PR. DOMETIE TRIHENEA | UN MARE CUVIOS ROMÂN DIN MUNTELE ATHOS

CUVIOSUL DOMETIE TRIHENEA DE LA CHILIA ATHONITĂ SF. IPATIE, HARISMATICUL DUHOVNIC ȘI TĂMĂDUITOR DE BOLI

 Motto: „Din cauza păcatelor, vin scârbele, tulburările, bolile și războiul… fraților! Timpul de acum este al pocăinței, căci vom avea mare răspundere pentru păcatele ce am făcut, dacă nu vom apuca mai-nainte cu mărturisire a le curăți”[1].

DIN ISTORICUL CHILIEI SF. IPATIE

„Sfântul Ipatie este cea mai frumoasă casă românească din Muntele Athos”…

Situată pe un mic platou înconjurat de pomi și de viță de vie, nu departe de Mănăstirea Vatoped de care aparține, Chilia românească Sf. Ipatie „pare o gospodărie ţărănească din Săliştea Sibiului, mutată ca printr-o minune, acum mai bine de un veac şi jumătate, în peisajul athonit al măslinilor şi chiparoşilor”[2].

Părinții români care i-au dat viață și vigoare duhovnicească începând cu veacul al XVIII-lea și-au aflat rădăcinile în pământul stropit cu sânge de mucenici al Ardealului. Primul nevoitor care a zidit aici o biserică a fost ieromonahul Orest Baldovin, ucenicul de suflet al Sfântului Calinic de la Cernica, care a sosit în Sf. Munte, după anul 1860, însoţit de alți doi monahi. Aflați în căutarea unui loc liniștit de sihăstrie, ei au fost atrași de tihna chiliei care poartă numele Sfințitului Mucenic Ipatie, unul dintre cei 318 de părinți prezenți la Sinodul Ecumenic de la Niceea.

Aghiasma Sfântului Ipatie

Istoria chiliei se leagă de una dintre minunile săvârșite de Maica Domnului cu un pustnic care se nevoia aici, la sfârșitul veacului al XIV-lea. Tradiția spune că sihastrul s-a îmbolnăvit grav în timpul unei veri toride și, chinuit de sete, s-a pornit cu ultimele puteri să bea apă din pârâul care se afla în vale. Dar, istovit de boală, a căzut pe cărare, cerând cu lacrimi ajutorul Împărătesei cerului. Îndrumat de o voce tainică să se târască în partea stângă că acolo va găsi apă, isihastul bolnav s-a ridicat de jos, întremat și vindecat în chip minunat. În jurul izvorului binecuvântat, cunoscut până astăzi sub numele de Aghiasma Sfântului Ipatie, s-a zidit o bisericuță pe ale cărei temelii ruinate se va ridica locașul monahal de mai târziu.

Osteneala părinților români la Athos

Prin osteneala ieromonahului Orest care va cumpăra în anul 1868, Chilia Sf. Ipatie de la Mănăstirea Vatoped, o biserică nouă va fi ridicată, în anul 1873. Interiorul va fi finisat cu sprijinul bănesc al sătenilor din Săliștea Sibiului. Odată cu mutarea la Domnul a cuviosului Orest, chilia va rămâne în grija ieroschimonahului Teodosie Dascălul, originar și el din Săliştea Sibiului. Vestit pentru râvna cu care cerceta scrierile sfinte din bibliotecile mănăstirilor athonite, părintele Teodosie este semnatarul mai multor scrisori adresate confraților săi ardeleni, în care îi îndemna să nu treacă de partea uniației și să lupte pentru păstrarea credinței străbune. Mare iubitor de neam, ieroschimonahul Teodosie va obține acordul scris al Mănăstirii Vatoped ca „niciodată să nu aibă dreptul, viitorii moştenitori, a înstrăina această chilie la alte naţiuni, ci veşnic a fi stăpânită şi locuită de monahi români”[3].

După plecarea sa din viața pământească, de chivernisirea chiliei se va ocupa monahul Diomid, originar din Țara Făgărașului, iar mai apoi schimonahul Filaret Şerban din Țara Făgărașului.

În anul 1904, îndurerat de viața asuprită a compatrioților săi din Transilvania, starețul  Filaret va părăsi pentru o perioadă Sf. Munte ca să reîntoarcă de la uniație credincioșii mai multor comune din judeţele Sibiu, Alba şi Braşov, fiind distins în anul 1906 pentru activitatea lui misionară cu „Medalia Jubiliară Carol I”. Va reveni în Sf. Munte după doi ani.

Începând cu anul 1939, vreme de patru decenii, Chilia Sf. Ipatie a rămas în grija ieromonahului Dometie Trihenea, exceptând perioada dintre anii 1965 și 1975, în care a fost egumenul Mănăstirii Zografu, închinată Sf. M. Mc. Gheorghe.

ALES DIN COPILĂRIE  SĂ SLUJEASCĂ MAICII DOMNULUI ÎN SF. MUNTE

„Când aveam 12 ani am văzut în vedenia visului tot Sfântul Munte, cu toate mănăstirile”.

„Sunt născut în comuna Tilişca, judeţul Sibiu, în anul 1909, la 12 iunie şi botezat la 17 iunie, în trei afundături, de preotul Petru Iuga”. Astfel își începe autobiografia părintele Dometie într-un dialog purtat cu ieromonahul Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria[4], în care își continuă mărturisirea: „Părinţii mei, Dumitru şi Maria Trihenea, oameni binecredincioşi, erau mari mocani şi crescători de oi. De mic, mi-au dat o frumoasă educaţie religioasă. Iar în anul 1915, când aveam doar 6 ani, părinții m-au lăsat în grija bunicilor, iar ei s-au dus cu turmele de oi spre gurile Dunării și Marea Neagră în transhumanță, după obiceiul ardelenilor. Apoi, a venit Primul Război Mondial și părinții n-au mai putut veni acasă.

După mai mulți ani au murit în Crimeea, lăsând orfani doi copii la Tilișca și alți doi acolo, care mai târziu s-au căsătorit departe, fără a ne cunoaște unii pe alții… Când aveam 12 ani am văzut în vedenia visului tot Sfântul Munte, cu toate mănăstirile. De altfel, am fost şi dăruit de părinţii mei, ca dar din partea lor, Maicii Domnului, ocrotitoarea Muntelui Athos.

La etatea de 13 ani, adică în anul 1922, am plecat la Sfântul Munte, împreună cu tânărul Gheorghe Cornăţan din comuna Vingard – Alba care avea numai 9 ani. La plecare, ne-a ieşit multă lume din sat înainte şi ne zicea: «Unde mergeţi voi, băieţi, aşa tineri şi sănătoşi? De aţi fi orbi sau şchiopi! Dar aşa, de ce mergeţi la mănăstire?». Noi le-am răspuns: «Pentru dumneavoastră, ştiţi să ţineţi tot ce-i bun, iar lui Dumnezeu vreţi să-I daţi numai şchiopi şi orbi?»”.

 UCENICIA LA CHILIA SF. IPATIE

Prin purtarea de grijă a lui Maicii Domnului, cei doi copilandri ajung nevătămați în Grădina ei și se opresc să ucenicească la Chilia Sf. Ipatie, sub ascultarea încercatului stareț, Teodosie Domnariu. De la el vor deprinde răbdarea în ispite și slavoslovia adusă lui Dumnezeu pentru fiecare clipă a vieții. „Odată, povestea părintele, a găsit câteva manuscrise în grafie chirilică și de teamă să nu se piardă, le-a copiat fără binecuvântare. Atunci când starețul Teodosie a văzut cartea cu cele copiate, i-a spus că este numai bună de ars în cuptor. Nu a aruncat-o în foc, dar, până la mutarea în veșnicie a bătrânului stareț, nu a mai văzut-o”[5].

Roadele duhovnicești ale tăierii voii nu vor întârzia să apară: „Era atâta bucurie sfântă în sufletele noastre!”, mărturisea părintele Dometie, încât i se părea că nu mai atinge pământul. Nelipsit de la slujbele bisericii, se străduia să deprindă rostirea neîncetată a rugăciunii lui Iisus și să-i odihnească pe ceilalți frați, nevoindu-se să petreacă în dragoste cu toți.

„Părintele ne învăța pe de rost să zicem rugăciunile, podobiile glasurilor și psalmii, iar la slujba bisericii eram nelipsiți ziua și noaptea. Altfel, ne punea la canon să facem metanii cu rugăciunea: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul». Timp de 20 de ani, nu m-a lăsat starețul meu să învăț niciun cuvânt grecesc și-mi spunea: «Fratele începător, dacă nu-i tai voia de la început întru toate, nu se poate face călugăr decât numai cu hainele». Totdeauna, mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a jertfit voia, ca pe un alt Isaac”[6].

 SFINȚIT VIEȚUITOR LA CHILIA SF. IPATIE. VIZITA PATRIARHULUI JUSTINIAN MARINA

„Să ţineţi călduţă vatra aceasta că e un loc tare drăguţ, singura chilie ardelenească”.

După 7 ani de nevoință ostenitoare pentru curățirea sufletului de patima iubirii de sine, fratele Dumitru va fi chemat să îmbrace haina de nuntă a cinului călugăresc. Va intra în ceata monahilor la 1 aprilie 1929, în Duminica Sf. Ioan Scărarul, primind numele de Dometie, de la Sf. Cuv. Dometie Persul. De acum înainte, se va osteni neîncetat în lucrarea lăuntrică de lepădare a voii proprii prin ascultare și rugăciune neîncetată.

Pentru smerenia viețuirii lui, va fi hirotonit diacon în ziua de 26 mai 1940, iar în ziua următoare va primi harul preoției prin punerea mâinilor și rugăciunile mitropolitului Ierotei al Militupolei. Alături de ceilalți părinți îmbunătățiți ai Chiliei Sf. Ipatie, al cărei stareț și duhovnic va fi în absența responsabilului de drept, părintele Diomid, ieromonahului Dometie va spori duhovnicește, devenind unul dintre cei mai căutați povățuitori athoniți.

Anul 1963 a fost unul jubiliar pentru întreg Sfântul Munte. Cu ocazia împlinirii a 1000 de ani de la întemeierea Mănăstirii Marea Lavră, Patriarhia Ecumenică împreună cu regele Greciei a invitat în Sf. Munte delegații din toate Bisericile Ortodoxe Autocefale care au participat la slujbele și sesiunile duhovnicești ale acestui eveniment, desfășurat între 22 și 24 iunie 1963[7].

Patriarhul Justinian Marina și Părintele Dometie Trihenea

Delegația BOR, în frunte cu Patriarhul Justinian Marina, și-a prelungit șederea pe meleagurile athonite pentru a cerceta viețuitorii chiliilor românești din Sf. Munte. De patriarhala binecuvântare s-au învrednicit și ieroschimonahul Dionisie Ignat de la Chilia Sf. Gheorghe Colciu și ieromonahul Dometie Trihenea de la Chilia Sf. Ipatie. Drumul până la chilia părintelui Dometie a fost străbătut de Patriarh călare pe un mular ținut de căpăstru de părintele Dionisie Ignat.

Întâlnirea antologică a fost consemnată în scris chiar de superiorul Chiliei, părintele Dometie Trihenea: „La data de 27 iunie 1963, am avut fericirea să primim în Chilia Sfântului Ipatie, în sunetul clopotelor şi armonia cântărilor, pe Preafericitul Patriarh Justinian, cu suita Preafericirii lui. După Tedeum, a spus un frumos cuvânt de primire, Dometie ieromonahul, amintind istoria chiliei şi faptul că Sfântul Ipatie este unul dintre cei 318 părinţi de la Sinodul I de la Niceea, cel care l-a salutat pe episcopul Teofil al Tomisului din Dacia, azi Constanţa. După terminare, Preafericitul Patriarh a exclamat: «Foarte frumos!». Apoi a ţinut o cuvântare de frumoasă amintire, aducându-ne toate binecuvântările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ale tuturor călugărilor şi călugăriţelor şi ale tuturor binecredincioşilor creştini din România, care cu multă plecăciune şi sfinţenie pronunţă cuvântul «Sfântul Munte».

Îndemnându-ne să fim cu bună supunere către mănăstirile din Athos, către stăpânirea autorităţilor şi ţara adoptivă, a spus: «Ca prin voi şi faptele voastre să se preamărească Dumnezeu şi Maica Domnului, ocrotitoarea acestui Sfânt Munte, minunat şi frumos». După închinarea la Sfânta Evanghelie a scris pe aceasta următoarele: «Cu prilejul sărbătoririi celor o mie de ani de la organizarea monahismului în Sfântul Munte Athos, de către Sfântul Atanasie, am vizitat Chilia Sf. Ipatie unde se nevoiesc cei patru monahi români cărora le-am împărtăşit ale noastre binecuvântări»”.

Patriarhul a dăruit chiliei un rând de veşminte preoţeşti foarte frumoase, un stihar diaconesc, o cruce pentru Sfânta Masă, cruciuliţe, cărţi de rugăciuni şi alte daruri precum şi un pomelnic pe care a trecut, la vii, tot neamul românesc, iar la morţi pe toţi ostaşii care s-au jertfit pentru România. La plecare, potrivit unei mărturii culese de la un ucenic al părintelui Dometie, Patriarhul i-a îndemnat pe vieţuitorii Chiliei Sfântul Ipatie: «Să ţineţi călduţă vatra aceasta că e un loc tare drăguţ, singura chilie ardelenească».

EGUMEN AL MĂNĂSTIRII ZOGRAFU

„Dacă vreți să vedeți monahism adevărat, autentic, mergeți la părinții români!” (Sf. Paisie Aghioritul).

Ales de Dumnezeu să fie păstor de suflete, va primi și harisma înțelepciunii și a cunoașterii mai multor limbi, spovedind și povățuind sute de monahi de diferite naționalități din Sf. Munte.

Simplitatea, nevoința și harul său de îndrumător sufletesc îi vor face pe monahii Mănăstirii bulgare Zografu, aflați într-un moment de cumpănă, să-l aleagă ca stareț și duhovnic, fapt unic în istoria de peste o mie de ani a monahismului de obşte, athonit. Ea nu mai consemnează niciun alt român în această demnitate conferită de Sfânta Kinotită[8].

Sfătuit de conducerea Mănăstirii Vatoped să accepte egumenia mănăstirii bulgare, părintele Dometie se va îngriji vreme de 10 ani (1965-1975) de lucrarea duhovnicească a viețuitorilor de la Zografu și de bunul mers al treburilor administrative. Va fi el însuși un model de viață sfântă, săvârșind și toate slujbele bisericii trei ani fără întrerupere, întrucât era singurul ieromonah din mănăstire apt să slujească. Arhim. Vasile Iviritul, fost egumen al Mănăstirii Stavronikita în timpul stăreției părintelui Dometie, mărturisea că „în Sfântul Munte Athos erau pe vremuri câțiva stareți care țineau tradiția aghiorită, ca de exemplu părintele Gavriil Dionisiatul (†1983)”, dar „printre aceste nume, care se mai făceau cunoscute, era și părintele Dometie, ca duhovnic și egumen la Zografu”.

Viețuirea lui virtuoasă și harisma duhovniciei pe care o avea, au câștigat și aprecierea Sf. Paisie Aghioritul care, pe când se afla la Panaguda, îl recomanda egumenului de la Mănăstirea Cutlumuș „pentru folos duhovnicesc”[9].

PĂSTOR DE SUFLETE LA CHILIA SF. IPATIE

„Călugăria este mai întâi o jertfă totală de sine. Îndreptarea și reînnoirea monahismului încep din interior”.

Dornic să se întoarcă la viața liniștită a Chiliei Sf. Ipatie, la îndemnul mai multor duhovnici, printre care și părintele Cleopa de la Sihăstria, cuviosul Dometie se va retrage din stăreția Mănăstirii Zografu, după care va refuza și chemarea de a prelua egumenia Mănăstirii Caracalu. Peste ani (pe când împlinea 73 de ani), preoții și credincioșii români din Germania îl vor ruga să primească să fie episcopul mult doritei lor episcopii care urma să se înființeze sub jurisdicția Patriarhiei ecumenice de la Constantinopol, însă și de această dată, părintele Dometie va refuza, alegând isihia.

Se va dărui cu tot sufletul povățuirii duhovnicești a monahilor aghioriți, spovedind monahi din mai multe mănăstiri athonite ca Iviron, Constamonitu, dar și pe toți credincioșii care doreau să-și primenească sufletul de păcate sau căutau sfat mântuitor.

Smeritul nevoitor remarca cu durere în convorbirea purtată cu părintele Ioanichie Bălan: „Pe călugării buni, îi dau duhovnicii buni. Trebuie să recunoaștem că și aici, la Athos, nu se pogoară nimeni din cer, ci toți vin din învălmășeala lumii și nu are cine să-i crească, să-i formeze duhovnicește la măsura Părinților noștri. Iar monahismul a slăbit pentru că nu mai sunt duhovnici iscusiți nicăieri”.

De aceea, își va pune sufletul chezaș pentru toți cei care îi vor cere ajutorul, ostenindu-se să vindece rănile celor îndurerați și ale celor greu încercați de necazuri. Ucenicii lui mărturisesc că se întăreau duhovnicește, doar privindu-l, iar când le scria, deși cuvintele părintelui erau puține, ele erau pline de duh și de putere.

„AVEA O MARE HARISMĂ LA SPOVEDANIE”

Pășind pe urmele părintelui Dometie, pentru a-i aduce la lumină chipul cuvios de trăire monahală, drd. Sorin-Gabriel Pomană, a cules mai multe mărturii de la ucenicii care l-au avut părinte duhovnicesc. Ierom. Sava, de la o chilie apropiată, mărturisea despre părintele Dometie că „avea o mare deschidere ca duhovnic. Numai ce îl vedeai și ți se deschidea inima, iar acele lucruri pe care credeai că e rușine să le spui, chiar și pe acelea le mărturiseai. Avea o mare harismă la spovedanie. Acest pogorământ, nădejdea pe care ți-o insufla îți dădea certitudinea că mărturisirea ta a fost primită la Dumnezeu și sigur vei fi ajutat. Se purta cu îngăduință și avea multă dragoste”.

„Slujirea sa ca duhovnic era în Duhul Sfânt. Era descris de mulți părinți athoniți ca un duhovnic cu discernământ. Îl asculta pe cel care îi stătea înainte, după care îl sfătuia cu multă dragoste. Nimeni nu pleca netămăduit și nemângâiat. În relația cu aproapele, spunea părintele Maxim de la Mănăstirea Iviru, «era sever cu sine și îngăduitor cu ceilalți, pentru că atunci când se apropie omul de Dumnezeu, așa devine. Inima sa cea plină de dragoste nu-i îngăduia să lase pe cineva nemângâiat. Era un duhovnic experimentat».

Cuviosul Dionisie Ignat și Părintele Dometie

Bătrânul Dionisie Ignat de la Colciu, care l-a avut ca duhovnic, purta simțăminte de evlavie față de părintele Dometie, despre care obișnuia să spună că «era un foarte bun îndrumător și un om al lui Dumnezeu». Și părinții români de la Provata, Veniamin și Visarion, îl aveau ca duhovnic tot pe părintele. Sub epitrahilul său și-a mărturisit păcatele și monahul Nectarie Lazăr (†2014) de la Prodromu, care spunea multor închinători în Sfântul Munte că nu a cunoscut duhovnic mai bun la suflet ca părintele Dometie, «având dragoste față de toată lumea, a fost negrabnic la mânie; ne mai dojenea uneori, dar cu multă bunătate în glas»”[10].

Aidoma părinților duhovnicești cu trăire sfântă, așeza rugăciunea pe primul loc în viața lui, fiind încredințat din propria experiență că „unde se termină rugăciunea, începe păcatul”.

Întrebat cum ar trebui să fie mâncarea monahului, părintele Dometie a dat un răspuns simplu, dar plin de duh: „Este mai bun peștele decât cartoafele, dar pierzi prea multă vreme de pravilă pentru pescuit”. Îndemnurile sale mântuitoare de suflet erau limpezi precum cristalul: „Să se caute cu scumpătate și evlavie la trecutul luminos al înaintașilor noștri, Viețile Sfinților și cuvintele de învățătură ale Părinților noștri, vetrele mănăstirilor și ale schiturilor noastre și este de ajuns”[11].

RUGĂTOR FIERBINTE PENTRU NEAMUL ROMÂNESC

„Cred că nu există sub soare alt popor mai milostiv și răbdător decât poporul român”.

Părintele Dometie alina și durerile confraților români din țară care îl așteptau cu nerăbdare pentru sfat și rugăciune. Într-o scrisoare, trimisă în țară cu puțină vreme înainte să poposească pe meleagurile natale, consemna: „Să facă fratele meu (care locuia în Sibiu și care îl găzduia) catalog la cine trebuie să merg când voi veni, pentru că sunt mulți și eu sunt bătrân și nu pot să-mi amintesc de toți”[12].

