MAICA MINA DE LA DIACONEȘTI – ÎNTEMNIȚATĂ PENTRU HRISTOS

Astăzi, la pomenirea maicii Mina (Xenia) Mămăligă, vă oferim un scurt periplu biografic cu momente semnificative din viața acestei mărturisitoare a lui Hristos în temnițele comuniste. MAICA MINA DE LA DIACONEȘTI – ÎNTEMNIȚATĂ PENTRU HRISTOS

„Era foarte multă căldură în familie, foarte multă iubire”

Născută pe străvechile meleaguri ale Hotinului din Basarabia istorică, la data de 26 octombrie 1922, maica Mina Mămăligă a primit la botez numele de Xenia. Era al doilea copil din cei trei ai colonelului Armatei Regale, Mina Mămăligă și ai Semproniei, descendenta unei vechi familii de români bănățeni. Copilăria luminoasă de care a avut parte s-a datorat mai cu seamă dragostei și înțelegerii care domneau în familia colonelului basarabean.

„Era foarte multă căldură în familie, foarte multă iubire”, mărturisește maica Mina[1]. „Părinții erau ocupați, că aveau treburi, fiecare cu serviciul lui, totuși își găseau timp ca să stea de vorbă și cu noi, ceea ce cred că era indispensabil… Eu îmi iubeam foarte mult părinții, pe tata în special. Îl așteptam întotdeauna când venea de la regiment, unde era ofițer. Îmi făcea plăcere să-i trag cizmele și tata mă lăsa, că vedea că-mi face plăcere. Aveam 7-8 ani pe atunci”.

Întrucât tatăl, colonelul Mina, era mai tot timpul detașat cu regimentul, Xenia a crescut mai mult la rudele mamei sale de la Lugoj. Amintirile dragi ale copilăriei din răstimpul petrecut la rudele din Banat îi vor umple sufletul de lumină pentru tot restul vieții. „Tata nu putea, acolo unde stătea, să nu facă și o mică gospodărie, cu cai, cu vaci, cu porci, cu de toate, ca într-o gospodărie de țară. El trebuia să-și aibă gospodăria lui, și mie sigur că-mi plăcea. Datorită situației noastre din familie, eu, parte din an stăteam la rudeniile mamei, în Banat, și numai câteva luni din an eram cu familia, în Basarabia. Ei, ăsta era raiul meu, fericirea mea!”.

O educație aleasă în Raiul Basarabiei

Dragostea de carte și de rugăciune, bucuria de a împărți suferințele cu cei dragi, vor fi moștenirea cea mai scumpă căpătată de maica Mina în sânul familiei sale. „Și, când venea tata de la serviciu, se punea masa, mâncam cu toții, că niciodată nu se întâmpla să mâncăm separat vreunul, unul într-o parte, altul într-alta, sau la ore diferite. Nu, asta era viața de comuniune a familiei. Și la masă vorbeam ce s-a mai întâmplat, greutățile întâmpinate de ei le auzeam și noi; participam și noi, copiii, la greutățile lor din gospodărie (…).

Și ei ne întrebau pe noi ce-am mai făcut în timpul zilei, ce-am mai citit. Pe vremea aceea, preocuparea noastră personală era cititul. Țin minte, cum căpătam o carte, păi nu mai exista absolut nimic, numai în cartea aia eram concentrată! Și atunci, sigur că era întrebarea: Ce-ai citit? Ce-ai înțeles? Cum ți-a plăcut? (…). Mama era foarte credincioasă, toată ziua se ruga Maicii Domnului, o avea foarte la mare drag și la mare cinste pe Maica Domnului, candela totdeauna aprinsă, icoanele… Stătea în genunchi la icoana Maicii Domnului ore întregi”.

Tinerețe plină de idealuri frântă de ideologia marxistă

Xenia își va trăi adolescența aidoma copilăriei, între clipele fericite petrecute alături de părinți în Basarabia și durerea de a fi departe de ei în Banatul românesc. Va urma liceul la Lugoj și se va înscrie în Cetățui, organizația de fete a Mișcării Legionare. După asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, tânăra Xenia se va retrage definitiv din Mișcarea Legionară, considerând că aceasta s-a transformat dintr-o mișcare de educație creștină și națională într-una politică și că s-a abătut de la scopul ei inițial.

În anul 1940, se va înscrie la Facultatea de Chimie Industrială din București. După absolvire va urma și alte studii de specializare în biologie care îi vor înlesni începutul carierei universitare la Catedra de chimie biologică a Facultății de Biologie din București. Din păcate, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, în școala românească ideologia marxist-leninistă și îndoctrinarea ateistă erau tot mai agresiv inoculate de către exponenții regimului comunist.

Xenia Mămăligă lupta împotriva curentului general, absentând de la cursurile de marxism, mărturisindu-și credința tainică a inimii prin mersul la biserică duminica și prin perseverența de a purta mereu cruce la gât. „Abaterile” ei comportamentale, precum și apartenența la Cetățui, din adolescență, vor ajunge curând sub lupa Securității și vor face obiectul viitorului ei dosar de anchetă.

