ISTORIA COLIVEI – POMENIREA CELOR ADORMIȚI

Vizionați un material documentat despre originea colivei, hrana dragostei între cei vii și cei adormiți. De ce creștinii nu se tem de moarte? Ce reprezintă coliva și de ce moartea nu este un moment tragic la creștini, aflați în documentarul de mai jos. ISTORIA COLIVEI – POMENIREA CELOR ADORMIȚI

Vizionare plăcută! Nu uitați să activați subtitrarea! După video, aveți și transcriptul.

Moartea – parte din viață

Credința creștinilor antici a afectat fiecare domeniu al vieții lor, de la artă și arhitectură, până chiar la mâncare. A dus chiar și la un tip de desert folosit să-și amintească de morți, de rai și de viitoarea înviere.
În cultura modernă de astăzi, moartea a devenit oarecum un tabu. Nu vrem să ne gândim la ea, vrem să o evităm.
Multor oameni nu le plac doliul și înmormântările; ei preferă să sărbătorească viața.
Plecarea [din această lume] a devenit din ce în ce mai dificilă.
Biserica antică și cele care și-au continuat tradițiile până în zilele noastre, nu se temeau de moarte. Moartea era parte din viață.
Și nu o spun așa cum poate că sună, adică „moartea e o parte inevitabilă a existenței, deci au acceptat-o”. Nu. Moartea era o parte a vieții. Despărțirea este reală și dificilă, dar există viață veșnică, ce continuă dincolo de acea plecare. Așadar, Biserica primară a înțeles moartea, a înțeles pierderea, a înțeles înmormântările, a înțeles doliul. Dar a înțeles, de asemenea, și învierea.

Pomenirea morților

De asemenea, a înțeles înfrângerea morții de către Hristos și a înțeles că, acum că Viața a înviat din mormânt, noi călcăm moartea în picioare ca și cum ar fi nimic, că, datorită lui Hristos, trecem prin moarte în viață. Moartea a fost învinsă.
Astfel, Biserica își amintea de cei morți, și asta încă de la începuturile Bisericii. Slujbele erau ținute în catacombele de sub Roma,
înconjurate de mormintele creștinilor care au plecat din această viață.
Un mod în care morții erau comemorați în Biserică era printr-un aliment străvechi numit „colivă”.
Coliva este încă preparată în Bisericile Ortodoxe din întreaga lume până azi.

Rețeta colivei

Ingredientul tradițional esențial este grâul fiert. Ingredientele din rețetă pot varia de la un loc la altul și pot include: miere, zahăr, curmale, semințe de rodie și stafide. Unele versiuni moderne ale colivei includ chiar și niște cacao.
În bisericile ortodoxe japoneze există o versiune de colivă care conține orez și alge marine. Această mâncare era adusă la slujba de pomenire, binecuvântată în timpul slujbei și apoi savurată de oameni după slujbă. Această practică continuă în Ortodoxie până în ziua de azi.
Coliva are forma unei movile de pământ. Ca un mormânt. Adesea este decorată cu o cruce, iar în timpul slujbei de pomenire
va avea o lumânare aprinsă în ea pentru lumina lumii.
Timp de secole și secole, creștinii ortodocși au ținut slujbe de pomenire pentru cei plecați, în a treia zi, a noua zi, a 40-a zi
și la aniversarea de un an de la moartea lor. Slujbe de pomenire pot fi ținute la aniversarea morții în orice an ulterior
și se va face iarăși colivă. Persoana va fi pomenită, se va plânge în amintirea ei și se va rememora Învierea lui Hristos.
Nu este vorba niciodată doar de doliu, ci și de Învierea lui Hristos.

Grâul

Ingredientul principal al colivei este, așa cum am spus, grâul fiert. Grâul este o sămânță care reprezintă atât viața, cât și moartea.
Este o sămânță care atunci când e plantată în pământ, îngropată, moare. Și din această moarte rezultă o nouă viață, și viață din belșug.
Sfântul Simeon al Tesalonicului, un sfânt din secolul al 14-lea, a scris următoarele despre coliva: „Grâul fiert se oferă pentru că și omul e o sămânță, și ca un fruct [provenit din] pământ, ca o sămânță, e așezat în pământ acum și va fi înviat și va înflori iarăși prin puterea lui Dumnezeu. Dulceața acestei mâncării este în sine o reprezentare a raiului, a dulceții paradisului și a unei vieți în Hristos.”
Originile colivei merg mai departe decât putem noi vedea clar. E posibil să se întoarcă până la Sf. Atanasie [cel Mare] din Alexandria,
sau chiar și mai departe.
Rețeta s-ar putea să se întoarcă până în zilele Greciei antice.

