Unii cad în rătăcirea credinței în reîncarnare, atunci când în Evanghelie găsesc referirea Mântuitorului la Sf. Ilie și Ioan Botezătorul. Cum tâlcuiesc însă Sfinții Părinți cuvântul Scripturii și de ce face Domnul această asemănare între cei doi profeți?Să îi ascultăm pe Sf. Ioan Gură de Aur și Ioan Damaschin, în minunatele lor tâlcuiri. LEGĂTURA ÎNTRE SF. ILIE | IOAN BOTEZĂTORUL | ȘI SFÂRȘITUL LUMII
Sf. Ioan Gură de Aur: Diferența între Ilie și Sf. Ioan Botezătorul
Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină.(Mt. 11:14)
Bine a spus Hristos; „Dacă voiţi să înțelegeți”; arată că nu sileşte pe nimeni. „Nu vă silesc”, spune Domnul. A grăit aşa pentru că cere de la toţi o inimă sinceră şi pentru ca să arate că loan este Ilie şi Ilie loan. Că amândoi au primit aceeaşi slujire, amândoi au fost înainte-mergători. Din pricina aceasta nici n-a spus atât: „Acesta este Ilie”, ci: „Dacă vreţi să primiţi, acesta este”, adică: „Dacă luaţi aminte cu inimă curată la cele ce se petrec în jurul vostru”. Şi nici nu s-a mărginit la atâta, ci la cuvintele: Acesta este Ilie, cel ce va să vină”, a adăugat: „Cel ce are urechi de auzit să audă”.
Pentru a arăta că este nevoie de înţelegere. Hristos a spus atâtea cuvinte greu de înţeles pentru a-i sili pe iudei la întrebări. Dacă nici aşa nu i-a deşteptat din toropeala lor, cu atât mai mult dacă le-ar fi grăit lămurit şi pe înţeles. Nici n-ar putea cineva spune că nu îndrăzneau să-L întrebe sau că era greu să te apropii de Hristos.
Deci, după cum am spus, era împământenit printre iudei cuvântul despre Hristos şi despre Ilie, dar nu era tălmăcit de cărturari cum trebuia.
Prima și A doua venire
Scripturile vorbesc de două veniri ale lui Hristos; aceasta care a avut loc şi cea viitoare.Şi profeţii vorbesc de două veniri ale lui Hristos. Înainte-Mergător al celei de a doua veniri va fi Ilie. Al celei dintâi a fost loan Botezătorul, pe care Hristos îl numea şi Ilie, nu pentru că era Ilie, ci pentru că împlinea slujirea aceluia. După cum Ilie va fi înainte-mergătorul celei de a doua veniri a lui Hristos, tot aşa şi loan a fost Înainte-Mergătorul celei dintâi.
Cărturarii însă amestecau cele două veniri şi rătăceau poporul; vorbeau poporului numai de venirea cea de a doua a lui Hristos şi spuneau: „Dacă acesta ar fi Hristos, atunci ar trebui ca Ilie să vină mai întâi”. Pentru aceasta ucenicii au întrebat: „Pentru ce spun cărturarii că trebuie să vină Ilie mai întâi?”. În acest scop şi fariseii au trimis la loan să-l întrebe: „Dacă tu eşti Ilie?”. Nu pomenesc deloc de venirea Lui cea dintâi.
Răspunsul lui Hristos
Care este, dar, dezlegarea pe care a dat-o Hristos?
Hristos spune: „llie va veni înainte de a doua Mea venire; dar Ilie a venit şi acum – numindu-l aşa pe loan Botezătorul -, acesta a venit ca Ilie. Dar dacă vrei să întrebi de Ilie Tesviteanul, va veni şi acesta”. Pentru aceasta a şi spus Hristos ucenicilor Săi:
„llie va veni şi va așeza la loc pe toate”.
– Pe care „toate”?
– Acelea despre care vorbea profetul Maleahi: „Voi trimite la voi pe Ilie Tesviteanul, care va întoarce inima tatălui spre fiu, ca să nu vin şi să bat cu desăvârșire pământul”. Ai văzut preciziunea cuvintelor profetice? Hristos a numit pe loan Botezătorul Ilie, pentru că amândoi au aceeaşi slujire. Și ca să nu socoteşti că profetul numeşte pe loan Botezătorul Ilie, profetul a adăugat şi patria lui Ilie, numindu-l „Tesviteanul”. Dar loan Botezătorul nu era tesvitean.
Cum adică Ilie a venit și iarăși va veni?
„Dar vă spun vouă că Ilie a şi venit şi nu l-au cunoscut, ci i-au făcut câte au voit. Aşa are să pătimească şi Fiul Omului de la ei. Atunci au înţeles că despre loan le-a vorbit”(Mt. 17:12).
Apostolii au înţeles, deşi nu spuseseră lucrul acesta nici cărturarii, nici Scripturile; şi au înţeles repede, pentru că au ajuns mai ascuţiţi la minte şi mai atenţi la cele spuse.
Să nu te tulburi şi nici să socoteşti că e o încurcătură de cuvinte când Hristos spune o data că Ilie are să vină, iar altă data, că a şi venit. Toate spusele sunt adevărate. Când spune că „llie va veni” şi că „va așeza. la loc pe toate”, vorbeşte de Ilie Tesviteanul şi de întoarcerea la credinţă a iudeilor, care se va petrece atunci. Iar când spune că „acesta este cel care are să vină”, numeşte pe loan Botezătorul Ilie, după felul slujirii sale. Şi profeţii numeau cu numele de David pe împăraţii de seamă, iar pe iudei îi numeau căpetenii de sodomeni şi fii de etiopieni din pricina purtărilor lor.
Deci, după cum Ilie va fi înainte-mergătorul celei de a doua veniri a Domnului, tot aşa loan a fost înainte-mergătorul celei întâi veniri.
(PSB 23, Omilii la Matei, Sf. Ioan Gură de Aur)
Sf Ioan Damaschin despre Ilie și Antihrist
Vor fi trimişi Enoh și Ilie Testiveanul și „vor întoarce inima părinţilor către copii” (Maleahi IV, 6), adică sinagoga către Domnul nostru Iisus Hristos și către predica apostolilor, dar ei vor fi omorâţi de antihrist. Şi va veni Domnul din cer, în chipul în care sfinţii apostoli L-au văzut mergând la cer, Dumnezeu desăvârșit şi om desăvârșit, cu slavă şi putere și va omorî pe omul fărădelegii şi pe fiul pierzării cu Duhul gurii Lui. Aşadar, nimeni să nu aştepte pe Domnul de pe pământ, ci din cer, după cum însuşi ne-a dat încredinţare (Matei XVI, 27; XXV, 31; Luca XXI, 27).
(Dogmatica Sf. Ioan Damaschin)


Pingback: Legatura intre proorocul Ioan Botezatorul, Sfantul Ilie si Sfarsitul Lumii | SACCSIV - blog ortodox