DE CE EREZIA FILIOQUE DISTRUGE DOGMA SFINTEI TREIMI?

Să învățăm de la Sf. Iustin Popovici, marele dogmatist sârb, luminat de Dumnezeu, despre dogma neștirbită a Sfintei Treimi. Dumnezeirea Una cea în Trei Ipostasuri este defăimată prin noua dogmă catolică a teoriei Filioque, erezie demontată în textul de mai jos. De ce Duhul purcede doar de la Tatăl și nu și de la Fiul, după cum catolicii au schimbat Crezul catolic în mod eronat? DE CE EREZIA FILIOQUE DISTRUGE DOGMA SFINTEI TREIMI?

Sf. Iustin Popovici: De ce catolicismul este erezie? Demontarea ereziei Filioque

Din doctrina Sfinților Părinți, a căror pnevmatologie am prezentat-o, este evident că Biserica Sobornicească și Apostolică crede, învață și mărturisește că Fiul nu este cauzator, nici împreună cauzator, nici mijlocitorul ființei Duhului Sfânt, și că δι’Υἱοῦ nu se poate identifica în nici un caz cu învățătura romano-catolică Filioque, nici înțelege într-un sens filioque-ist.
Însă Filioque este o inovație nebisericească și anticanonică nu doar din punctul de vedere al conținutului, ci și din cel formal, fiindcă a fost adăugată în Crezul final al Bisericii sobornicești într-un mod neapostolic, necanonic, nesobornicesc. Sinodul III Ecumenic (431), cu un secol întreg înaintea apariției lui Filioque, prin articolul 7, a interzis tuturor să exprime, să scrie și să alcătuiască altă credință, decât cea deja stabilită în Simbolul credinței, deoarece, conform hotărârii Sfinților Părinti de la Sinodul IV Ecumenic, acest preaînțelept și mântuitor Simbol al harului dumnezeiesc este de ajuns pentru deplina înțelegere și întărirea evlaviei, întrucât desăvârșit învață despre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt .
Pe acela care ar îndrăzni să declare altă credință, Sinodul III Ecumenic, dacă e mirean, îl amenință cu anatema, iar dacă e cleric, cu caterisirea.

De ce catolicii au schimbat Crezul?

Faptul că, prin articolul 7 al Sinodului III Ecumenic, persoanelor particulare și Bisericilor locale le este interzis să schimbe, să extindă sau să scurteze Crezul niceo-constantinopolitan reiese evident din scrisoarea președintelui acestui sinod, Sfântul Chiril al Alexandriei, către Ioan din Antiohia, în care scrie: „Nu ne permitem nici nouă, nici oricărui altcuiva să schimbe vreun cuvânt [λέξιν] din Crez, nici să omită vreo silabă [συλλαβὴν], aducându-ne aminte de cel care a zis: „Nu muta hotarul străvechi pe care l-au însemnat părinții tăi” (Pilde 22, 28). Pentru că n-au vorbit de la sine, ci Însuși Duhul lui Dumnezeu și al Tatălui, Cel Care din El purcede, și nu este străin Fiului după fire” .
Hotărârile Sinoadelor Ecumenice III și IV despre neschimbabilitatea Simbolului credinței niceo-constantinopolitan sunt confirmate de toate celelalte Sinoade ulterioare. Așadar, Sinodul V Ecumenic a repetat hotărârea Sinoadelor pomenite despre imuabilitatea Crezului. Discutând despre această neschimbabilitate, Sinodul VI Ecumenic spune: „Crezul ortodox și sfânt, al harului dumnezeiesc, este de ajuns pentru cunoașterea desăvârșită și întărirea credinței” .
Iar atunci când la Sinodul VII Ecumenic a fost citit Crezul niceo-constantinopolitan, Părinții sinodali au declarat în unanimitate: „Noi toți așa credem, toți așa gândim, și toți afirmativ semnăm […]. Aceasta este credința apostolică, credința părinților, credința ortodoxă, credința care a întărit universul […]. Noi urmăm rezoluția strămoșească a Bisericii, păzim hotărârile Părinților, iar pe cei care, în Biserică, adaugă sau iau orice îi predăm anatemei”.

