De ce nu mai suntem motivați? De ce nu avem puterea să biruim ușor emoțiile negative, gândurile rele și pornirile vrăjmașului asupra noastră? Părintele Arsenie Boca, recent canonizat de către Patriarhia Română, a fost un iscusit Duhovnic ce oferea sfaturi practice și pline de putere. Cum câștigăm mila lui Dumnezeu? Aflați secretul unei vieți pline de puterea, care vine doar din Harul lui Dumnezeu. CUM SĂ LUPȚI CU TINE ÎNSUȚI? SF. ARSENIE BOCA
Supărarea care îmbolnăvește
Prin supărări, tulburări, ceartă, iuţeală, se pierde o energie bună din noi. Prin dragostea de Dumnezeu se adună o energie foarte binefăcătoare care înlătură şi bolile, iar când se pierde dragostea lui Dumnezeu (energia) apar bolile.
Când ai vreo ispită nu sta posomorât, că nu e bine. Posomoreala adânceşte ispita şi gândul tot la ea. Fii senin şi nu te lăsa dus în ispită. Ispita nu vine la întâmplare, ci după pofta ta.
În cartea vieţii te scriu mai ales faptele pe care le-ai făcut plângând.
Nu împrumuta celui rău mintea, ochii, gândurile, nu da degetul că îţi ia mâna toată.
Focul sfârşitului va arde totul, numai bunurile spirituale nu. Ce ai pus tu pe mintea ta, cunoştinţele, îmbrăcămintea minţii, nevoinţele, ostenelile, te însoţesc dincolo.
Eu vă ajut cu smerenia, căci ea are toate darurile. Smerenia e dulama lui Dumnezeu.
Uscăciunea sufletească nu e deznădejde, ci e una din nevoinţele cele fără de voie, care mai mult spală sufletul decât ostenelile cele de voie.
Cum răbdam răul?
Prin nimic nu ne întâlnim mai mult cu mila lui Dumnezeu ca în rugăciunea făcută din durere pentru alţii.
Răbdarea răului, iertarea fraţilor şi rugăciunea în ascuns, au putere înaintea lui Dumnezeu.
Nu primeşti ocara, pierzi mântuirea şi devii jucăria lui sarsailă.
Patimile şi faptele [rele] nu scad decât numai când dobândeşti o atenţie neîncetată la tot ce gândeşti. Gândul să ştim să-l măturăm, dacă e de măturat, dacă nu, să-l ajutăm.
Ca să scapi de uriaşul minţii (de uitare) trebuie să citeşti până la istovire.
Ori de câte ori ţi se taie capul (căpos) eşti răstignit pe cruce şi aşa îţi trebuie; prin aceasta urmează pe Domnul Hristos.
Ori de câte ori te mândreşti, te aperi şi nu eşti smerit, te atacă şi te pedepseşte vrăjmaşul nocturn, dar cu voia lui Dumnezeu.
Cine nu iubeşte certarea, n-are minte.
Rețete duhovnicești
Feriţi-vă de limbajul vulgar, obişnuiţi-vă cu limbajul cărţilor sfinte. Trebuie curăţată mintea, că limba altfel nu se curăţeşte.
Răbdând canonul şi zicând: „aşa îmi trebuie”, aşa mi se iartă păcatele.
Să nu răspunzi cu înţepături, coarne, copite, a nu te apăra, să-ţi îmblânzeşti câinele.
Cei ce ne critică sunt mai aproape de adevăr decât cei ce ne laudă. Îngăduie Dumnezeu să-ţi auzi păcatele tale cele cu mintea. De o ocară nu te speli apărându-te, ci însuşindu-ţi-o.
Pe vârful limbii călăreşte satana. Aşa să fie vorba între voi ca la rugăciune. Prin unire se măresc lucrurile mici, prin vrajbă se prăpădesc şi cele mari.
Adevărata creştere spirituală e să-ţi cunoşti neputinţele şi să te lupţi cu ele. Singura neputinţă pe care ţi-o iartă Dumnezeu este aceea de a nu putea intra prin uşile închise.
Faceţi măcar 100 de metanii pe zi că vă dă sănătate sufletească şi trupească.
Acela a cărui inimă s-a făcut una cu Dumnezeu, stă în faţa oamenilor ca o floare supremă a umanităţii.
(Extras din Comentariile la Pateric ale Pr. Arsenie Boca, publicate în Revista Atitudini Nr. 5)
Pingback: Cand ai vreo ispita, nu sta posomorat! Parintele Arsenie Boca | LaTAIFAS