SF. ILARION FELEA ȘI OPERA „SPRE TABOR”

Părintele Ilarion Felea, recent canonizat de către Patriarhia Română, teologul de geniu martirizat în închisoarea comunistă Aiud, a scris o operă monumentală. Cele 4 volume de ascetică și mistică, intitulate „Spre Tabor”, au fost editate de către Fundația Justin Pârvu, prin bunăvoința d-lui Ioan Felea, fiul Părintelui Ilarion. Vă prezentăm un fragment din introducerea pe care Sf. teolog Ilarion o face operei sale, Spre Tabor. SF. ILARION FELEA ȘI OPERA „SPRE TABOR”

Sf. Ilarion Felea despre opera „Spre Tabor”

Am numit ciclul acestor patru volume Spre Tabor. Titlul este, evident, simbolic. În vecinătatea Nazaretului – locul copilăriei Mântuitorului – Taborul este un munte pe înălţimea căruia contemplăm viaţa religioasă creştină în toată plinătatea şi frumuseţea ei divină. În zarea sufletului nostru, Taborul se arată ca o ţintă, ca o chemare spre culmi de lumină, spre înălţimile vieţii creştine, spre o trăire în apropierea lui Dumnezeu şi în societatea sfinţilor Lui… Viaţa creştină este – şi unde nu este se cuvine şi trebuie să fie – o călătorie spre Tabor, un suiş spre culmile desăvârşirii spirituale, spre Dumnezeu.

Acesta este scopul cărţii şi sfârşitul fericit al vieţii creştine: Taborul, viaţa cu Dumnezeu în lumină fericită şi negrăită. „Scopul îşi alege mijloacele şi sfârşitul încunu­nea­ză opera”, spuneau strămoşii. Privind rostul vieţii în lumina scopului şi a sfârşitului ei, vom simţi cu mai multă putere răspunderile ce le avem în faţa ei şi ne vom dărui cu şi mai multă râvnă la desăvârşirea ei.

Spre Tabor – un îndreptar duhovnicesc

Ciclul Spre Tabor ar vrea să fie întâi de toate o sinteză a Dogmaticii cu Morala şi Liturgica (Mistica), aşa cum au fost ele dintru început în Evanghelie. Despărţirea s-a făcut numai de dragul studiului şi din nevoia sistematizării. În fondul vieţii religioase, Dogmatica, Morala şi Liturgica sunt una. Nu se poate despărţi, fără a se păgubi, crezul creştin de cultul creştin, doctrina de viaţa creştină, cunoştinţa (teoria) şi rugăciunea de fapta bună, învăţătura dogmatică de legea morală şi viaţa liturgică. În cartea de faţă sunt reunite şi contopite, aşa după cum ne impune sfânta noastră religie, trupul cel viu şi tainic al Bisericii lui Hristos, iubirea dintre om şi Dumnezeu.

Spre Tabor am dorit să fie un dreptar duhovnicesc, o cale (metodă) de instrucţiuni şi educaţie religioasă morală pentru îmbunătăţirea şi desăvârşirea omului. Mai precis: vrea să fie înseşi metoda, experienţa şi învăţătura sfinţilor pentru formarea omului duhovnicesc, calea mântuirii arătată de Hristos şi urmată de sfinţii Săi.

Vrem să ne sfințim?

Ce să ceară de la viaţă ştiu aproape toţi oamenii, dar ce să dăm vieţii – ce suntem datori să dăm vieţii – foarte puţini se întreabă (şi puţinii care se întreabă nu au totdeauna la îndemână răspunsurile cuvenite, iar întrebările care rămân fără de răspuns nasc îndoieli şi tulburări mari şi păgubitoare), deşi de la răspunsul acesta simplu vine tot binele şi tot răul, toată slava şi înfrângerea omului. După religia creştină, omul este o fiinţă zidită după chipul lui Dumnezeu, menită să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu; este, aşadar, o treaptă de ajungere la Dumnezeu. Cuvintele Evangheliei «fiţi sfinţi…» (1 Petr. 1:15-16) şi «fiţi desăvârşiţi…» ca Dumnezeu (Mt. 5:48) nu sunt spuse numai unora dintre ucenicii Mântuitorului, ci tuturor creştinilor. Tuturor li s-a spus: «faceţi-vă desăvârşiţi… până la măsura deplinătăţii lui Hristos» (Ef. 4:13).

De asemenea, aceste porunci nu sunt date numai ca să intre pe o ureche şi să iasă pe cealaltă, ci ca să intre pe amândouă urechile în sufletul nostru şi acolo să ne lumineze, să ne călăuzească, să devină aluat care să dospească toată frământătura minţii şi a inimii noastre. Dinlăuntrul sufletului vine îndreptarea şi înfrumuseţarea vieţii noastre, înălţarea sau căderea omului. După cârma care vine din­lă­un­tru, de la suflet, întâlnim în viaţă oameni buni, ca îngerii, de care ţi-e drag şi-ţi vine să-i îmbrăţişezi, şi oameni răi, ca dracii, de care nu ştii cum să fugi şi să te ascunzi mai iute.

Vrem să trăim Evanghelia?

Asta-i esenţa, aici e scopul a toate, trăirea, viaţa creştină, viaţa religioasă, viaţa duhovnicească, viaţa morală, ascetică şi mistică pentru toţi creştinii.

Drept aceea, iubite cititorule, scris-am această carte – în vremuri de urgie – ca să fie mărturie de mulţumire în faţa lui Dumnezeu pentru darurile primite de la El şi pra­vi­lă de mustrare, de sfătuire, de îndreptare şi de îndrumare, de curăţire, luminare şi mântuire pentru ticălosul meu suflet şi pentru sufletele tuturor iubiţilor cititori şi ascultători.

Nu este uşor lucru şi puţină ştiinţă să ştii cum să trăieşti. Spre Tabor ne învaţă, ne deprinde să trăim creştineşte, o viaţă după voia lui Dumnezeu.

Sufletul omului este un torent de simţire, o furtună de gânduri, un ocean de valuri, pofte, doruri şi patimi. Cine le poate stăpâni, călăuzi şi limpezi, fără numai Dumnezeu, prin puterile religiei şi ale moralei, care, asemeni mişcărilor neîncetate ale valurilor mării care aruncă gunoaiele la ţărm ca să-i rămână limpezi apele, alungă întunericul şi întină­ciu­nea din suflete prin puterea virtuţilor şi prin lumina harului Său sfinţitor şi mântuitor ca inimile să rămână curate şi liniştite?

Opera SPRE TABOR, în 4 volume o puteți comanda on-line aici: comenzi