrare duhovnicească înaintea lui Grigorie Sinaitul, care, uimit de aceste cuvinte ale cuviosului părinte, l-a îndemnat spunându-i. „Încetează de acum, rogu-te, să–ți mai arzi chilia… Ci adună-te pe tine însuți într-un loc și șezi în el ca să aduci rod mai mult și să-i folosești pe mulți ca unul foarte iscusit.
(Selecție dintr-un studiu realizat de Drd. Sorin-Gabriel Pomană, Sfântul Maxim Kavsokalivitul – doritorul de isihie din veacul al XIV-lea)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.