Coliva Sf. Teodor

Avem o poveste interesantă din Sec. 4 despre colivă, din Constantinopol. Se întâmpla în timpul domniei lui Iulian Apostatul, un împărat care ura creștinismul, deși creștinismul fusese doar recent legalizat.
Și a făcut acest complot ciudat împotriva creștinismului, ca un fel de „război al hranei”. Începuse Postul Mare, iar Iulian știa
că după prima săptămână a Postului creștinii vor fi flămânzi, pentru că noi nu mâncăm foarte mult în prima săptămână a Postului.
Așa că a ordonat ca sângele de la sacrificiile păgâne să fie dus în piață sâmbătă dimineața devreme și să se stropească cu el toate alimentele care erau de vânzare acolo. El știa că Creștinii vor veni să cumpere mâncare și astfel simțea că îi va domina,
că aveau așa mare nevoie să mănânce încât vor trebui să mănânce mâncare acoperită cu sânge al idolatriei.
Arhiepiscopul Constantinopolului a avut însă un vis. În acest vis l-a întâlnit pe Sfântul Teodor Tiron, un martir creștin din secolul trecut (Sec. 3). Și Sfântul Teodor l-a avertizat pe arhiepiscop de complot și i-a spus: „Nu-i lăsa pe creștini să meargă la piață sâmbăta.
Rămâneți acasă și pregătiți-vă mâncare din grâu fiert cu miere”.
Aceasta era coliva. În Biserica Ortodoxă, până astăzi, prima sâmbătă din Postul Mare este „Sâmbăta Sfântului Teodor [Tiron]” și mulți creștini ortodocși din întreaga lume pregătesc în continuare colivă pentru acea zi, în amintirea acelui eveniment din secolul al 4-lea.

Mâncarea nemuriri

Sunt multe zile pe parcursul anului în care Biserica Ortodoxă își comemorează morții, iar noi mâncăm coliva după slujbele din acele zile. Sunt câteva astfel de zile în Postul Mare, iar alte astfel de zile sunt după Paște. Acestea sunt un fel de evenimente speciale.
Și, bineînțeles, vom aduce coliva la slujbele de pomenire pentru cei dragi care ne-au părăsit.
Ideea unei mâncări rituale care amintește de moarte și de înmormântare ar putea părea un lucru ciudat dacă e ceva nou pentru tine, și înțeleg asta.
Dar dacă ai mâncat vreodată un tort de aniversare la o zi de naștere sau un tort de nuntă la o nuntă, înțelegi un pic despre ce vorbesc. Și acestea sunt tradiții foarte, foarte recente.
Dar dacă mâncăm mâncăruri speciale care marchează trecerea anilor pământești sau căsătoria a două persoane, atunci cu siguranță că putem mânca o mâncare specială care provine dintr-o tradiție veche de secole, care sărbătorește trecerea la viața veșnică, unirea mai strânsă în ceruri cu Iisus Hristos.
Este o mâncare care ne amintește că viața nu se termină la moarte, că există mult mai mult după moarte decât înainte de ea.
E un aliment care ne amintește de fapt că Iisus Hristos a venit și a învins însăși moartea.
Ne bucurăm acum de un ceai australian foarte relaxant care conține mirt lămâios, floarea pasiunii, citronela, cred că este și puțină lavandă. Este un ceai foarte liniștitor.
Vom pune niște link-uri la rețete de colivă în descriere, dar cel mai bun mod de a afla cum se prepară este să fii învățat cum,
iar asta înseamnă să mergi la o biserică ortodoxă și după slujba să întrebi cum se face, pentru că există atâtea rețete diferite care merită să fie descoperite.
Și dacă tot suntem la capitolul plecare și doliu, vă rugăm să urmăriți episodul nostru despre expresia „Veșnica pomenire” rostită de creștinii ortodocși oricând cineva pleacă din această viață.

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura