MAICA ECATERINA FERMO: LACRIMI DE POCĂINȚĂ ȘI DORUL DE HRISTOS

Vă prezentăm un mic fragment din cartea editată la mănăstirea Paltin Petru Vodă: „Maica Ecaterina Fermo. Pagini de Jurnal”. Pagini scrise cu lacrimi de pocăință, cu puțin timp înainte ca maica să treacă la Domnul, în urma unei îndelungi suferințe trupești. Cum putem mângâia durerea prin Harul Domnului aflați în textul de mai jos. MAICA ECATERINA FERMO: LACRIMI DE POCĂINȚĂ ȘI DORUL DE HRISTOS

Dorul de Ierusalim

Când sunt mai rău și în chinul durerilor, îmi amintesc de nopțile pline de har petrecute în Sfântul Mormânt la Ierusalim și mai prind puțină putere să merg mai departe, sau de mireasma rourării Harului de pe muntele Tabor când, pe vremea mea, norul se pogora din abundență. Și te cuprindea din toate părțile cu bună mireasmă. S-a împuținat credința noastră și acum aceste minuni, nu le mai vedem în toată abundența lor de altădată.

Păi, cum să mai facă Dumnezeu minuni cu așa suflete moarte, fără simțire? Suntem nesimțiți, nu ne mai pasă. Și probabil, mai mult ne osândim dacă vedem și nu facem. Și nu Îl iubim pe Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu asta cere de la noi – dragostea noastră. Să Îi dăm inimile noastre! Noi nu Îl iubim pe Dumnezeu însă, vrem să fim iubiți de toată lumea.

Sfânta Ecaterina

Am îndrăgit-o mult pe Sf. Ecaterina și Dumnezeu m-a învrednicit să îi port numele. M-a fascinat tot timpul dragostea ei înflăcărată față de Dumnezeu, încât a renunțat la toate podoabele lumii și știința ei, pentru a-I fi mireasă lui Hristos. Să nu avem pretenții mici! Îmi plac oamenii cu pretenția de a ajunge mirese ale Domnului. Ce poate fi mai frumos?

Să Îi cerem lui Dumnezeu lucrurile înalte, ca unui Împărat de cel mai înalt rang. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ales să Îi fiu mireasă, chiar dacă nu mai pot săvârși niciuna din nevoințele pe care le aveam în tinerețe.

Părintele Justin Pârvu

Cel mai tare m-am temut de moartea sufletească. Am iubit Ortodoxia vie, de aceea, am ales să petrec ultimii mei ani din viață lângă marele mărturisitor, Duhovnicul nostru iubit, Părintele Justin Pârvu. Chiar dacă nu am eu puterea să îl ascult în toate, fără Părintele Justin m-aș fi prăbușit.

Duhul lui e fascinant de viu, un luptător autentic al lui Hristos, în fața căruia ți-e drag să te supui. Ascultarea față de el îți dă putere, o putere ce doar sfinții și împărtășirea de harul lor o au… Ești slab și tu te simți puternic, ești gârbov și tu te simți fericit. Aceștia sunt sfinții. Prezența lor e ca un balsam pe rănile noastre deschise.

Cea mai importantă rugăciune consider a fi rugăciunea inimii sau Rugăciunea lui Iisus: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă! Oare nu ne-a zis Mântuitorul să nu zicem multe cuvinte în rugăciune ca fățarnicii? Și noi, tocmai asta facem. Ba, încă ne și fălim că știm tipicul și nu știrbim rânduiala, dar nu trăim nimic. Tipic, tipic și la inimă nimic! Atâta putere poate da această rugăciune că, nici nu bănuim. Când îți aduni mintea în inimă, de fapt Îl slăvești pe Dumnezeu cu toată ființa ta, în întregul tău. Ontologic, devii una cu Dumnezeu.

Dependența de Har

Cât de minunat este acest sfânt, Grigorie Palama, și câtă mireasmă răspândește învățătura sa! Dar oare câți mai citim? El este unul dintre cei mai cunoscuți teologi ai Harului. Fără Harul Duhului Sfânt cum putem oare fi fericiți, liniștiți pe acest pământ? Harul este pastila de care avem nevoie azi, în generația drogurilor și a depresiei. Și ce frumoasă este dependența asta! O dependență care nu vatămă, ci vindecă. O dependență care nu întunecă, ci luminează. O dependență care ne oferă rețeta fericirii.

Lacrimi și Har

Să faci Rai din ce ai! Întotdeauna am încercat să îmi țin zâmbetul și bucuria inimii până și în cele mai grele încercări. Dacă suntem posomorâți, am pierdut bătălia. Toată viața m-am luptat să îmi țin buna dispoziție și să mă simt bine cu Hristos.

Aseară mi-a dăruit Domnul mult har și am plâns. Atât de dor îmi e de Tine, Doamne! Unde este dragostea ce mi-o arătai la început? De ce nu Te mai pot câștiga, așa încât să Îți simt iubirea, ca la început? Oare Te voi mai vedea, așa cum mi Te arătai în toate și în tot ceea ce făceam? Doamne, redă Ierusalimul inimii mele!

Uneori mă simt ca un copil, alintată și purtată de brațele Mântuitorului meu. Până la bătrânețe, trebuie să nu uităm niciodată să fim copii. Pruncul are nevinovăție, curăție, sinceritate și aleargă după ajutorul mamei necontenit. El știe că singur nu poate face nimic, ci doar ridică brațele și glasul către mama. Așa ne vrea și pe noi Dumnezeu…

Cartea maicii Ecaterina o puteți comanda aici: Pagini de Jurnal

Foto credit: Cristina Nichituș Roncea