NUMAI COMUNIȘTII BLAMAU MISTICISMUL | NAE IONESCU

Ce este misticismul?

De o bucată de vreme[2] – de la câțiva ani după război – se obișnuiește în anumite cercuri a se vorbi cu un fel de desconsiderare despre misticism. Mai interesant decât a protesta împotriva acestei atitudini este a preciza ce înseamnă ea efectiv; dat fiind că după o bănuială a noastră, repetat verificată, de cele mai multe ori vorbesc despre misticism oameni cărora le scapă sensul acestui cuvânt.

Sunt oameni, culturi și civilizații care cred că realitatea aceasta sensibilă, în care trăim noi și care constituie experiența noastră imediată, nu epuizează existența; că mai mult, există oarecum două lumi, dintre care una tangibilă, vizibilă — de aici — și alta intangibilă, invizibilă — de dincolo — principiu oarecum și rațiune de a fi a celei de aici. Putința omului de aici de a pătrunde dincolo, în chiar această viață, constituie experiența mistică a fiecăruia din noi.

Pătrunderea vieții de dincolo în viața de aici, prezența ei în fiecare moment al istoriei, constituie înțelegerea mistică a existenței.

Când poate fi contestat misticismul?

Misticismul poate fi deci contestat, dar cu o condiție: ca, anume, cei care o fac să-și dea seama că contestă însăși existența religiei; sau, dacă vreți, a oricărei religii. Vreau să adaug, pentru oamenii luminați care își închipuie că sunt Rumâni, că țăranul nostru care, plecând la drum, face semnul crucii, depune cea mai categorică mărturie pentru… misticism. Se vorbește însă și de un fals misticism. Fals misticism — asta e desigur rău; ca orice lucru care e fals.

Dar să nu exagerăm: un fals misticism e mai puțin rău decât lipsa oricărui misticism.

Nu ne putem mântui fără mistică

Căci fals misticism înseamnă o alunecare, desigur, dar o alunecare înlăuntrul unui domeniu care e și al harului și deci al mântuirii; pe când lipsa misticismului înseamnă incapacitate totală de mântuire; situarea ta într-un domeniu în care, chiar când jertfești, nu jertfești decât orgoliului tău, deasupra căruia nu se mai află nimic…

Însemn aici credința mea de nespecialist: că acel care înjură de Dumnezeu[3] e mai aproape de mântuire decât cel care trăiește în negarea lui Dumnezeu, chiar dacă moralmente duce o viață fără de păcat. Căci cel dintâi, prin chiar blestemele lui, Îl mărturisește; pe când cel de-al doilea…

Martie 1937

[1] Fragment din articolul Misticism, fals misticism și ortodoxie, apărut în Predania I, (15 martie 1937) și reprodus din broșura Nae IONESCU: Convorbiri, Freising 1951

[2] Nae Ionescu, Îndreptar Ortodox, Ed. Artemis, București, p. 24-25

[3] Cugetarea contemporană pare a se îndrepta, atât în știința exactă (HEISENBERG, JORDAN, OPPENHEIMER), cât și în filozofie (GEBSER) și teologie (SCHREY) înspre soluția preconizată de N. I. și anume pe baza ideii de complementaritate (introdusă în mecanica cuantelor de Niels BOHR), care permite de a considera una și aceeași realitate din două puncte de vedere opuse, dar de o valoare explicativă egală și deopotrivă de necesare. Astfel teologul Heinz-Horst SCHREY vorbește la 1955 de: „coordonarea complementară a diferitelor planuri de realitate” (komplementäre Zuordnung der Wiklichkeitsbereiche).

(Articol publicat și în Revista Atitudini Nr. 49)