Vina de a citi poezii religioase

Curajul neîntrecut al tinerei Xenia de a ascunde, la începutul anilor ’50, într-un fotoliu din apartamentul ei, poeziile religioase ale Părintelui Ilie Imbrescu, pe care acesta le scrisese la Aiud, o va aduce în spatele gratiilor. Cu puțină vreme înainte să moară în temnița Aiudului, părintele Ilie Imbrescu reușise să trimită poeziile soției sale în căptușeala unui palton. Preoteasa le-a încredințat preotului Boris Răduleanu, tatăl Galinei Răduleanu, care la rândul său le-a dat spre păstrare Xeniei Mămăligă. Descoperite la percheziția Securității, poeziile vor fi atașate împreună cu celelalte probe incriminatorii ale dosarului de anchetă care va fi înaintat Instanței în anul 1960.

Arestată și acuzată de uneltire împotriva ordinii de Stat, Xenia Mămăligă va fi condamnată la 10 ani de închisoare și va executa pedeapsa parțial până la emiterea Decretului de amnistie din 1964.

Înlănțuită pentru Hristos în temnițele comuniste

Primul an de anchetă dură îl va petrece în temnița Uranus, iar zeghea cenușie a anilor de detenție o va purta cu demnitate și hotărâre în închisorile Jilava, Arad și Oradea. Va împărți amarul celulei cu fiica părintelui Boris Răduleanu, Galina Răduleanu, cu soția lui Vasile Marin, Ana Maria Marin și cu surorile Russo, Marina și Ecaterina. În situațiile limită când abuzurile conducerii penitenciarelor provocau deținutelor suferințe în șir, cu anevoie de îndurat, dârzenia Xeniei Mămăligă în a riposta prin greva foamei și a tăcerii devenea de granit. Clipele de rugăciune, de post și de jertfă trăite cu surorile de suferință în celula de închisoare vor fi pregustarea harului experiat peste ani și între zidurile mănăstirii.

Legământul cu Dumnezeu

Anul eliberării, 1964, nu îi va reda însă și bucuria reluării activității de la catedră. În „epoca de aur a reconstruirii socialiste”, Xenia Mămăligă va reuși să se angajeze cu greu pe un post de chimist, lucrând la diferite spitale din provincie, precum cele de la Poiana Mărului și Sinaia. Va alege să-și ducă viața din libertate în aceeași curăție trupească și sufletească în care a purtat și povara anilor de detenție. Nu se va căsători niciodată, dar își va pune sufletul chezaș pentru creșterea unui copil abandonat pe care îl va înfia, dăruindu-i toată dragostea ei până când acesta își va întemeia propria familie.

Legătura de suflet pe care a avut-o cu părintele Boris Răduleanu înainte de arestare va continua și în anii de libertate. Roadele colaborării lor vor fi publicarea poeziilor confiscate de Securitate în anul 1950. Ele au fost recuperate de către maica Mina, după ’89, în urma cererii depuse la Ministerul Justiției, în care solicita să-și consulte dosarul de anchetă, precum și redactarea lucrărilor părintelui Boris, editarea de traduceri religioase și înființarea Editurii Bonifaciu în anul 1990.

Maica Mina – Mireasa lui Hristos la mănăstirea Diaconești

În anul 2007, la vârsta de 85 de ani, Xenia Mămăligă își va răstigni din nou sufletul pe crucea lui Hristos, îmbrățișând viața monahală la Mănăstirea Diaconești unde va fi călugărită în același an, în ziua prăznuirii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, primind numele de Mina.

Maicile de la Mănăstirea Diaconești care au iubit-o, fiindu-i alături în ceasurile de boală și de neputință, până la sfârșitul vieții, își amintesc cu pioșenie de inima smerită și plină de dragoste a maicii Mina: „A fost un adevărat dar pentru obște. A fost impresionantă smerenia maicii, ascultarea pe care a făcut-o și tăierea voii, în ciuda vârstei înaintate pe care o avea. De asemenea, a fost pilduitoare râvna ei de a lua parte la sfintele slujbe, chiar și atunci când puterile trupești nu-i mai îngăduiau.

În ultimul timp, când din pricina slăbiciunii a fost nevoită să stea mai mult la chilie, rugăciunea cu metanierul și citirea cărților sfinte i-au fost însoțitori nedespărțiți. Dar virtutea cea mai înaltă a maicii a fost dragostea. Fiecare maică din obște și fiecare om cu care vorbea și căruia îi asculta necazul intra pentru totdeauna în inima ei. Participa la durerea tuturor și se ruga pentru fiecare în parte”.

Mărturisitoare până la final

„Iubea îndeosebi copiii și era foarte preocupată de educația creștină a tinerilor, pe care o socotea foarte importantă. Desigur, mai presus de toate, Maica Mina a iubit-o pe Maica Domnului, și îndeosebi icoana făcătoare de minuni Vimatarissa din biserica mare a mănăstirii. Iar Maica Domnului nu i-a trecut cu vederea rugăciunile, așa încât ziua când sufletul maicii se va înfățișa la Judecata lui Hristos, adică a 40-a zi după adormire, va fi chiar ziua prăznuirii aducerii Icoanei Vimatarissa la Mănăstirea Diaconești. Cu siguranță că Maica Domnului îi va fi atunci mijlocitoare la Tronul Fiului ei și pentru rugăciunile sale, sufletul frumos al Maicii Mina se va sălășlui, prin mila Domnului, în cetele mărturisitorilor, alături de sfinții români și de toți cuvioșii, mucenicii și ierarhii Ortodoxiei”.

Galina Răduleanu despre verișoara, maica Mina

Sufletul împăcat al maicii Mina și-a luat rămas bun de la cele pământești pe 13 iulie 2019. Printre cei care au venit să o însoțească pe ultimul drum din vremelnicie, s-a numărat și doamna Galina Răduleanu care mărturisea într-un scurt cuvânt ținut la înmormântare. „Pe maica Mina, am cunoscut-o când eram copil și pentru faptul că tatăl ei era basarabean și noi suntem basarabeni, este o relație care s-a concretizat într-un fel de rudenie, de aceea ne ținem de verișoare.

Când am cunoscut-o, fiind refugiați în ’44 la Lugoj, fiindcă era mai mare de vârstă, dânsa a reprezentat pentru mine o altă directivă de viață și pot să spun că mi-a marcat existența, dându-mi o orientare spirituală pe care am pierdut-o, am regăsit-o, am rătăcit-o și, în fine, închisoarea m-a ajutat să o găsesc din nou, iar acum nu mai știu…

Ceea ce vreau să subliniez este că maica Mina a fost nu numai o trăitoare și o luptătoare pentru credință și pentru Hristos, dar a fost o luptătoare și pentru neamul românesc. De aceea în perioada când a fost elevă și studentă s-a încadrat Mișcării național-creștine care a cuprins tot ce a însemnat elită în țara românească și până în 1940, a activat cu tot sufletul pentru această direcție de spiritualizare a poporului nostru, de creare a unui adevărat om nou – nu ceea ce au creat comuniștii – care să se bazeze pe morala creștină.

Mișcarea spirituală

În ’40 când Mișcarea a luat o altă direcție, o direcție politică, s-a retras pentru că i s-a schimbat orientarea. Dintr-o Mișcare spirituală a devenit un partid și noul conducător avea o altă viziune decât cel care a întemeiat Mișcarea. Dar, totuși, dacă stați așa puțin să vă gândiți, toți cei care au făcut parte din această Mișcare național-creștină, în final, au luat linia spiritualității și au ajuns la nivele foarte, foarte înalte. Nu pot să dau ca exemple decât pe Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Justin Pârvu și alții. Maica Mina a luat direcția aceasta, orientându-se în mod real spre ceea ce este cel mai important lucru, adică pe noțiunea de mântuire și de căutare a lui Hristos, fără să părăsească câtuși de puțin dragostea de neam și faptul că rugăciunea ei era pentru acest neam și pentru salvarea lui.

Sfârșitul minunat al maicii Xenia

Eu am stat de vorbă cu ea zilele acestea. În mod miraculos, am venit săptămâna aceasta la Diaconești. Trebuia să vin acum două săptămâni și au fost niște impedimente obiective care m-au făcut să fiu acum prezentă. Și cu câteva ore înainte de a pleca dintre noi, am stat de vorbă cu dânsa timp de două ore, de la 7 la 9. Era și părintele Moise și era perfect lucidă. Am discutat cu ea și a citit articolele din revista Atitudini de la Mănăstirea Paltin, pe care i-o dusesem și era tot așa de interesată de tot ce se întâmplă în țară. Nu era absentă.

O interesa neamul nostru la fel ca înainte, dar știa că nu-l poate ajuta decât rugându-se pentru el. Asta a fost până în ultima clipă. Deci la ora 9 ne-am despărțit, dânsa fiind lucidă și conștientă și la ora trei și jumătate a plecat dintre noi, în decurs de 20 de minute. A avut un sfârșit creștinesc: cu spovedanie, cu Împărtășanie, cu rugăciune și cu oameni apropiați.

Eu vin o dată pe an aici și a fost rânduit în așa fel încât anul acesta să vin în această perioadă. Nu este nimic întâmplător în viața nimănui și nici în viața aceasta. Și sunt convinsă că o să am o legătură cu dânsa mult mai puternică decât cea pe care o aveam când era pe pământ, cu telefoane, din când în când. Nu, acum legătura va fi vie, permanentă și continuă și de acolo de sus, așa cum și alți trăitori creștini și români ne ajută și dânsa ne va ajuta”.

Dumnezeu să o numere cu drepții Săi în ceata sfântă a mărturisitorilor români!

(Mulțumim maicilor de la Mănăstirea Diaconești pentru sprijinul acordat la alcătuirea acestui material, publicat în Revista Atitudini nr. 61)

[1] Frag. din interviul acordat revistei Familia Ortodoxă în anul 2017.