MAICA ECATERINA FERMO | 2 ANI DE LA ADORMIRE

„Lasă-mă să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce și de a nu mai fi! Aceasta a fost rugăciunea care m-a însoțit mereu” (m. Ecaterina Fermo).

Acasă. Însemnări din Ierusalim

 Copleșită și învinsă de Iubirea divină, m-am lăsat iubită de Dumnezeu fără a mai opune rezistență… Și în 1990, am pornit în urma Pașilor Lui din Țara Sfântă, unde de 19 ani, cu mai mici sau mai mari întreruperi, am reușit să învăț să ascult șoaptele Duhului Sfânt.

Atrasă ca un magnet de tot ce poate însemna Hristos, Biserică, rugăciuni, dar mai ales căutându-mi identitatea în Casa Domnului aici pe pământ, sperând că astfel o voi câștiga pe cea din Ceruri, am renunțat cu foarte mare ușurință la toate avantajele lumești materiale și chiar spirituale din locurile de baștină, pe care, de altfel, le iubeam foarte mult. Și am încercat în anul acesta să-mi caut rădăcinile și identitatea mea de OM în Țara lui Dumnezeu.

Din momentul acela, m-am îmbrăcat în Hristos și m-am altoit tainic la Trupul Său mistic, primind Viață în trupul meu împrospătat, întinerit și îndumnezeit.

De aceea, nostalgia și dorul de „ACASĂ” a fost așa asiduu încât, în toți acești aproape 20 de ani, de câte ori situațiile social-politice, materiale m-au împiedicat pentru un timp să trăiesc, să respir și să mă sfințesc în Țara Domnului meu, repetam în sinea mea zilnic cuvintele psalmistului David care zice în Psalmul 136. „De te voi uita Ierusalime, uitată să fie dreapta mea”.

Basmul copilăriei

Așa începeau serile dulci de iarnă ale copilăriei mele, petrecute de multe ori la gura sobei din iatacul bunicii. Desigur, pe vremea aceea nu aveam ochii sufletului luminați de „Lumina lui Hristos”. Drept pentru care tot ce era legat de biserică, avea aerul unui basm, al unei frumoase povești, bună „de adormit copiii”. – Gândeam eu ceva mai târziu – în vremea adolescenței mele păgâne.

Botezul – chemarea deplină a lui Hristos

În ziua când am pășit nedumerită pragul mănăstirii Cernica, toate acestea au țâșnit la lumină, atrase parcă, de lumina lui Hristos. În cele trei luni de primăvară ale anului 1986, acolo în ostrovul Cernicăi, am simțit cu adevărat pentru prima oară în viața mea, chemarea deplină a lui Hristos. Iar catalizator a fost lumina ce strălucea din amintirea bunicii și a micilor ei gesturi de dragoste pline de înțelesuri creștine.

Prima întâlnire cu parfumul brațelor bunicii, am simțit-o mai profund în chilia plină de sfințenie a părintelui Argatu din ostrovul Cernicăi. Acolo, am participat la multe rugăciuni și dezlegări făcute de dânsul și unde plutea Duhul Sfânt. Desigur, pentru toți credincioșii, era firesc ca în chilia părintelui să miroasă puternic a busuioc. Părintele avea mai multe mănunchiuri de busuioc cu care ne binecuvânta cu agheasmă la sfârșitul rugăciunilor.

Dorul de Ortodoxie

Acesta a fost momentul din viață când bunul Dumnezeu a dăruit sufletului meu „dorul de acasă”. Desigur că era un dor de „acasă cerească”. Deși, la mine în suflet, era mult mai pământesc. Totuși, când am început să aprofundez înțelesurile duhovnicești din Biblie, din rugăciunile din Psaltire, am înțeles că dorul de bunica, de liniștea și pacea din preajma ei, se uneau acum cu liniștea și pacea din preajma părintelui Argatu. Și că, de fapt, Pacea lui Hristos era cea care-i străbătea pe amândoi și implicit pe mine.

„Dorul de bunica” și bunica Maicii Domnului

Dintre toate mănăstirile vizitate, una mi-a atras încă de atunci, în mod deosebit, atenția. Era foarte aproape de Sf. Mormânt. Drumul, deși drept, cotea totuși la un moment dat, printre câteva străduțe lăturalnice. Dar curios, când ieșeai din curtea mănăstirii, zăreai imediat cupola Sfântului Mormânt. Acesta a fost, de fapt, primul indiciu care mi-a atras atenția către mănăstirea Saydanaya.

Bucuria mea era din ce în ce mai mare pentru că în „dulceața” aceasta sfântă, mai atrăsesem niște prietene bune, care cu timpul au fost străbătute de același „fior divin” și de aceeași mângâiere a „brațelor Bunicii” și nu au mai dorit nimic în viață decât să se desăvârșească ca „mirese ale Domnului” în mănăstirea Saydanaya.

Țara Sfântă în inima maicii Ecaterina Fermo

În tot răstimpul acesta, de aproape 20 de ani petrecuți de mine în Țara Sfântă, multe astfel de mărturii impresionante, am aflat. Și am cunoscut multe suflete zbuciumate, cărora liniștea și mângâierea Bunicii Maicii Domnului le-au trezit amintiri de mult uitate din copilărie.

Să ne străduim dar, să nu alterăm în noi, ceea ce Dumnezeu a sădit în sufletele noastre ca o comoară de mare preț. „Și cum să facem aceasta în haosul acesta al lumii?”, ar întreba orice sceptic necredincios. Răspunsul îl aflăm din finalul catismei întâi din Psaltirea prorocului David: „Ce este omul că-Ți amintești de el? Sau fiul omului că-l cercetezi pe el? Micșoratu-l-ai pe dânsul cu puțin față de îngeri, cu slavă și cu cinste l-ai încununat pe el”.

Însemnările din Jurnalul maicii Ecaterina le puteți citi, comandând cartea on-line aici: Carte maica Ecaterina