Sf. Fotie și lupta sa împotriva ereziei Filoque

Având în vedere această atitudine a Sfintelor Sinoade Ecumenice în privința Simbolului credinței, Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, scrie: Din cele șapte și Sfinte Sinoade Ecumenice, dogma purcederii Sfântului Duh din Tatăl a fost stabilită la Sinodul II, Sinodul III a acceptat-o, Sinodul VI a socotit-o sfântă, Sinodul V în unanimitate a fost pentru ea, Sinodul VI a recunoscut-o public, iar Sinodul VII, luptându-se strălucitor, a pecetluit-o. Este evident că fiecare dintre ele a exprimat liber și a păzit bunăcuviința și învățătura teologică despre purcederea Duhului din Tatăl, și nu din Fiul [τοῦ Πατρὸς, ἀλλ’οὐ τοῦ Υἱοῦ ἐκπορεύεσθαι] .
Papa Ioan al III-Iea (872-882), osândind învățătura purcederii Duhului din Fiul și felul în care a fost adăugat Filioque în Crez, i-a scris Patriarhului Fotie: Ca să ne îndreptățim înaintea ta, pentru acest adaos [Filioque] la Crez, din nou declarăm Preafericirii Tale, noi nu numai că nu spunem aceasta [adică Filioque], ci, mai mult, pe cei care, după nebunia lor, primii au îndrăznit să afirme aceasta îi osândim ca pe unii care încalcă [transgressores] cuvintele lui Dumnezeu, ca defăimători ai teologiei Domnului Hristos și ai Sfinților Arhipăstori și ai celorlalți Sfinți Părinți care sobornicește [synodice] ne-au predat Crezul, pe aceștia îi rânduim alături de Iuda.
Exprimând credința Revelației divine, cunoașterea și învățătura Bisericii Sobornicești despre Sfântul Duh, Sinodul din Constantinopol 879 a aruncat anatema asupra delegaților papali, cardinalii Petru și Eugenie, și peste toți ceilalți care în Crezul niceo-constantinopolitan ar introduce invenții și astfel l-ar defăima cu adaosurile lor.
Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, a scris mult în apărarea învățăturii Bisericii celei Una, Sfinte și Apostolice, despre purcederea Duhului Sfânt din Tatăl și în nici un caz din Fiul. Foarte importante dintre aceste scrieri sunt Cartea despre taina Sfântului Duh , corespondențele 2 și 15 și scrisoarea către arhiepiscopul Aquileei.

Argumente împotriva ereziei Filoque

Argumentele lui împotriva învățăturii romano-catolice Filioque se pot rezuma, în principiu, la următoarele:
Fiul nu poate fi mijlocitor între Tatăl și Duhul, întrucât Duhul nu este proprietatea Fiului. Dacă în Dumnezeire ar exista două principii, două cauze, atunci s-ar distruge unitatea Dumnezeirii. Dacă Duhul purcede din Tatăl și din Fiul, atunci purcederea Sa numai din Tatăl ar trebui să fie, ori desăvârșită, ori nedesăvârșită. Dacă este nedesăvârșită, purcederea din două Persoane ar fi mult mai mecanică și incompletă, decât purcederea dintr-o singură Persoană. Dacă este desăvârșită, de ce ar trebui ca El să purceadă și din Fiul?

Dacă Fiul participă la însușirea personală a Tatălui, atunci Fiul și Duhul își pierd însușirile lor personale, și prin aceasta se cade în semisabelianism. Teoria că în Dumnezeu există două principii, dintre care unul este de sine stătător, iar celălalt își primește început din primul, distruge din rădăcină noțiunea creștină despre Dumnezeu. Mai consecvent ar fi dacă aceste două principii ar deveni trei, întrucât aceasta ar fi mult mai convenabil înțelegerii umane despre Sfânta Treime. Pentru că Tatăl este principiul și cauza nu datorită firii divine, ci datorită însușirii Lui ipostatice și pentru că Ipostasul Tatălui nu-L include și pe Fiul, de aceea Fiul nu poate fi principiu și cauză.

Filioque de fapt dezbină Ipostasul Tatălui

Filioque de fapt dezbină Ipostasul Tatălui în două părți ori face din Ipostasul Fiului parte a Ipostasului Tatălui. Prin învățătura Filioque, Duhul este de două ori depărtat de la Tatăl, și de aceea este mult inferior Fiului. Dacă Duhul Sfânt purcede și din Fiul, atunci dintre cele trei Persoane Dumnezeiești numai Duhul Sfânt are mai mult decât un singur început (ἀρχή). Din învățătura despre purcederea Duhului și din Fiul, reiese că Tatăl și Fiul sunt mai apropiați unul de celălalt, decât Tatăl și Duhul, deoarece Fiului Îi aparține nu numai firea Tatălui, ci și însușirea personală a Lui. Purcederea Duhului din Fiul este ori identică cu cea a Tatălui, în care caz se pierde diferența dintre Persoane prin amestecarea însușirilor, ori este diferită, și în acest caz în Sfânta Treime apare antagonismul.

Purcederea dublă nu se poate împăca cu principiul că ceea ce nu este comun tuturor celor trei Persoane aparține exclusiv numai uneia dintre ele. Dacă Duhul purcede și din Fiul, de ce n-ar purcede ceva și din Duhul, ca în acest fel să se păzească echilibrul între Persoanele Dumnezeiești? Prin învățătura despre purcederea Duhului și din Fiul, Tatăl se arată părtinitor față de Fiul. Tatăl este cauza Duhului într-o măsură mai mare sau mai mică decât Fiul. Dacă este mai mare, atunci aceasta este jignire a demnității Fiului. Dacă este mai mică, atunci este jignire a demnității Tatălui.

Latinii Îl fac pe Fiul mai mare decât Duhul

Latinii Îl fac pe Fiul mai mare decât Duhul, pentru că Îl consideră cauză și fără cuviință Îl așază mai aproape de Tatăl. Introducând dubla cauză în Sfânta Treime, latinii Îl jignesc pe Fiul, întrucât Îl fac cauză Aceluia care deja a fost cauzat. Adică El, în calitate de cauză, nu este necesar. Ei Îl împart pe Sfântul Duh în două părți, cea din Tatăl și cea din Fiul.

În Sfânta Treime, unită prin unire nedespărțită, toate trei Ipostasurile sunt neprihănite, însă dacă Filiației i se adaugă și purcederea Duhului, atunci Filiația este vătămată, iar însușirile ipostatice deteriorate. Dacă prin naștere I s-a dat Fiului putere să-L purceadă pe Duhul Sfânt din Sine, atunci cum nu s-ar distruge Filiația Sa, când El, Care Însuși a fost cauzat, ar deveni cauza altuia identic Lui și de aceeași fire cu El?

Duhul Sfânt pare ca nepot în învățătura catolică

După învățătura Filioque nu este clar dacă Sfântul Duh nu cumva ar putea fi numit nepot. Dacă Tatăl este cauza Fiului, Cel care este cauza secundară a Duhului, atunci Tatăl, în același timp, este cauză a Duhului și mai apropiată, și mai depărtată! Cauza dublă (primară și secundară) în Dumnezeire aduce inevitabil și un rezultat dublu. Prin urmare, și persoana Duhului trebuie să fie dublă. Pentru că în Sfânta Treime nu există relații vremelnice, de aceea Sfântul Duh, dacă purcede și din Fiul, ar trebui să fie născut în același timp cu Fiul.

Învățătura neapostolică a „bisericii” catolice

Cufundat în taina cea negrăită a învățăturii Revelației divine, bisericești, despre Duhul Sfânt, Sfântul Fotie a prevăzut toată malignitatea învățăturii neapostolice Filioque, și încă din 867, în Epistola sa, a scris că această blasfemiere a Duhului Sfânt ar fi de ajuns ca născocitorii acesteia să fie pecetluiți cu o mie de anateme [μυρίοις ὠναθέμασιν] .
Filioque al romano-catolicilor aduce în Dumnezeu două principii, diarhie, și astfel distruge unitatea Lui, monarhia. Dubla principialitate [diarhia] face imposibilă principialitatea unică [μοναρχία]. Prin învățătura Filioque, se distrug însușirile ipostatice ale Persoanelor Dumnezeiești și se creează o subordonare periculoasă și eretică între Persoanele Preasfinte.

Însă felul adăugirii lui Filioque în Crezul neprihănit și imuabil al Bisericii Sobornicești poartă în sine pecetea anarhiei trufașe și iubitoare de sine, ceea ce este egal cu lepădarea de Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, după cuvintele Domnului Bisericii: „Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ți fie ție ca un păgân și vameș” (Mt. 18, 17).

(Extras din Sf. Iustin Popovici, Dogmatica Bisericii Ortodoxe Vol. I, Ed. Doxologia 2017, p. 294-299).

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura