M. ECATERINA FERMO: ALEGERI DE AZI ȘI IERI

O pertinentă paralelă între domnia lui Constantin Brâncoveanu și „domnitorii” de azi. Ce șanse mai are România să renască politic? M. ECATERINA FERMO: ALEGERI DE AZI ȘI IERI

Alegeri după standarde europene sau domnitori martiri, cu viață sfântă?!

Motto: ,,Atunci vor fi republicile fericite, când domnitorii vor gândi, sau gânditorii vor domni” (Platon).

În mod cu totul și cu totul providențial, anul acesta – în mod special în această toamnă a anului 2014 – România noastră stă sub semnul paradoxal al frumoasei istorii a neamului românesc – istoria familiei domnitorului Constantin Brâncoveanu, în antiteză cu simulacrul de viață politică actuală, care din păcate, nu va intra niciodată în analele istoriei românești, decât poate la… AȘA NU! Aș fi putut să înfierez în zeci de pagini sarcastice, urâțenia și decăderea, chiar descompunerea societății noastre românești actuale.

Am preferat ca acestea să rezulte prin privirea în oglindă a celor două perioade istorice; cea actuală față-n față cu minunata perioada brâncovenească, precum și tragicul sfârșit al acestei familii sfinte, care de peste secole, de dincolo de lespezile grele de piatră ale mormântului, a ieșit cu toată buna mireasmă și sfințenie a moaștelor sale, să ne spună nouă că totul se poate în Hristos, pentru că «Iisus Hristos este Același ieri, azi și în veac» (Evrei 13:8).

Constantin Brâncoveanu și comunismul

Îmi cer iertare cititorilor pentru abordarea acestui subiect istoric atât de important, pentru că nu am nici vârsta, nici competența unei evaluări pertinente și clare. Dar am să mărturisesc de la început că sunt un pic subiectivă și privilegiată. Pentru a înțelege pe deplin ce vreau să spun, am să mă întorc în timp, cu 28 de ani în urmă, într-o zi de vară călduroasă, sufocantă aș spune, în Bucureștiul anilor 1986… În plăcuta răcoare și sfințenie a Bisericii Sf. Gheorghe Nou, unde după Sfânta Liturghie a marii sărbători a Adormirii Maicii Domnului, am participat la primul parastas.

Desigur în mare taină – la ,,mormântul necunoscut”, cum era denumit pe vremea aceea (deoarece nu era nimic inscripționat pe piatra mormântului – se pare că de frica turcilor la început, apoi de frica comuniștilor), care era desigur mormântul marelui domnitor Constantin Brâncoveanu și al celor martirizați alături de el, copilașii lui dragi și bunul lui sfetnic, Ianache Văcărescu.

Inițiativa a aparținut atunci marelui poet și scriitor, Ioan Alexandru, alături de studenții de la Facultatea de Filologie, unde Ioan Alexandru deținea catedra de literatură comparată, cât și părintelui Buga de la biserica vecină, Sfântul Gheorghe Vechi.
În acea sfântă zi, a fost prima dată când am auzit comentarii despre posibile, vagi mișcări anti-comuniste în toată lumea și chiar despre speranța și marea fericire a zilelor de libertate și viață adevărată, când valoarea și sfințenia martirilor Brâncoveni va fi recunoscută.

Timp de patru ani, adică până la căderea comunismului, am participat săptămânal la aceste parastase tainice. Căci nu era nimic oficial acolo – ba mai mult, ca să mușamalizăm totul, cântam tropare la Maica Domnului, Sfânta Parascheva, Sfântul Nicolae ale cărui moaște se află în acea biserică, apoi făceam și trisaghionul la mormântul Sfinților Brâncoveni. Dar a trebuit să treacă 300 de ani peste istoria românească și europeană, pentru ca jertfele lor să fie recunoscute, apreciate la justa lor valoare și mai ales sărbătorite cu multă dragoste și onoare, așa cum s-a făcut în toamna acestui an, 2014.

Revoluție și minciună

O altă coincidență interesantă și deosebit de productivă pentru sufletul meu a fost că exact anul acesta, când am împlinit rotunda vârstă de 60 de ani, spre marea mea rușine am aflat că martirajul marelui voievod Constantin Brâncoveanu a avut loc în anul când acesta împlinea 60 de ani… și pe loc, am înțeles cât de iresponsabilă am fost în toți acești ani, alături de milioanele de români, complăcându-ne în viața de sclavie în care ne-au târât conducătorii noștri alături de interese străine neamului românesc.
Anul acesta, s-au împlinit 25 de ani de la așa-zisa ,,revoluție din decembrie ’89”, timp în care poporul român a avut parte doar de minciuni, hoții, lucrări satanice și conduceri oculte străine. Și am crezut că, măcar istoricii vor remarca interesantul semn pe care ni-l transmite peste secole, voievodul sfânt a cărui domnie se remarcă în primul rând prin 25 de ani de pace.

