IOAN BUSUIOC. POVESTEA TÂNĂRULUI CU SUFLET CINSTIT EXECUTAT DE COMUNIȘTI

Aflați povestea emoționantă dar și dramatică a unui martir pentru Hristos și România, a cărui vină nu era alta decât cinstea românească. Mărturia este relatată de chiar nepoata acestuia, Simona Văcărescu. IOAN BUSUIOC. POVESTEA TÂNĂRULUI CU SUFLET CINSTIT EXECUTAT DE COMUNIȘTI

IOAN BUSUIOC – EROUL ROMÂN SAU DESPRE DEMNITATEA PIERDUTĂ

DE SIMONA VĂCĂRESCU

Student la Facultatea de Agronomie, împușcat în lagărul de la Vaslui, în noaptea 21-22 septembrie 1939, la ordinul regelui Carol al II-lea.

Era din Malu cu Flori (Dâmbovița), având două surori, Filofteea și Sultana. Mama, Elisabeta, țesea ii și fote la război. Tata Andrei, bun gospodar, a fost luat ostatic în război. Iar după 7 ani, venind acasă, cei trei copii nu îl mai recunoșteau spunând: „Nu e tătuca al nostru”.

De mic, era foarte atras spre studiu și avea o capacitate foarte mare de a reține informațiile. Cum era singurul băiat al familiei și aveau mult pământ de lucrat, tatăl Andrei îl voia aproape, ca ajutor la treburile gospodărești: arat, semănat, cosit și îngrămădit fânul, la pădure după lemne. Dar inima lui ardea de dorința de a învăța.

Astfel, la arat îl ajuta pe tatăl său ținând de coarnele plugului. Iar între coarne făcuse un fel de pat pe care stătea cartea, din care citea pe măsură ce apăsa plugul în pământ să iasă brazda bună. Mama îl iubea nespus de mult și îl susținea în dorința lui de studiu, chiar în ascuns de soțul ei, vânzând salba cu galbeni pe care o primise ca dar de nuntă de la el, pentru a plăti taxa de studiu. Când era întrebată de către soțul ei de salbă, de ce nu o poartă, invoca fel de fel de motive…

DEMNITATE ROMÂNEASCĂ

Dar s-au terminat repede banii, iar Ionică pe timpul vacanței mergea la coasă în sat, alături de alți clăcași. Boierii care îi tocmeau la lucru, înșelau oamenii, în privința suprafeței. Îi duceau la parcela de pământ care trebuia cosită, le arătau hotarul și le spuneau: „Vă dau această sumă pentru suprafața aceasta de 15.000 m²”, dar suprafața era mult mai mare. Oamenii, neavând încotro, trebuiau să aducă pâine pe masă și nici nu știau să calculeze suprafața… Acceptau.

Însă, în următoarea zi de coasă, când a venit boierul la teren, Ionică i-a spus că trebuie să plătească mai mult, deoarece suprafața este mult mai mare și i-a arătat calculele. Boierul l-a invitat la cafea în dimineața următoare și i-a propus să fie mâna lui dreaptă, să fie el plătit mai bine, dar să nu spună celorlalți. Ionică însă a refuzat, spunându-i să plătească oamenii, cinstit.

SMERENIA ȘI SUCCESUL

Datorită faptului că tatăl avea nevoie de ajutorul lui, învăța acasă și se prezenta doar la examene și pentru că reținea cu ușurință ceea ce citea, în timpul liceului studia doi ani într-unul. Îmi povestea bunica mea Sultana – sora lui cea mică, despre o întâmplare. Pentru că ziua muncea, iar noaptea învăța, într-o zi fiind trimis cu animalele la păscut a adormit și le-a pierdut. Când a ajuns acasă, tatăl l-a bătut cu un scaun până ce s-a rupt scaunul. După acest moment, Ionică s-a dus și s-a spălat de sânge, i-a sărutat mâna tatălui, a cerut iertare și a plecat la Câmpulung Muscel, la liceu, să își dea examenele.

După examene, doar doi elevi au promovat cu rezultate deosebite: el și fiul directorului. Directorul nu l-a mai lăsat să plece până ce nu vine cineva după el. Dorea să vorbească direct cu un părinte pentru că îl știa serios, politicos și muncitor și îl văzuse cu fața umflată și plin de vânătăi.

Într-adevăr, după 2-3 zile a mers tatăl lui după el, iar directorul l-a luat deoparte și i-a spus: „Moșule, dintre toți elevii, doar doi au rezultate foarte bune, unul fiind fiul dumitale. Nu te las să pleci, până ce nu îmi făgăduiești că îl vei lăsa să termine școala”. Și de atunci, s-a hotărât să îl susțină. S-a întors acasă, a vândut boii, carul, animalele, pentru a plăti taxele de studii, iar el s-a angajat ca măturător de stradă în București, pentru a putea întreține familia.

 MARTIRIZAREA LUI IONICĂ

Astfel, a ajuns student în București și știind cât de important este să ai studii, și-a încurajat și susținut cele două surori să continue școala, înscriindu-le la Școala de Moașe din București.

În toamna anului 1939, a fost ridicat de către Poliție direct din căminul studențesc, în papuci și trimis în lagărul de la Vaslui, unde a fost executat. La vestea că fiul ei a fost împușcat, mama lui a suferit cumplit. Iar o vecină de-a noastră, care pe atunci era o copiliță, mi-a povestit că în primăvara anului următor, când s-a dus să își ia costumul popular (comandase ie și fotă, ca straie noi pentru Paște), venind pe potecă, a văzut-o așezată la pământ. Făcuse o gropiță într-un mușuroi și cu mâinile de o parte și de alta a gurii în gropița făcută, plângea și striga: „Ionică al mamii!!!”.

La scurt timp, a murit „de inimă rea că și-a pierdut feciorul”, cum spuneau sătenii. Familia fusese avertizată că sunt supravegheați și nu aveau voie să îl plângă. În perioada aceea, sora cea mare fiind în ultimul an de studiu a fost lăsată să termine școala, devenind „coana moașă” în Boteni (Argeș), iar cea mică fiind în anul I de studiu, cu gospodăria rămasă fără grija unei mame, a fost nevoită să abandoneze școala și să aibă grijă de treburile femeiești ale casei.

POVESTIRI ȘI IDEALURI

Eu am crescut cu povestiri despre fratele bunicii mele, Ionică Busuioc, despre idealurile lui care nu au fost înțelese nici de familie, nici de apropiați. Dar, atât cât am realizat eu, nu a făcut compromisuri și nu a cedat nici de dragul mamei, al familiei, nici al jertfei lor de a-l sprijini.

Măcar de am fi vrednici de asemenea ținută morală și creștină, dar mai mult mă înfricoșez la gândul că atunci când voi trece dincolo, mă voi rușina de ei, de jertfa lor. Pentru că noi, față de ei, huzurim, la propriu, în vremurile noastre.

Am reușit totuși, deși eu am avut doar ideea, care cred că și aceasta a venit de altundeva, de a ridica o troiță în cinstea Sfinților din închisori în curtea casei în care s-a născut și a trăit Ionică Busuioc. Iar de ridicat… troița s-a ridicat singură. Sfinții înșiși au ridicat-o, prin contribuția financiară a multor creștini cu inimă bună. Dar aceasta este o altă poveste….

Să le fie spre mântuire!

(Material publicat în Revista Atitudini Nr. 85)