DE CE NU NE ÎMPĂRTĂȘIM MAI DES | SF. TEODOR STUDITUL

„Noi nu purtăm grijă să ne împărtășim destul de des”

Tot așa lacrimile de umilință mult ajutor aduc, iar peste toate acestea, Sfânta Împărtășanie este cel mai mare dar dumnezeiesc. Cu toate acestea noi nu purtăm grijă să ne împărtășim destul de des. Și mult mă mir, pentru ce să ne cuminecăm numai duminica, iar în altă zi, când se întâmplă Liturghie, nu.

Căci se cuvine mai ales monahilor care se află în sânul vieții de obște, în toate zilele să se împărtășească. Însă aceasta o zic despre cei curați și cu sufletul și cu trupul. Dar cu nebăgare de seamă și fără mare cercare și luare aminte, să nu îndrăznească cineva. Că zice Apostolul Iacob: «Să se cerceteze omul pe sine de este vrednic și atunci să se cuminece. Căci cel ce mănâncă și bea trupul și sângele lui Hristos cu nevrednicie, păcat și osândă mare pricinuiește sufletului său».

Cum să ne împărtășim?

Că sfânta cuminecătură este pâinea vieții. Această pâine dă viață veșnică și fericit este cel care o mănâncă, știind că este fără prihană. Adică fără poftă rea sau vrăjmășie, beție, lăcomie, iubire de argint, sau orice altă necurăție. Și iată ce zice Hristos: «Eu sunt pâinea vieții, care M-am pogorât din cer. Și cel ce va mânca trupul Meu și va bea sângele Meu este împreună cu Mine și Eu împreună cu el».
Vedeți, fraților, ce dar nespus și milă nemărginită, că nu numai a murit pentru noi Hristos, dar încă și trupul și sângele Său ni L-a dat să-L mâncăm și să-L bem. Oare ce semn poate fi mai mare, decât acesta, despre dragostea Lui către noi… Și ce altă dovadă, că dorește mântuirea noastră a tuturor, poate fi mai luminată decât aceasta?

Și dacă cel ce este oprit de la masa de obște se mâhnește și-i pare rău, cu cât oare mai mult se cade să se mâhnească, să plângă și să se tânguie cel ce se oprește el însuși de la masa dumnezeiască, fie pentru necurăție, fie pentru neînfrânare, ori pentru neascultare, sau pentru orice altă patimă.

Cum să ne lipsim de Hristos?

Căci nu se lipsește de hrană proastă și trecătoare, ci de pâinea vieții și de paharul mântuirii și, mai adevărat să zic, de Însuși Hristos. Că de este în Hristos cel ce se împărtășește cu sfintele Taine și Hristos este în el. Iată dar că, cel ce nu se împreună cu sfintele Taine, este despărțit de Hristos. Iar de n-am urmat până acum aceasta, de acum înainte să ne îndreptăm. Cunoscând puterea darului și curățindu-ne, când ne este cu putință, să ne împărtășim cu preacuratele taine, spre sănătatea trupului și a sufletului și spre moștenirea vieții veșnice.
De se va întâmpla să fim chiar la muncă și ascultare afară și vom auzi toaca bisericii, să lăsăm treaba și să alergăm cu multă sârguință să ne cuminecăm, și mult ajutor vom câștiga. Căci cu această grijă fiind de-a pururea, ne vom feri de orice păcat și vom fi gata totdeauna. Iar dacă nu avem grija de a ne împărtăși, cădem în multele patimi ale păcatelor.
Așadar se cade, fraților, totdeauna să ne gătim, ca să ne facem părtași vieții veșnice, învrednicindu-ne să o câștigăm cu darul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos. A Căruia este slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

(Extras din Sf. Teodor Studitul, Cuvântări duhovnicești, Ed. Episcopiei de Alba-Iulia, 1994 , pag. 122-124., publicat și în Revista Atitudini Nr. 45)