Chipul luminat de har al cuviosului nevoitor va rămâne adânc întipărit și în sufletul ieromonahului Ioanichie Bălan, care îl descrie astfel: „Părintele Dometie este un suflet curat, deschis pentru toți, râvnitor la cele sfinte, sfătos cu cei mai tineri, bărbătos în ispite, dulce la vorbire și adânc legat de pământul străbun. Când vorbește de țară, de evlavia și statornicia românilor sau de mănăstirile românești, întotdeauna își umezește ochii de lacrimi. O nostalgie de taină îi stăpânește inima. El este profund convins că poporul român este un popor adânc legat de Dumnezeu, de o rară evlavie, cumințenie, omenie, răbdare și modestie”[13].

COMUNISMUL RESIMȚIT LA SF. MUNTE ATHOS

În anii apăsători ai stăpânirii comuniste din România, viața schiturilor și chiliilor românești de la Muntele Athos va trece printr-o perioadă de grea încercare. Viața monahală va cunoaște un declin și din cauza numărului tot mai mic de viețuitori. Din cei 700 de monahi români care se nevoiau în Sf. Munte între anii 1870-1880, mai rămăseseră doar 50 de călugări.

Îngrijorați de soarta monahismului românesc din Grădina Maicii Domnului, părintele Dometie împreună cu alți doi părinți athoniți români, Veniamin Popa, starețul Schitului Prodromu, și Neofit Negară, starețul Schitului Lacu, reușesc să obțină o întrevedere la sfârşitul lunii martie 1976 cu liderul României socialiste de atunci, Nicolae Ceauşescu, în timpul vizitei acestuia la Atena. Datorită mijlocirii celor trei părinți, granițele țării se deschid pentru monahii dornici să vină în Athos, ca să revigoreze viața așezămintelor monahale românești de aici.

Iubitor de carte și păzitor al comorilor livrești care meritau să fie scoase la lumină, părintele Dometie va aduna cu multă grijă cele 15 manuscrise ale „noului Cucuzel”, protopsaltul român Nectarie Crețu, supranumit de aghioriți „privighetoarea Sfântului Munte”.

Însetat de cuvântul filocalic și preocupat să-l împărtășească și altora, părintele Dometie va transcrie o carte de 150 de pagini dintr-un manuscris chirilic care cuprindea învățături ziditoare de suflet ale Sfinților Părinți: „Am scris-o cu mână tremurătoare de oboseala ascultării și mai mult în timpul nopții. Cărțile mi-au fost toată durerea și bucuria din viața mea”[14].

 „VRACIUL” SFÂNTULUI MUNTE. TĂMĂDUITOR DE BOLI

„Acum aştept să merg la Hristos, ca să dau răspuns de toate câte am făcut!… Dacă voi trece din viață, să câștig bucuria cea cerească…”.  

Bun cunoscător al plantelor și al leacurilor naturiste, părintele Dometie a fost nu numai un doctor harismatic al sufletului, ci și un vindecător iscusit al bolilor și neputințelor trupului.

Părintele athonit Vlasie istorisește că, auzind de darul tămăduitor de care se învrednicise părintele Dometie încă de când era egumen la Zografu, i-a cerut ajutorul și, după două zile de tratament naturist, s-a întors sănătos la chilia sa. De asemenea, și părintele Sava Hristodoulias, de la o chilie învecinată, mărturisește că părintele Dometie l-a vindecat de durerile pe care le avea la ceafă, prin masaj și ventuze.

Iar părintele Gavriil de la Kapsala relatează că părintele Dometie „localiza locul unde este boala și prin metoda sa, prin practica sa dobândită prin citirea cărților vechi și din învățarea de la bătrânii care practicaseră medicina, făcea minuni. Vindeca pe bolnavii care nu puteau fi tămăduiți nici de doctori. Trata în special boli care afectează nervul sciatic, răceli, tromboze. Palpa cu mâinile pe bolnav și localiza ca un magnet punctele bolnave”[15].

„Întotdeauna, înainte de a vedea pe cel suferind, se închina înaintea unei icoane cu sfinte moaște și cerea mijlocirea Sfântului Ipatie sau a Sfântului Gheorghe, față de care avea o aleasă evlavie”[16].

„DE ACUM MĂ CHEAMĂ DUMNEZEU LA EL!”

În luna februarie a anului 1982, după 60 de ani de viețuire în Sf. Munte, părintele Dometie va primi tunderea în schima cea mare. Tot mai slăbit trupește, se va pregăti sufletește pentru marea întâlnire cu milosârdul Judecător, simțind că ceasul despărțirii de cele trecătoare este tot mai aproape: „De acum mă cheamă Dumnezeu la El!”, îi mărturisea părintelui Ioanichie Bălan.