Adevăratul politician

Domnitorul muntean era un politician abil, un foarte bun diplomat, reușind prin faptele și calitățile sale, dar nu în ultimul rând prin caracterul său, să păstreze relații de prietenie cu marile cancelarii europene, cu papalitatea, dar și cu Poarta, evitând conflictele diplomatice sau armate și împlinind astfel cuvintele Mântuitorului Hristos: «Fericiți făcătorii de pace»… Dar nu e singura trăsătură de caracter frumoasă a voievodului, ci multe altele îi încununau sufletul de adevărat român și creștin.

Era un om blând și iertător, așa cum trebuie să fie creștinul. Iubitor de cultură și de credință ortodoxă, Brâncoveanu a sprijinit construirea de biserici și mănăstiri: Biserica „Sfântul Nicolae”, mănăstirea Stavropoleos din București, mănăstirea Hurezu, mănăstirea Sâmbătă de Sus construită în Ardeal, biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Constantinopol, Spitalul Brâncovenesc, ansamblul arhitectural de la Mogoșoaia, înființarea unui număr mare de tipografii la București, Snagov, Râmnic, Buzău, înființarea Școlii Domnești de la Sf. Sava. Iată numai câteva din contribuțiile lui Brâncoveanu la cultură și civilizație!

Să nu uităm de lăcașurile de cult pe care le-a ctitorit la Sfântul Munte Athos, în arhipelagul grecesc și în Bulgaria de azi! La acestea se adaugă renovarea atâtor biserici și mănăstiri din vremea înaintașilor. Stilul brâncovenesc s-a impus cu succes în arhitectura ultimelor secole. Denumirea de stil brâncovenesc sau de artă brâncovenească este folosită în istoriografia română de artă pentru arhitectură și artele plastice din Țara Românească în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu.

Politica și cultura

În cei 25 de ani de domnie, Brâncoveanu s-a dovedit un gospodar desăvârșit și bun administrator al avuțiilor țării, instaurând o epocă de prosperitate și de pace. Voievodul Constantin Brâncoveanu a rămas în istorie și în conștiința națională și ca un mare ocrotitor al tiparului. Domnia lui debutează printr-un act de cultură și anume prin apariția Bibliei de la București, prima ediție integrală a Sfintei Scripturi în limba română, operă de mari proporții pentru acel timp (944 pagini format mare, pe două coloane, cu literă măruntă). Tipărirea începuse încă din timpul lui Șerban Cantacuzino, la 5 noiembrie 1687; un prim tiraj era terminat în septembrie 1688, deci în timpul vieții acestuia. Al doilea tiraj s-a terminat abia în noiembrie 1688, sub noul domnitor.

Potrivit unei note dintr-o altă tipăritură, Brâncoveanu, ca mare logofăt al Țării Românești, fusese „ispravnicul” lucrării de tipărire a acestei prime Biblii românești.

Martiriul

Despre viața și martirajul Sfântului Constantin Brâncoveanu se pot scrie multe pagini și toate la superlativ, dar după cum am mai spus, nu am pregătirea necesară să comentez, ci numai să mă uimesc, să mă bucur că avem un așa mijlocitor la Tronul Ceresc și să îi las pe cei avizați să-și spună cuvintele lor de apreciere.

Iată cum descrie Gheorghe Șincai , în Cronica românilor, martiriul dreptcredinciosului voievod: „Odată cu Brâncoveanu au pierit cei patru feciori ai lui, cărora el le-a grăit astfel în ora morții: «Iată, toate avuțiile și orice am avut, am pierdut! Să nu ne pierdem încai sufletele… Stați tare și bărbătește, dragii mei! Să nu băgați seamă de moarte! Priviți la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi și cu ce moarte de ocară a murit. Credeți tare întru aceasta și nu vă mișcați, nici vă clătiți din credința voastră pentru viața și lumea aceasta»… Acestea zicând el, porunci împăratul de le tăiară capetele, întâi ale feciorilor, începând de la cel mai tânăr și mai pe urmă a tăiat capul lui Constantin Brâncoveanu, și aruncară trupurile în mare. Și creștinii, după aceea, aflându-le, le-au astrucat la Patriarhie”.

Trădări de odinioară, trădări de acum

Cu toate că a fost omorât de turci, un fapt mult mai groaznic s-a petrecut înainte prin trădarea voievodului către turci, chiar de românașii noștri, chiar de către rudele boierești. Parcă am mai auzit noi despre așa ceva… Numai dacă deschizi zilele acestea presa scrisă sau canalele de televiziune auzi numai de arestări, condamnări, dosare între prieteni, colegi, frați, cumnați și multe alte rubedenii. Din punctul ăsta de vedere deci, nimic nou sub soare! Aceleași trădări ca în epoca brâncovenească! Deosebire mare totuși… căci acum și trădații și trădătorii aparțin de fapt, aceleiași tabere de profitori, lipsiți de cel mai elementar simț patriotic și creștin.

Pare că odată cu trecerea timpului peste ochii sufletelor românilor se așterne o pâclă de indiferență. Deși, iată istoria arată că acum 80 de ani, încă mai ardea flacăra naționalismului sfânt în poporul ăsta obidit. Aflăm din presă, cu bucurie, că osemintele mucenicești au mai fost deshumate în anul 1932, când au fost autentificate antropologic de experți antropologi și istorici.
În anul 1934, ele au fost purtate într-o procesiune impresionantă. La procesiunea din 1934, a participat și regele Mihai, pe atunci în vârstă de numai 13 ani. Fotografia în care Alteța Sa apare alături de tatăl său, Carol al II-lea, are valoare de document și apare în cartea Pr. Prof. Dr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul bisericii Sfântul Gheorghe Nou din Capitală, numită Mormântul Sfântului Constantin Brâncoveanu.

Mormântul și osemintele Sf. Voievod

În anul 1932, au fost realizate cercetări arheologice în biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, sub coordonarea istoricului Virgiliu Drăghiceanu (Secretar al Comisiunii Monumentelor Istorice). Cu această ocazie, au fost identificate osemintele domnitorului Constantin Brâncoveanu. În timpul lucrărilor de consolidare a mormântului voievodal, din anul 1985, arheologul profesor universitar, Panait I. Panait a coordonat cercetările arheologice la acea vreme.
În perioada 12-15 mai 2014 la solicitarea Patriarhiei Române, Muzeul Municipiului București, prin responsabilul de șantier, arheologul expert, dr. Gheorghe Mănucu-Adameșteanu, arheologul specialist, dr. Raluca-Iuliana Popescu și expertul în arheometrie, Ingrid Poll, a realizat cercetarea arheologică a zonei mormântului domnitorului Constantin Brâncoveanu din biserica Sfântul Gheorghe Nou.
Au fost descoperite trei sicrie, depuse în cripte amenajate pe latura de sud a naosului lăcașului de cult. Într-unul dintre aceste sicrie au fost identificate osemintele domnitorului Constantin Vodă Brâncoveanu (1688-1714), depuse în cripta de nord a mormântului, încă din anul 1720, de către Marica Brâncoveanu.
În cripta alăturată au fost descoperite osemintele domnitorului Ioan Vodă Mavrocordat (1716-1719), care au fost identificate pe baza unor inițiale metalice (I.M.), însoțite de o coroană, montate pe sicriu. La deschiderea sicriului domnitorului Ioan Mavrocordat, printre oseminte se afla depus un recipient din sticlă sigilat, care conținea un document olograf, semnat de către principele Constantin Edgar Mavrocordat, în data de 22 mai 1934, prin care declara că, în acel sicriu se află osemintele strămoșului său domnitorul, Ioan Mavrocordat.

Să trezim conștiințe!

În sicriul lui Constantin Vodă Brâncoveanu s-au găsit un craniu și oseminte depuse în formă de cruce. Alături de aceste sicrie, în cripte, se aflau mai multe oseminte depuse succesiv în decursul secolelor XVIII-XIX. Echipa de cercetare a fost completată prin prezența a doi cercetători de la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer”, din cadrul Academiei Române, respectiv, dr. Andrei Soficaru și dr. Mihai Constantinescu, care au avut onoarea să continue cercetarea începută în anul 1932, de către profesorul, Francisc J. Rainer. Astfel, domniile lor au putut vedea osemintele domnitorului Constantin Brâncoveanu și au observat următoarele: „Craniul aparține unei persoane de sex masculin, cu vârsta de cca. 60 de ani.

Acesta prezintă urmele unei perforații de formă circulară pe osul parietal stâng, produsă cu un obiect ascuțit. De asemenea, s-a putut observa pe partea posterioară a ramilor mandibulari, urme ale unor leziuni produse cu obiecte tăioase”. Aceste observații sunt în concordanță cu datele istorice cunoscute despre uciderea domnitorului, Constantin Brâncoveanu și cu observațiile, realizate cu ocazia analizei antropologice efectuate în anul 1932.
Aș vrea să închei cu speranța vie în suflet că în zilele acestea de mare criză politică prin care trece dulcea noastră țară, se vor trezi câteva conștiințe creștine adevărate care să lupte ca adevărul, dreptatea și credința creștin-ortodoxă să triumfe și că toți adevărații români vor avea ca deviză cuvintele dragului nostru preot-duhovnic Justin Pârvu, care spunea: ,,Eu am mers cu Evanghelia în față și cu națiunea în spate”.

(Preluat din cartea „Maica Ecaterina Fermo. Pagini de Jurnal”)

Foto credit: Cristina Nichituș Roncea