„Nu poți să te împărtășești, deoarece nu ești botezat”. Sf. Iustin Popovici. Minuni

Sfântul Iustin Popovici nu a fost doar un mare dogmatist al Bisericii, dar și un mare ascet și făcător de minuni.Aflați câteva din minunile marelui sfânt al secolului XX. „Nu poți să te împărtășești, deoarece nu ești botezat”. Sf. Iustin Popovici. Minuni

Relatări din minunile săvârșite de Sf. Iustin Popovici

În anul 1952, s-a petrecut o mare minune la brutăria mănăstirii Ćelie. În mănăstire viețuiau 40 de surori, iar la bucătărie slujea sora Nina. Într-o zi, în timp ce pregătea pâinea pentru seară, și-a dat seama că rămăsese numai o ceașcă de făină. Iar când s-a plâns celorlalte surori, Sfântul Iustin i-a spus: „Să ne rugăm Domnului și ne va ajuta!”. A doua zi dimineața, devreme, când sora a intrat în bucătărie, a găsit două oale mari cu făină. Părintele Iustin, Maica Sara și toate surorile au văzut minunea și au mulțumit lui Dumnezeu.

Stoijka Jankovits din satul Leskovac răbda o înrâurire diavolească de 12 ani. Deseori vedea demoni care o loveau, o chinuiau și o lăsau rănită. Mergea des la Părintele Iustin pentru spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Astfel s-a vindecat complet în anul 1953, iar mai târziu a intrat în viața monahală.

Vede cu duhul că era de altă religie

În anul 1963, când Sfântul Iustin terminase Sfânta Liturghie la Praznicul Schimbării la Față a Domnului, biserica era plină, iar printre oameni se afla și un musulman pe care Sfântul nu l-a văzut niciodată până atunci. Când au venit toți să se împărtășească, a venit și el. Sfântul Iustin l-a privit și i-a zis: „Nu poți să te împărtășești, deoarece nu ești botezat”.

În același an, prin rugăciunile Sfântului, s-a vindecat o fetiță de 6 ani din satul Trlicha. Aceasta suferea de mult timp de niște stări de leșin.

Ajutător celor bolnavi cu mintea

Un om din Novi Sad, Boshko Pashich, era bolnav de patru ani. Era chinuit de vedenii înspăimântătoare, atât în timpul zilei, cât și în timpul nopții. În felul acesta, nu se putea odihni niciodată. În 1976 a venit la Sfântul Iustin. Când Sfântul i-a citit rugăciuni, omul a dobândit tămăduire deplină.

O doctoriță din satul Brezovice, Ranka Begovits, suferea de o astenie psihică. Venind la Sfântul Iustin în anul 1978, acesta s-a rugat pentru ea și i-a citit rugăciuni. Ea a dobândit deplină tămăduire și a lucrat apoi ca medic într-un spital din Belgrad.

În anul 1981, Jovanka, o asistentă din oraşul Valjevo a adus-o la mănăstirea Ćelie, la mormântul Sfântului Iustin, pe fiica ei, Snezhana, care suferea de un an de o astenie neurologică. După ce s-a rugat acolo, fata s-a însănătoşit deplin. Apoi şi-a continuat studiile pe care le întrerupsese, a găsit de lucru, s-a căsătorit şi a născut un copil sănătos.

Vindecări la mormântul Sf. Iustin

În anul 1982, Krstivoj Antinijevich din satul Bogatish trebuia să fie supus unei intervenţii chirurgicale. A venit la mormântul Sfântului Iustin pentru a se ruga acestuia. Însănătoşindu-se complet, nu a mai fost nevoie de operaţie.

O femeie din Grecia care nu putea să aibă copii a venit în anul 1985 la mormântul Sfântului Iustin. După ce s-a rugat, a luat puţin pământ de pe mormântul Sfântului şi a plecat. A amestecat acel pământ cu apă şi a băut. La scurt timp a rămas însărcinată şi a născut un copil. Prin rugăciunile Sfântului Iustin, multe femei au fost izbăvite de neputinţa de a avea copii, atât în timpul vieţii pământeşti a Sfântului, cât şi după plecarea sa la Domnul.

(Selecții din Revista Atitudini Nr. 21)

 

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura