COLINDUL DIN AIUD CARE A ADUNAT ROMÂNII LA FERESTRELE TEMNIȚELOR

O întâmplare cutremurătoare, povestită de Atanasie Berzescu, pătimitor al închisorilor, ce a răvășit inimile românilor la auzul puternicii dureri sufletești cântate de dincolo de zăbrelele închisorilor. Colindul lor a spart inimi de gheață și a unit românii în jurul suferinței, în jurul lui Hristos. Oare nu am putea face asta și noi, acum? Un îndemn la unitate! COLINDUL DIN AIUD CARE A ADUNAT ROMÂNII LA FERESTRELE TEMNIȚELOR

Cu Iisus în spatele gratiilor

Iisus se naște și-n spatele zidurilor reci și groase, în spatele gratiilor și ușilor ferecate. În ajun de Crăciun lucram în fabrică. Așteptam cu înfrigurare scurgerea timpului ca să mergem în celular. Ne pregăteam cu toții de colindul ce avea să fie în noaptea de Ajun. Îl așteptam cu neastâmpăr de copii.

Așa cum se întâmpla în toate închisorile din țară, și-n Aiud se luau toate măsurile de pază și de aplicare a unui tratament aspru asupra deținuților. În toate zilele marilor sărbători creștine sau în zilele sărbătorilor comuniste, ne aplicau un regim de teroare, cu percheziții, suspendarea plimbărilor, mâncare slabă și pază dublă, atât în cordonul de pază al închisorii, cât și pe coridoarele celularului. Își făceau loc din plin înjurăturile, bătăile, ba chiar mai mult, punerea în lanțuri sau izolarea în camera de tortură a celor mai periculoși deținuți. Ofițerul politic avea un cuvânt greu de spus în alegerea celor care urmau sa fie izolați.

Bucuria împreună-pătimirii în Hristos

Cu cât era însă prigoana mai mare, cu atât noi ne înălțam mai sus în spiritualitate și rezistam mai mult. Cum am ieșit din fabrică, ne îndreptarăm cu mai mult îndemn spre celulele noastre cele de toate zilele. Ne pregăteam de sărbătoare, de parcă am fi fost liberi să mergem cu colindul. Înțeleși fiind cu toții că, după ora închiderii (ora 21), prin alfabetul „morse”, ne dăm de știre unii la alții, în toate cele peste 300 de celule, să putem începe colindul. Închiderea s-a făcut, ușile s-au ferecat.

În sfârșit, semnalul de colinde s-a dat. Noi, toți cei din celulă, patru la număr, cu expresia feței din copilărie, cu inima zvâcnind în piept, cu mâinile înfipte în zăbrele, cu ochii aprinși, scânteind în noapte, începem colindul „O, ce veste minunată”, continuând apoi, pe aceeași melodie, cu „A venit și-aici Crăciunul”, versuri de Radu Gyr.
Colind sfânt, din strămoși moștenit, vestind și preamărind pe Noul Născut, în scutece înfășat, Pruncul Sfânt Hristos Iisus. Colindul, la început abia auzit, apoi din ce în ce mai tare, parcă venea de peste veacuri, din glasurile strămoșilor noștri, lăudând și preamărind pe Cel Preaînalt și Sfânt.

300 de deținuți cântau cu o singură ființă

Era un cer senin, cu infinitul număr de stele. Cu ochii pironiți în ele, extaziați, cântam colindul de care vuia tot văzduhul. Gardienii băteau disperați în uși cu pumnii, să încetăm. După ora închiderii, regulamentul nu mai permitea deschiderea ușilor decât în prezența ofițerului de serviciu. Ori, fiind peste 300 de celule, practic ofițerul nu putea face nimic. În noaptea aceea nu s-a deschis o ușă. Populația civilă s-a adunat în jurul închisorii. Ascultau uimiți colindul, ca la sfârșit să cânte și ei cu noi. (…)

În noaptea aceasta de Crăciun, cu ochii înfipți în stele, colindând, vedeam aievea chipul sfânt al mamei, cu obrazul șiroit de lacrimi, al tatălui albit și îmbătrânit de vreme, al soției cu fața brăzdată de durere, strângându-și la piept pruncul părăsit de mine la patru luni, al bunicilor albiți și ei de timp, al fraților și surorilor, al unchilor și verișorilor și al prietenilor cinstiți la suflet.

„Eram în Dumnezeu și Dumnezeu în noi”

În aceste mărețe clipe, noi, cei din spatele ușilor ferecate, prin colindul nostru din mărginire, făceam saltul în nemărginire, în dumnezeire. Eram extaziați. Am simțit și trăit adânc aceste momente sublime. În acele clipe, puteau să se deschidă ușile toate, gardienii să ne ucidă, că nouă nu ne mai era frică de nimic. Eram în Dumnezeu și Dumnezeu în noi. (…) Toți aveam impresia, în noaptea aceea, că cetatea infernului, Aiudul, zbura în înaltul cerului, ca un castel fermecat, de o energie neștiută, luminat. Parcă-l purtau îngerii și nu diavolii.

A doua zi, noi, cei fericiți în timpul colindului, ne-am luat plata. Conducerea ne-a plătit polițele. A început ancheta. Îi voiau pe cei care au organizat colindul. N-au găsit nimic. Ne-au suspendat plimbările. Mâncarea s-a înrăutățit simțitor, iar noaptea, perchezițiile și înjurăturile își făcuseră loc. Se dezlănțuise un regim de teroare. Înduram în tăcere. Trăiam încă acele clipe fericite din miez de noapte, de Sfântul Crăciun.

În fabrică, de ziua Crăciunului nu s-a lucrat aproape nimic. Maiștrii civili ne respectau și nu ne făceau zile grele. Simțeau și ei, ca și noi, că trăiau împreună cu noi măreția Nașterii Domnului. Clopotele Aiudului, prin dangătul lor, acordate într-o armonie cerească, așa cum nu sunt multe azi în lume, ne mângâiau surghiunul. Realizau simfonia clopotelor din stele.

Cu ele se încheie măreția sărbătorilor Sfântului Crăciun din Aiud.

(Atanasie Berzescu,  Lacrimi și sânge. Rezistența anticomunistă armată din munții Banatului, A venit și-n Aiud Crăciunul)

(Extras din Revista Atitudini Nr. 47)