„Am aproape 80 de ani, din care 65 i-am trăit în Sf. Munte. M-am silit după putere să fac voia lui Dumne­zeu, să-mi păzesc conştiinţa curată şi să slujesc cele sfinte cu mare evlavie şi smerenie. Acum aştept să merg la Hristos, ca să dau răspuns de toate câte am făcut! Rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru mine să-mi dăruiască iertare de păcate, sfârşit creştinesc şi veşnică odihnă”.

În ajunul prăznuirii Intrării Maicii Domnului în Biserică, în ziua de 20 noiembrie a anului 1985, cuviosul Dometie Trihenea va păși în locașul ceresc al odihnei veșnice, așa cum îi destăinuise ucenicului de chilie cu trei zile înainte. Va pleca din vremelnica viață, cu rugăciunea pe buze și cu dragostea de țară în inimă: „O, Românie, ţara mea! O, popor binecuvântat! Nu știu ce să admir întru tine! Iubirea de Dumnezeu, râvna pentru Biserică, îndurarea, dărnicia, evlavia sau iubirea de străini?…

Toată viaţa m-am rugat pentru mântuirea fiilor tăi! Acum eu mă duc la Hristos şi te binecuvântez în numele Preasfintei Treimi, să fie mila şi darul lui Dumnezeu îndoit peste fiii şi fiii fiilor tăi şi să rămâi în veci statornică în credinţă şi iubitoare de Hristos! De vei face aşa, niciun neam nu te va robi şi vei fi cinstită pe pământ şi vei afla milă şi iertare în ziua cea mare a Judecăţii pe care o aşteptăm! Amin! Amin!”.

(Material realizat de maicile de la mănăstirea Paltin Petru-Vodă)

 NOTĂ:  Mulțumim părinților de la Chilia românească Sf. Ipatie, drd.-ului Sorin-Gabriel Pomană și dlui. Răzvan Mihai Clipici care ne-au ajutat la realizarea portretului părintelui Dometie Trihenea.

[1] Sursa: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/rugaciunea-neincetata-a-marelui-duhovnic-athonit-dometie-trihenea-168176.html.

[2] Cf. Mărturiei unui pelerin consemnată cu un secol în urmă

[3]Cf. Ieromonah Ignatie, starețul Chiliei Sf. Ipatie și Ioan Vidrighin, de pe https://www.tribuna.ro/stiri/cultura/salistea-athosului-chilia-sfantul-ipatie-25110.html.

[4] Cf. Ieromonah Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești, Mănăstirea Sihăstria, 1984, pp. 563-564.

[5] Cf. drd. Sorin-Gabriel Pomană în art. Egumenul Dometie Trihenea, tămăduitorul athonit din Tilișca Sibiului, publicat în Îndrumătorul bisericesc.

[6] Cf. Sergiu Ciocârlan în art. Părintele Dometie Trihenea, egumenul român de la Muntele Athos, publicat în revista Familia ortodoxă.

[7] Cf. Răzvan Mihai Clipici, director al componentelor Cultură și Conservare Restaurare din cadrul sectorului cultură, pictură și restaurare al administrației patriarhale.

[8] Cf. Pr. Teodor Bodogae.

[9]Cf. drd. Sorin-Gabriel Pomană, https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/rugaciunea-neincetata-a-marelui-duhovnic-athonit-dometie-trihenea-68176.html.

[10] Drd. Sorin-Gabriel Pomană, https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/an-omagial/rugaciunea-neincetata-a-marelui-duhovnic-athonit-dometie-trihenea-168176.html.

[11] Cf. Ieromonahul Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovnicești, p. 581.

[12] Idem.

[13] Ieromonah Ioanichie Bălan, op.cit., pp. 562-563.

[14] Paragraf din Fila de manuscris filocalic, 12 ianuarie 1936.

[15] Mărturie primită de drd. Sorin-Gabriel Pomană de la Părintele Gavriil din Kapsala (21 aprilie 2018).

[16] Cf. drd. Sorin-Gabriel, în art. Egumenul Dometie Trihenea, tămăduitorul athonit din Tilișca Sibiului, publicat în Îndrumătorul bisericesc.

(Material publicat în Revista Atitudini Nr. 86)