De ce este mare și de ce este mic Sf. Ioan Botezătorul?

Sfântul Ilarion Felea, recent canonizat de către Patriarhia Română, teologul de geniu martirizat în temnița Aiudului, ne explică o enigmă evanghelică. De ce spune Mântuitorul: „Drept vă spun: dintre cei născuți din femei, nu s-a ridicat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul; însă cel mai mic întru împărăția cerurilor este mai mare decât el” (Mt. 11:7-11; Lc. 7: 24, 28; Mal. 3:1)? De ce este mare și de ce este mic Sf. Ioan Botezătorul?

Singurul profet prorocit de alții

Este mare întâi de toate, pentru că e singurul profet prorocit, prevestit înainte de naștere. L-a prorocit Isaia profetul, în cap. 40:3-5, care l-a numit «glasul cel ce strigă în pustie». Și prorocia lui e adeverită de Noul Testament (Mt. 3:3; Mc. 1:3); (Lc. 1:76; 3:4; In. 1:23). L-a prorocit Maleahi (3:1, 23) care l-a numit «Îngerul Domnului», și prorocia aceasta încă s-a adeverit în Noul Testament (Mt. 11:10; 17: 10-13; Mc. 1:2; Lc. 7:27; 9:7-9). De aceea și în icoane, Ioan Botezătorul este pictat cu aripi, ca un înger.

L-a prorocit Îngerul Domnului când a vestit părinților săi nașterea lui, zicând: «Nu te teme Zaharie, că s-a auzit rugăciunea ta și Elisabeta, soția ta, îți va naște un fiu și-i vei pune numele Ioan. Acela-ți va fi bucurie și veselie și mulți se vor bucura de nașterea lui; căci va fi mare înaintea Domnului…(Lc. 1:13-17).

L-a prorocit însuși tatăl său, preotul Zaharia, când i-a zis, după naștere: «Și tu, Pruncule, proroc al Celui de Sus te vei chema, căci vei merge înaintea feței Domnului ca să-I gătești calea și ca să dai poporului Său cunoștința mântuirii, pentru iertarea păcatelor lui; prin bunătatea milei Dumnezeului nostru care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de sus, ca să lumineze pe cei ce ședeau în întuneric și în umbra morții și să îndrepteze picioarele noastre pe calea păcii» (Lc. 1: 76-79).

Virtuțile Sfântului Ioan

Sf. Ioan Botezătorul e mare prin virtuțile lui trupești: prin simplitatea lui în îmbrăcăminte. Avea o singură haină, din păr de cămilă (Mt. 3:4), lăudată de Mântuitorul (Mt. 11:8). Prin înfrânarea poftelor, prin cumpătarea în mâncare și băutură. Mânca ce-i dăruia pustia: acride și miere sălbatică (Mt. 3:4; Lc. 1:15). Nici hainele (purpura și visonul bogatului), nici mâncarea și nici băutura nu ne duc înaintea lui Dumnezeu (Lc. 21:34). Mâncarea cea dintâi este voia Tatălui, împlinirea ei (In. 4:34), ca să poți zice împreună cu profeții și cu apostolii: „Iată vin, Dumnezeule, ca să fac voia Ta…”.

De ce este socotit Sf. Ioan smerit?

Când Mesia vine la el să se boteze, Ioan se cutremură și se smerește, zicând: «Nu sunt vrednic nici să-I dezleg cureaua încălțămintei» (In. 1:27); «Eu am trebuință să mă botez de Tine…» (Mt. 3:14). Ioan este Înaintemergătorul care gătește calea Domnului, vestește lumina (In. 2:7-8). El vede în Iisus Hristos pe Mielul și Fiul lui Dumnezeu (In. 1:29, 36) și se smerește înaintea Lui. El pregătește pe cei dintâi ucenici ai Mântuitorului, pe Andrei și pe fratele său, Simon Petru (In. 1:35-42). Și nu numai pe aceștia, ci aproape „toți” ucenicii lui merg după Iisus.

Atunci Ioan dă cea mai frumoasă pildă de smerenie și zice ascultătorilor săi: «Nu poate omul să ia nimic, de nu-i va fi dat din cer. Voi înșivă îmi sunteți martori că am zis: nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Cel ce are mireasă e mire; iar prietenul mirelui, care stă lângă el și-l ascultă, se umple de bucurie când aude glasul mirelui. Deci această bucurie a mea s-a împlinit. Acela (Mirele – Hristos) se cuvine să crească, iar eu să mă micșorez. Cel ce vine de sus, din cer, deasupra tuturor este… Cel ce crede în Fiul are viață veșnică; iar cel ce nu crede în Fiul, nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu va fi peste dânsul» (In. 3:27-36).

Lângă Iisus, deși erau rudenii prin maicile lor, Ioan se mulțumea să se numească prieten, paranimful mirelui. Noi de obicei, luăm de pildă smerenia vameșului păcătos, după cea a Mântuitorului. Smerenia lui Ioan este virtutea unui sfânt, care ne învață că nu pierdem nimic prin smerenie, așa după cum nici el nimic nu a pierdut, ci numai a câștigat.

