ÎN ZIUA SF. NICOLAE AU DECLANȘAT IADUL DE LA PITEȘTI

Fenomenul Pitești

Pentru Nicolae Purcărea „coborârea în iad” va începe chiar în ziua de Sf. Nicolae a anului 1950, când sufletul îi era îmbrăcat în haina de sărbătoare a praznicului marelui ierarh. Șocul declanșării masacrului reeducării va fi atât de traumatizant pe cât a fost de neașteptat: „Nimeni nu putea presimți ce urgie se va abate în acea zi asupra capetelor noastre. Secretul era așa de bine păzit, încât nici nu bănuiam ce urma să se întâmple.

«Reeducații» amestecați printre noi, timorați și îngroziți de cele văzute și îndurate de ei în alte camere, nu scoseseră o vorbă, nu schițaseră nici cel mai mic gest care să îi trădeze”. Gândurile tinerilor care se vor trezi din senin în morișca loviturilor lui Țurcanu și ale bătăușilor lui Alexandru Mărtinuș se sfărâmau acum în crâmpeie de nedumerire. Iar stările de luciditate feroce și necontrolată alternau cu pierderi în bezna unui conștient fără cunoștință. „Năuciți, înmărmuriți, paralizați parcă, primeam loviturile. Dar de la cine? Cine ne lovea? Și de ce? Eram pe jos, căzuți, amețiți de lovituri. Sângele țâșnea din capul unuia sau al altuia. Nici tu vaiet, nici tu urlet. Primeam loviturile așa cum le primesc animalele prinse în lanț. Atâta doar că noi nu ne mai zbăteam”.

„Nu rănile ne dureau, ci adâncurile noastre sufletești”

Încetarea bătăii a însemnat pentru cei mai mulți dintre schingiuți, începutul prăbușirii în prăpastia zbuciumului sufletesc în care doar lacrimile mai puteau spăla durerile din adâncul inimii: „Dar cum să descriu durerea din suflet? Căci suferința din trup devenise suportabilă în comparație cu durerile sufletești, cu amărăciunea care ne îneca inima. Nu rănile ne dureau, ci adâncurile noastre sufletești, ciuruite, zdrobite în teascul acesta al satanei”.

Grozăvia chinurilor sub toate formele: loviri, înjosiri, poziții fixe zile întregi, înfometări jucau un rol important în demoralizarea și înspăimântarea victimelor nevoite să-și facă „demascarea” și să-și trădeze colegii rămași în libertate, uneori chiar membri de familie.

Pitești – un fenomen demonic

Trecut prin mutațiile sufletești ale atrocităților de la Pitești, Octavian Voinea întocmește o diagnoză pertinentă a fenomenului diabolic al reeducării și a mecanismelor înlănțuirii sufletului în capcana celui rău din care numai harul lui Dumnezeu te putea izbăvi: „Prin tortură este posibil să ţi se schimbe total optica. Celulele nervoase îşi inversează circuitul electronic. Omul, în loc să-l urască pe duşmanul care l-a adus în starea aceasta de distrugere fizică şi morală, ajunge să lupte împotriva propriei persoane, împotriva propriei lui existenţe. Se pune total în slujba adversarului…

Iată lucrul cel mai greu de crezut! Este de neînţeles. Numai prin harul lui Dumnezeu poate fi înţeles acest fenomen. Deci, după pedeapsă, victima arborează drapelul duşmanului preamărindu-i victoria… Culmea satanismului! Să faci spionaj în favoarea propriului tău duşman, căruia îi ascuţi securea cu care urmează să-ţi taie capul. Acesta a fost fenomenul Pitești!”.

(Mărturia mărturisitorului și sculptorului Nicolae \purcărea, extrasă din cartea „Sfinții închisorilor”, mănăstirea Paltin)