DEȘTEPT SAU ÎNȚELEPT? PR. SERAFIM ROSE

De aici înainte Eugen avea să pună discul cu Bach mereu şi mereu; îl asculta la nesfârşit, fără să zică nimic, tăcându-i şi mintea şi simţurile. Neînţelegând ce se petrecea cu el, Eugen se îmbăta, iar apoi se întindea pe jos, lovind podeaua cu pumnii şi strigând către

Aflați detalii importante din viața Părintelui Serafim Rose, americanul rebel și nonconformist, convertit la Ortodoxie. Cum a ajuns Părintele Serafim ca prin înțelepciune să găsească Adevărul ascuns în inima pustiului Americii? DEȘTEPT SAU ÎNȚELEPT? PR. SERAFIM ROSE

Tânăr şi nonconformist

În liceu, Eugen (acesta era numele laic al părintelui Serafim) a pus capăt interesului pentru religie. „Eugen nu era religios deloc”, îşi aminteşte Walter Pomeroy, cel mai bun prieten al său din vremea aceea. Pentru a umple acest gol religios, s-a avântat cu înflăcărare în cunoaşterea ştiinţifică şi matematică: biologie, algebră, trigonometrie, etc. După cum spunea şi Walter, „noi am intrat în liceu într-o vreme când toată lumea nădăjduia ca ştiinţa să mântuiască lumea”.

Când grupul de prieteni începea să-şi îndreptăţească interesele intelectuale, Eugen nu avea obiceiul să-şi spună părerea. „Mai ales el analiza lucrurile, însă dacă argumentarea nu era temeinică, le-o spunea de îndată. Era cel mai tăcut şi mai interiorizat dintre noi toţi, făcut mai curând să tâlcuiască decât să facă agitaţie”.

Eugen a învăţat cu râvnă în liceu – „arzând gazul toată noaptea”, cum spunea mama sa. Odată i-a şi spus:

• După felul cum studiezi, vei ajunge un om deştept într-o bună zi!

• Dar eu nu vreau să ajung om deştept, i-a răspuns el, eu vreau să fiu înţelept!

Aprofundarea studiilor. Ochii lui te ardeau

„Cu inteligenţa sa firească, putea să obţină cu uşurinţă note foarte bune, fără să înveţe aproape nimic”, spunea Walter. „Însă el învăţa mai mult decât oricare om pe care l-am cunoscut eu vreodată. Era foarte conştiincios în toate câte le făcea. Odată, când a trebuit să facem un raport ştiinţific, el a fost acela care a prezentat toate subiectele. Cerceta lucrurile în chip analitic”.

„Eugen nu-şi pierdea timpul cu lucruri mărunte”, spune mama lui. Deşertăciunile cu care-şi umpleau timpul elevii de liceu, cât şi fastul activităţilor din cadrul liceului, îl supărau peste măsură.

„Eugen avea o privire profundă”, îşi aminteşte Walter. „Nu doreai să te uiţi în ochii lui căci te ardeau. Părea că vrea mereu să privească în miezul lucrurilor. Întotdeauna mi-a dat impresia unui ceainic gata să explodeze. Simţeai că fierbe ceva înăuntru, aşteptai să dea pe dinafară – dar asta nu se întâmpla niciodată. Era întotdeauna liniştit, cerceta lucrurile cu luare aminte, mereu în căutare de ceva care să-l stăpânească”.

În căutarea Adevărului, Înțelepciunea

În toamna anului 1952 Eugen a intrat la Colegiul Pomona, considerat cel mai bun dintre colegiile private californiene. Întrebări existenţiale au început să-i macine sufletul. Ce este Adevărul? Ce este realitatea, în sensul ei cel mai înalt? Pentru a afla răspunsuri la aceste întrebări, Eugen a început să studieze serios filosofia occidentală, frecventând o serie de cursuri din cadrul Facultăţii de Filosofie.

Pe lângă afirmarea acestor idei, Eugen ajunsese să se lepede în întregime de creştinismul protestant al copilăriei sale. Cu toată dragostea pe care o simţea pentru părinţi, începuse să urască această cultură prozaică, plină de sine şi îndreptată spre consum, a clasei sociale de mijloc în care crescuse. Simţea că ideea lor de Dumnezeu este de suprafaţă şi provincială, nefiind vrednică de cineva care aspiră la culmile cele mai înalte ale intelectului. Eugen s-a simţit atras mai mult de vocea sălbatică a lui Friedrich Nietzsche, fiind de-a dreptul copleşit de scrierea „Aşa grăit-a Zarathustra”.

Eugen şi-a început căutările filosofice îndepărtând tocmai obiectul căutărilor sale. Cele mai mari adâncimi ale sufletului său îl duceau spre aflarea lui Dumnezeu; însă mai trebuia să parcurgă un circuit întreg până să se întoarcă la locul de unde a plecat.

Amarul filosofiei

Grupul de prieteni al lui Eugen din liceu era alcătuit din nonconformişti intelectuali, uniţi printr-o dragoste comună pentru artă, muzică şi literatură. Dintre toţi prietenii, Alison îi era cea mai apropiată. Era o persoană liniştită şi foarte singuratică, creştină practicantă, dar protestantă. Prietenia dintre ei a fost şi a rămas una platonică, însă au rămas prieteni adevăraţi până la sfârşit.

În urma studierii filosofiei, Eugen însă a rămas cu un gust amar, deoarece a înţeles prea bine limitele raţionalismului discursiv, răspunsurile inconsistente la problemele existenţei, încât nici Nietzsche nu mai era în stare să-i alimenteze setea de răspuns şi rebeliunea interioară.

Rătăciri

În 1953, pe când era în anul 2, Eugen ia contact cu dr. Alan W. Watts, fost preot anglican, acum însă jucând rolul orientalistului, specializat în zen-budism. De la acest profesor, Eugen primeşte o influenţă negativă, dar care mai târziu l-a ajutat să evite multe din rătăcirile curentelor păgâne. Zen-ul, i se părea lui, avea profunzimi intelectuale mai însemnate decât protestantismul, de care se lepădase.

Într-un alt eseu, Eugen scria: „Se poate ajunge la această cunoaştere universală fără niciun fel de metodă; nu se înaintează pas cu pas, ca în cazul cunoaşterii discursive – ci acesta se arată în chip nemijlocit şi în întregime, într-o clipă, ruptă de timp”.

„Petreceam ore întregi cercetând stelele”, îşi aminteşte Alison. „Îmi arăta constelaţiile, pe care le ştia pe de rost. Îl uimeau furnicile şi păsările”. Îmi vorbea despre multe dintre trăirile lui: simţea că nu-şi găseşte locul nicăieri – că nimeni nu-l înţelege.

„Zenul l-a ajutat pe Eugen într-un fel negativ”, spunea Alison. „El a intrat în toată treaba asta cu gândul de a se cunoaşte pe sine, însă tot ce a aflat până la urmă a fost faptul că este un păcătos. Cu alte cuvinte, zen-ul l-a făcut să înţeleagă că avea nevoie de ceva, însă fără a-i da un răspuns concret”.

Refugiul în patimi. Puterea muzicii lui Bach

Alison a mai avut parte şi de alte manifestări ale zbuciumului şi goliciunii lui lăuntrice. „Se îmbăta din disperare. Nu cunoscusem niciodată pe cineva care să poată bea atât de mult. Bea până nu mai putea şi apoi plângea nemângâiat”.

Ca şi zen-ul, filosofia lui Nietzsche îi amintea lui Eugen, în chip mijlocit, de adevăratele nevoi ale sufletului său. Însă mai era o înrâurire care îi amintea de suflet în chip nemijlocit: muzica. Aşa cum ne învaţă Părinţii Bisericii, muzica este limbajul cel mai apropiat sufletului.

„Eugen nu citea atât de mult pe cât asculta muzică”, scria Alison. Una din cantatele lui Bach avea să-i schimbe total viaţa. Piesa reprezenta un suspin de uşurare a sufletului, găsindu-şi alinarea în credinţa în Iisus, în urma unui lung şir de căutări: „De ajuns este mie! L-am primit pe Mântuitorul, nădejdea celor credincioşi, în ale mele braţe pline de dorire… Dormiţi acum ochi osteniţi… Dumnezeul meu! Când mă vei chema în pace să vin lângă Tine?… Noapte bună, lume!” – striga dureros piesa lui Bach. De aici înainte Eugen avea să pună discul cu Bach mereu şi mereu; îl asculta la nesfârşit, fără să zică nimic, tăcându-i şi mintea şi simţurile. Neînţelegând ce se petrecea cu el, Eugen se îmbăta, iar apoi se întindea pe jos, lovind podeaua cu pumnii şi strigând către Dumnezeu să-l lase în pace.

Urmărit de Dumnezeu. Convertirea Părintelui Serafim Rose

Alături de mulţi dintre tinerii contemporani lui, a alunecat într-un stil de viaţă marcat de hedonism şi de imoralitate sexuală. Acest comportament nu era altceva decât o răzvrătire a lui Eugen împotriva lui Dumnezeu, căutând cumva să-L provoace.

Pe când era student la Academie, Eugen îşi câştigă doi prieteni ortodocşi, Christ şi Jon, ceea ce-l determină să studieze profunzimile mistice ale creştinismului, ale Ortodoxiei. Astfel ajunge pentru prima oară într-o biserică ortodoxă, Catedrala din San Francisco. A fost impresionat profund de arhiepiscopul Tihon. „Când am vizitat o biserică ortodoxă, am făcut-o doar ca să mai văd o altă tradiţie… Totuşi, când am intrat prima oară într-o biserică ortodoxă (o biserică rusească din San Francisco) s-a întâmplat cu mine ceva ce nu mai simţisem în niciunul dintre templele orientale sau budiste; ceva în inima mea îmi spunea că sunt acasă, că toate căutările mele luaseră sfârşit. Nu ştiam ce însemna aceasta cu adevărat, căci slujba religioasă îmi era cu totul necunoscută şi într-o limbă străină. Am început să particip mai des la slujbele ortodoxe, deprinzând treptat limba şi obiceiurile, fără să renunţ încă la concepţiile guénoniene despre toate tradiţiile spirituale autentice”.

Însă nu acesta este momentul schimbării lăuntrice a lui Eugen. Vor trebui să treacă aproape 3 ani până când va ajunge să-L cunoască pe Cel înfăţişat în icoana Catedralei.

(Continuarea convertirii Părintelui Serafim Rose, aflați în Nr. 14 al Revistei Atitudini) Sau aici