Viață fără de păcat

Sf. Ioan Botezătorul a fost mare prin sfințenia vieții lui fără de păcat și prin bărbăția lui în fața fărădelegii. Nu aflăm urmă de păcat în viața Sfântului Ioan Botezătorul. Aflăm păcatul în viața unui om drept, ca Noe, care s-a îmbătat; în viața unui patriarh ca Avraam, care pentru ca să-și scape soția minte. În viața unui proroc, ca Moise, care ucide pe un egiptean; în viața lui David, care face fărădelege; în viața marelui Apostol Petru, care lovește cu sabia, apoi se leapădă cu jurământ de Mântuitorul. În viața marelui Pavel, care înainte de întoarcerea la Hristos, prigonește sângeros Biserica și este de față la uciderea Sfântului Arhidiacon Ștefan.

Noi înșine, fiecare avem nenumărate păcate la fiecare spovedanie. Dar cei ce nu se spovedesc?… În viața Sfântului Ioan Botezătorul, ca și în viața Maicii Domnului și a Mântuitorului, așa ceva nu se întâlnește; nicio abatere de la legea morală. Virtutea aceasta a sfințeniei, în toată frumusețea și strălucirea ei, crinul și trandafirul florilor, mănunchiul și culmea tuturor virtuților, dă Sfântului Ioan autoritatea, puterea morală cea mai mare, prin care s-a impus înaintea poporului întreg și chiar a lui Irod; căci toți îl iubeau, îl respectau și se temeau de el.

Bărbăția și curajul

Autoritatea aceasta morală de om sfânt, dezvăluie în Ioan încă o virtute aleasă: bărbăția, tăria și curajul de a mustra fărădelegea încuibată fie în sânul poporului, fie în rândul fariseilor, fie în cuibul familiei lui Irod (vezi Mt. 3:5-10; 14:3-5, Mc. 6:18-29; Lc. 3:7-8). Sf. Ioan nu cruță niciun păcat, nu face niciun târg, nici cu conștiința, nici cu oamenii și nici cu poruncile lui Dumnezeu. Nu se abate cu nimic de la linia cea dreaptă a vieții morale; trăiește o viață aspră, cu adevărat ca un sfânt.

Sfințenia și bărbăția lui Ioan se încheie cu moartea de martir, ucis la întuneric, prin tăierea capului la anul 31 la dorința Irodiadei și la porunca lui Irod, în închisoarea Macherus. Viața lui Ioan a fost mai scurtă decât a Mântuitorului. S-a născut cu o jumătate de an înaintea Lui și a primit cu un an sau doi mai înainte mucenicia.

Și totuși: De ce mic?

Și totuși, Mântuitorul spune că cei mai mici în împărăția cerului sunt mai mari decât el (Lc. 7:28).

Sf. Ioan Botezătorul a rămas mai mic numai față de Noul Testament. El aparține Vechiului Testament. El nu a cunoscut descoperirile Noului Testament. Nici el și niciun proroc nu a avut puterea cheilor care deschide împărăția cerurilor; nu a avut puterea legării și dezlegării; nu a putut să ierte niciun păcat[1]. Puterea dezlegării și a iertării o primesc numai apostolii și urmașii lor (Mt.18:18).

Ioan nu cunoaște Evanghelia, cu viața, cu învățăturile, cu minunile, cu biruința și cu învierea Domnului. Nu cunoaște nici adevărul mântuirii, nici harul Sfintelor Taine (In. 1:17), nici așezământul întemeiat pe cruce ca să continue lucrarea mântuirii în lume: Biserica (FA 20:28), prin care și cel mai netrebnic om și cel din urmă ucenic se poate răscumpăra și mântui, ca să ajungă strălucitor ca soarele în împărăția cerurilor.

Față de ucenicii Domnului, care se află în împărăția cerurilor, Ioan este ca și învățații lumii vechi față de elevii școlilor de astăzi. Oricare învățat din lumea veche ar fi fost fericit să aibă cunoștințele de astăzi ale unui elev de școală secundară. Cu toate acestea, în conștiința creștinilor și în istoria Bisericii, Sf. Ioan Botezătorul a rămas tot mare.

De aceea, când apare Iisus ca «Proroc mare», lumea credea că el, Ioan a înviat din morți (Mt. 16:14; 17:10-13; Mc. 6:14-16). Așa îl crede poporul, așa îl vede Irod. Sf. Ioan Evanghelistul îl numește omul trimis de Dumnezeu ca să mărturisească despre Lumina lumii (In. 1:6-7), iar ceilalți Evangheliști îl numesc înger în trup. În cântarea de la Bobotează, Ioan e numit Sfeșnicul Luminii lui Hristos (când Ioan strigă cutremurat: „Cum va lumina sfeșnicul pe Lumină, cum își va pune mâna robul pe Stăpânul?”…). Creștinătatea a așezat icoana lui pe iconostas, lângă Mântuitorul și a zidit în cinstea lui nenumărate biserici; i-a închinat sărbători, cântări și rugăciuni, ca să ne arate și să ne învețe că după Maica Domnului, prin viața lui sfântă, el este cel mai aproape de Mântuitorul și pe pământ și în cer.

„Sfinte Ioane, prorocule și înaintemergătorule și botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, roagă-te pentru noi păcătoșii”[2].

[1] Ilie Miniat: Didahii și Predici, pag. 423.

[2] Pavecernița Mare

(Cuvântarea integrală o puteți citi în „Cuvântări la Viețile Sfinților”, vol. I, de Pr. Ilarion V. Felea, Fundația Justin Pârvu)