BĂDIA TACHE RODAS ȘI PATRIA DIN AIUD | PR. GAVRIIL

„Și asta-i toată speranța noastră. Celor care am trecut pe acolo, nu ne trebuie nimic. Vrem doar să adormim mulțumiți că ne-ați înțeles”.

Să îl ascultă pe Părintele Gavriil Vărvăruc, starețul mănăstirii „Râpa Robilor” din Aiud, într-un cuvânt emoționat de laudă la adormirea martirului și mărturisitorului lui Hristos din temnițe, Constantin (Tache) Rodas. Bădia Tache, care a săvârșit mulți ani de închisoare politică în temnița din Aiud, este înmormântat chiar în pământul plin de sfinți, ce mustește de sângele martirilor, al mănăstirii închinate sfinților închisorilor din Aiud. Părintele stareț Gavriil este unul din cei mai apropaiți ucenici ai Bădiei Tache, pe care l-a îngrijit cu multă dragoste și evlavie până la sfârșit, când Constantin Rodas și-a încredințat sufletul în mâinile Maicii Domnului, spre a-l duce în Biserica Slavei Domnului din Ceruri. Veșnică să-i fie pomenirea și să avem parte de rugăciunile acestui mare mărturisitor al neamului și Bisericii române. BĂDIA TACHE RODAS ȘI PATRIA DIN AIUD | PR. GAVRIIL

Aiudul cel presărat cu sânge de martiri

Iubiții mei, suntem într-un loc presărat cu mult sânge de martir. Suntem într-un loc cu un trecut istoric greu, începând de la Imperiul Austro-Ungar și până în perioada regimului comunist. Aiudul este o închisoare construită pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea pentru țăranii români din Apuseni, care se opuneau acelui regim totalitar al imperiului și mai târziu pentru toți cei care și-au manifestat o credință clară și limpede în Dumnezeu în timpul regimului comunist ateu.

Ei bine, iată-ne astăzi, pe fiecare dintre noi în acest loc, aduși la Aiud fără îndoială cu pronia lui Dumnezeu, să priveghem pentru cel numit de toți cei care l-au cunoscut ,,Bădia Tache”, pe numele său, Constantin Rodas, unul dintre supraviețuitorii închisorilor comuniste din România și unul dintre deținuții politici ai închisorii din Aiud, care s-a eliberat în 1964.

Vă spuneam că Petre Țuțea îndemna poporul român să urmăm acest cuvânt al Mântuitorului, de a fi desăvârșiți. Noi suntem lângă un om care și el, la rândul său, a îndeplinit acest cuvânt al Mântuitorului.

,,Eu am făcut cât am putut. Cei care vin după mine să facă măcar cât am făcut eu”

…Omul care-L caută pe Dumnezeu trebuie să fie o lumină celorlalți oameni, ,,ca ei, văzând faptele voastre cele bune, să-L slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri”. Mărturisitorii, mucenicii și toți cei care au creat un front comun de luptă spirituală împotriva regimului comunist din România, sunt mari în Împărăția lui Dumnezeu pentru că au îndeplinit întru totul cuvântul Sfintei Scripturi. Pentru ei, ținta a fost Hristos pe care L-au urmat până la moarte, mulți dintre ei în închisori, iar alții pe rând, după ce au fost eliberați din închisori.

Bădia Tache, într-un moment din ultimele luni, a avut un astfel de cuvânt: ,,Eu am făcut cât am putut. Cei care vin după mine să facă măcar cât am făcut eu”. A pus accent pe faptul că această credință a noastră, pe care noi o avem astăzi așa cum este ea, o avem datorită acestor jertfe imense și suferințe la care, când citești memorialistica, ți se taie efectiv respirația și uneori chiar simți că mori. De aceea, noi trebuie să fim foarte atenți că nu este suficientă doar această cinstire sufletească a noastră față de memoria lor, față de faptele lor, față de jertfa lor, față de mucenicia lor, ci este nevoie și de o împlinire efectivă a cuvântului Sfintei Scripturi.

Constantin Rodas, românul cu sânge grec

În continuarea acestui cuvânt, aș vrea să dau citire unui cuvânt pregătit de doi tineri care, la vârsta lor mai tânără, au primit binecuvântarea Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu de a urma Facultatea de Istorie și de a șterge praful de pe dosarele Securității de la CNSAS, ca să pună și ei mâna ca tineri și să scoată la lumină adevărul legat de ceea ce s-a întâmplat în perioada comunistă. Ei sunt Dragoș și Ioana Rusu care, cumva, îi reprezintă pe toți ceilalți tineri care s-au implicat în studierea dosarelor Securității și aș putea să spun că acest mic articol este un gest sufletesc de recunoștință și de dragoste a lor față de acești mari mucenici și mărturisitori:

„Constantin Rodas s-a născut la 14 noiembrie 1924 în Drăgănești Prahova, din părinții Ioana și Hrisostomos Rodas, tatăl său fiind cetățean grec. A urmat cursurile Școlii Comerciale ,,Spiru Haret” din Ploiești, pe timpul când era elev, încadrându-se în 1940 în Frăția de Cruce.

Din cauza acestei apartenențe a fost arestat în 1942 și condamnat la 15 ani de muncă silnică. Eliberat condiționat în aprilie 1944, a fost rearestat în luna octombrie, același an și trimis în lagărul de la Slobozia de unde evadează în 1945. După instaurarea deplină a comunismului a fost arestat la 17 mai 1948 și condamnat după o lungă și grea anchetă a Tribunalului Militar Brașov, la 5 ani de închisoare. Fiind considerat elev, a fost trimis la Târgșor, unde a refuzat ferm reeducarea, motiv pentru care a fost izolat, iar mai apoi transferat la Canal, la Poarta Albă și Peninsulă.

Maica Domnului, în temniță cu Rodas

Legat de detenția de la Poarta Albă, Bădia Tache povestea un ajutor minunat primit din partea Maicii Domnului, față de care a avut o evlavie deosebită întreaga viață. Citez: La Poarta Albă era ploaie, era frig. Mă gândeam: «mi-e și foame, mi-e și frig!». Nu aveai voie să ieși din baracă afară și am mers așa prin întuneric și dintr-o dată – pac! – o lovitură în cap. Îmi spuneam: «Maica Domnului, după ce că mi-e foame, îmi mai dai și cu piatra în cap?». M-am aplecat, caut pe jos: un sfert de pâine, proaspătă. Cine s-o arunce? Pe întuneric să nimerească drept în capul meu?! M-am dus în baracă, am mâncat și am dormit până la ziuă.

După scurta durată petrecută la Canal, Tache Rodas este trimis în anul 1951 la Pitești, unde se desfășoară cumplitul fenomen al reeducării. Intră în torturile conduse de Eugen Țurcanu de Buna Vestire, pe 25 martie, fiind bătut cu brutalitate. A fost strâns de gât, bătut în cap cu curele ude, lovit în toate zonele corpului. A fost forțat să participe în Săptămâna Mare la acțiuni în care simbolurile creștine erau batjocorite, cât și la pedepse colective degradante.

Constantin Rodas, singurul care a biruit reeducarea de la Pitești

A fost una dintre victimele preferate ale lui Țurcanu deoarece refuza să accepte reeducarea. Mai mult de atât, în timpul unei torturi, Mihai Buracu a afirmat că va rezista atâta timp cât va rezista și Rodas. Astfel, Tache Rodas a fost din nou bătut, însă poziția lui Buracu l-a întărit moral. Când povestea despre cele întâmplate la Pitești, Bădia Tache Rodas relata puțin despre torturile suferite, mărturisind în schimb ajutorul primit în rugăciune pentru a rezista.

Citez: Simțeam cum puterile mă părăsesc și strigam la Dumnezeu cu disperare: «Ajută-mă, Doamne și ține-mă sănătos să nu-mi pierd mințile asemeni roboților care mă torturează». Îmi dădeam seama că dacă cedez voi deveni asemenea lor. De aceea, strigam din toate puterile sufletului meu ca să mă mântuiască. Rugăciunea era simplă și scurtă: «Doamne, miluiește-mă! Doamne, adu-ți aminte de mine! Preasfântă Fecioară ocrotește-mă!».

Acestea erau cele trei rugăciuni pe care le-am rostit neîncetat în timpul torturilor. Îmi era frică de clipa când îmi voi pierde mințile și voi deveni asemenea torționarilor mei. De aceea și strigam în gândul meu cel răvășit: «Doamne, nu mă lăsa! Doamne, nu mă lăsa!». Nu prin forțele proprii am reușit să rezist timp de 8 luni tuturor încercărilor de la Camera 4 spital. Nu mă voi lăuda niciodată că prin propria mea tărie și iscusință am trecut hopul cel greu al terorii de la Închisoarea Pitești. Am rezistat pentru că așa a vrut Dumnezeu. Așa a vrut El, Creatorul cerului și al pământului ca să mai existe câte unul care să scape nemurdărit din acest groaznic potop al sufletelor.

Torturi inimaginabile asemenea marilor martiri ai Bisericii

Transferat la Gherla în august 1951, a avertizat doi deținuți să se ferească de cei reeducați la Pitești. În urma delațiunii a fost torturat extrem de grav de Eugen Țurcanu și plimbat prin fiecare celulă pentru a-i îngrozi și speria pe ceilalți care ar fi putut să trădeze secretul reeducării. Tache Rodas a fost bătut de mai multe ori pe zi, neavând voie să doarmă, de aceea nu-și mai amintește o parte a torturilor lui Țurcanu.

În urma unei bătăi, cu buzele rupte, corpul tumefiat și cu sânge curgând din aproape fiecare rană, a fost dus la baie, capul i-a fost băgat în vasul de toaletă, iar agresorii au tras apa, considerând că îl spală. Securitatea a încercat să îl implice în procesul lui Țurcanu, însă Tache Rodas a refuzat ferm, motiv pentru care a fost prelungită detenția, fiind eliberat abia în 1956.

După o scurtă perioadă petrecută în libertate în care a lucrat în posturi mizere, a fost arestat în 1958. După doi ani de anchetă dură la Securitatea Ploiești, în care era ținut în izolator, Tache Rodas a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, iar după un periplu pe la închisoarea Jilava ajunge la Aiud, unde se desfășura reeducarea târzie condusă de colonelul Crăciun. Despre momentul transferului la Aiud și contactul cu procesul reeducării, Tache Rodas își amintește: Am rezistat eu ispitelor de la Târgșor, am traversat Piteștiul fără să mă prăbușesc, am înfruntat Gherla cu ajutorul lui Dumnezeu și am supraviețuit. Acestei parodii de la Aiud trebuie să rezist neapărat! Eram decis să nu accept niciun fel de compromis.

Zarca Aiudului s-a cutremurat de credința de granit a lui Rodas

Și, într-adevăr, Tache Rodas a refuzat ferm reeducarea de la Aiud, motiv pentru care a fost izolat, în cea mai mare parte a detenției, în zarca Aiudului, alături de celelalte personalități care au rezistat până la capăt.

Povestea adeseori răspunsul scurt dat colonelului Crăciun când acesta îl presa să accepte reeducarea: ,,Nu renunț la credința mea!”. ,,Care?”, întreba colonelul. ,,A mea!”. Poziția fermă a lui Tache Rodas este confirmată de documentele Securității și chiar colonelul Crăciun nota în fișa de caracterizare semnată la eliberarea din închisoare. Element fanatic. În detenție și-a menținut vechile concepții, situându-se pe o poziție refractară reeducării, fiind pedepsit în mai multe rânduri cu zile de carceră.

Același colonel Crăciun îl menționează pe Tache Rodas într-un document din finalul reeducării, care cuprinde numele a 80 de deținuți care au avut o poziție dușmănoasă până la punerea în libertate.

Pe această listă a onoarei se regăsesc alături de Bădia Tache: Ioan Ianolide, Alexandru Ștefănescu (sau monahul Atanasie Ștefănescu) de la Mănăstirea Petru-Vodă, monahul Paulin, (schimonahul Paulin) de la Mănăstirea Petru-Vodă, Constantin Dumitrescu (monahul Marcu de la Sihăstria, supranumit ,,fachirul” datorită exemplului de rezistență ieșită din comun în fața torturilor), medicul Dumitru Uță, care a fost un ucenic al doctorului Nicolae Paulescu și care a realizat operații în celulele din închisoarea din Aiud cu ustensile de chirurgie executate de el în lemn, Gheorghe Brahonschi, ctitorul monumentului Calvarul Aiudului, prințul Alexandru Ghica, Valeriu Turtureanu, Virgil Maxim, Aurel State, preoții Ioan Iovan și Ioan Ageu, alături de alte figuri consacrate ale temnițelor comuniste.

Urmărit permanent și după 89

După eliberare, Tache Rodas se întoarce la Ploiești, lucrând ca funcționar contabil la diferite întreprinderi din oraș. Securitatea l-a urmărit permanent, ultima notă informativă din dosar fiind din noiembrie 1989, dosarele sale însumând peste 1300 de pagini de note și de rapoarte informative.

Împotriva lui, Securitatea a folosit întregul instrumentar operativ, zeci de informatori, colegi, rude, prieteni, microfoane instalate la domiciliu, filaj, interceptarea corespondenței. Au încercat să-l recruteze, dar pentru că s-au lovit de refuzul său ferm, au urmărit apoi fără succes să-l compromită în ochii foștilor colegi de detenție, prin crearea imaginii că ar fi informator. Și astăzi se practică… De asemenea, a fost avertizat și anchetat de Securitate în diferite rânduri, fiind demascat și în fața colectivului de muncă în care lucra.

Apogeul urmăririi Securității a fost atins în 1997 deoarece la Radio Europa Liberă, Virgil Ierunca i-a pomenit numele în emisiunile dedicate fenomenului Pitești. Atunci a fost anchetat în mai multe rânduri fiind amenințat cu deschiderea unui proces și cu o nouă condamnare. În ianuarie 1973 s-a căsătorit cu Matilda Moșu, cea care a fost alături și l-a susținut permanent până la trecerea sa la Domnul. Cununia lor a avut loc la Mănăstirea Ghighiu, de care soții Rodas erau foarte apropiați, fiind săvârșită de Părintele Constantin Galeriu.

„Vrem doar să adormim mulțumiți că ne-ați înțeles”

După căderea comunismului, Tache Rodas a fost implicat activ în eforturile de recuperare și celebrare a memoriei celor care au murit în temnițele comuniste. Astfel, a lucrat efectiv la ridicarea memorialelor de la Târgșor și mai ales, aici la Aiud, alături de mulți dintre foștii săi colegi de detenție. Într-un interviu acordat spre finalul vieții, Tache Rodas rostea printre lacrimi, în câteva cuvinte testamentul său: Și asta-i toată speranța noastră. Celor care am trecut pe acolo, nu ne trebuie nimic. Vrem doar să adormim mulțumiți că ne-ați înțeles”.

Le mulțumesc lui Dragoș și Ioanei pentru acest material și nu mai pot adăuga decât doar două cuvinte deosebite ale lui Bădia Tache. Primul cuvânt este o poezie pe care aș vrea să o știe românii de pretutindeni, oriunde se află ei pe acest pământ, să știe cum a privit Bădia Tache Rodas această țară. Spunea așa: ,,România-i țara mea / Drag mi-e să trăiesc în ea / Pentru Biserică și neam / Bucuros dau tot ce am. / Dau și sânge, dau și avere, / Dau și viața cu plăcere”.

Iar următorul cuvânt, atunci când avea în jurul său oameni doritori să-l cunoască, oameni doritori să-i cunoască suferințele, se crea o relație sufletească între ei și Bădia Tache și întotdeauna la despărțire, și aș putea să spun și la această despărțire temporară a noastră de Bădia Tache, spunea așa: ,,Vă îmbrățișez cu aceeași dragoste frățească, vă îmbrățișez mereu cu aceeași dragoste frățească”.

Alături de soția sa în cimitirul din Aiud

În încheiere, aș vrea doar să mai spun două aspecte foarte importante pentru mine. Știm cu toții că Bădia Tache și tanti Matilda nu au putut avea copii. Și în această situație fiind, și-au îndreptat atenția către nepoții pe care Dumnezeu i-a rânduit în familia mai mare a lui Bădia Tache și a lui tanti Matilda. Și în linia întâi ies în evidență cele două nepoate Mihaela și Sorina care întotdeauna i-au fost alături. Și ori de câte ori vorbeau la telefon sau se întâlneau, Bădia iradia de bucurie și de mulțumire sufletească.

Și nu pot să nu-l amintesc și pe celălalt nepot Cătălin, cum de altfel și pe ceilalți din familie pe care Bădia Tache întotdeauna a avut grijă să-i ocrotească cu dragoste, cu cuvânt de îmbărbătare, cu un cuvânt de întărire. Și ei sunt amprentă fidelă a ceea ce a fost Tache Rodas în familia lui.

Bădia Tache și Râpa Robilor

Și nu în ultimul rând, doresc să mulțumesc Î.P.S. Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba-Iuliei, pentru că a binecuvântat șederea acestor doi oameni minunați, Constantin Rodas și Matilda Rodas în mănăstirea noastră, pe o perioadă de aproape doi ani de zile, noi căutând să avem grijă cum am putut de neputințele bătrâneților pe care fiecare om le are la această vârstă.

Pentru noi, acest lucru a însemnat enorm pentru că ni s-a dat posibilitatea să cinstim cum se cuvine acești oameni, pentru că datorită jertfelor lor și suferințelor lor, noi avem astăzi libertate, așa cum este ea în rugăciune și în biserică. Îi mulțumim și lui Dumnezeu pentru că ne-a dat putere și tărie și tuturor celor care ne-au fost alături și ne-au susținut. Vă doresc fiecăruia dintre dumneavoastră, sufletește, să vă încărcați ori de câte ori aveți posibilitatea, de acest har de la Aiud, acum cu atât mai mult și cu atât mai mare, avându-l și pe Bădia Tache aici, la Râpa Robilor și să încercăm să împlinim pe cât ne este cu putință cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 68, cuvânt rostit la înmormântarea Bădiei Tache Rodas, 24 noiembrie 2020, mănăstirea „Sfânta Cruce”, Aiud)