APOSTOLII VORBIREA ÎN LIMBI ȘI ÎNȘELAREA PENTICOSTALILOR

Ascultați predica fulminantă a Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa la Cincizecime și Sfinții Apostoli. Cum au primit Sfinții Apostoli Harul Duhului Sfânt, cum vorbeau în limbi și săvârșeau minunate și nenumărate minuni? Cum se înșeală azi penticostalii care pretind că vorbesc în limbi. Cum explică Părintele Calciu acest fenomen? APOSTOLII, VORBIREA ÎN LIMBI ȘI ÎNȘELAREA PENTICOSTALILOR

Cincizecimea – sărbătoarea iertării

Când S-a înălțat la cer Mântuitorul a spus ucenicilor Săi: „Nu vă depărtați de Ierusalim până când nu se va împlini făgăduința pe care v-am făcut-o”. Deci, pogorârea Sfântului Duh trebuia să se petreacă în Ierusalim. Creștinii nu erau așa de mulți. Adică Apostolii și ucenicii lor, cei care se încreștinaseră nu erau așa de mulți, încât Biserica văzută nu fusese încă înființată.

În ziua aceasta, dis de dimineață, la ceasul al 6-lea, s-a petrecut pogorârea Sfântului Duh. La Ierusalim era sărbătoarea Cincizecimii când se iertau datoriile, fiindcă datornicii nu mai trebuiau să-și dea datoriile. Era foarte multă lume. Erau din Asia, din Europa, de peste tot, pentru că acolo, la Ierusalim, se adunau o dată pe an pentru rugăciune. În timp ce mulțimea forfotea prin Ierusalim, s-a auzit un vuiet ca de vânt puternic care a tulburat pe toată lumea și apoi un foc s-a pogorât peste casa unde stăteau Apostolii și Maica Domnului și acest foc s-a împărțit în limbi deasupra fiecărui Apostol. Acestea sunt efectele premergătoare.

Vorbirea Apostolilor în limbi – glosolalia

Imediat după ce Sfântul Duh a coborât peste Apostoli, aceștia au început să vorbească în limbi. Deci, efectul general a fost acesta despre care am vorbit, iar efectul special a fost că s-a dat Apostolilor Duhul Sfânt să vorbească în limbi și să propovăduiască cuvântul Domnului. Ei au început să propovăduiască și cei care ascultau se mirau și spuneau: „Oare nu sunt aceștia niște iudei? Atunci cum de auzim, noi, fiecare, vorbindu-ne în limba noastră?”.
Acest fenomen al glosolaliei, adică al vorbirii în limbi, este un fenomen care a fost foarte practicat înainte, dar acum nu mai este practicat pentru că sunt anumite interdicții și condiții ca cineva să poată vorbi cu adevărat în limbi. După cum se vede, Apostolii vorbeau în toate limbile pământului, nu în limbi îngerești, ci în limbi omenești. De aceea evreii se întreabă: „De ce noi care venim din Elam, Arabia, din Spania – evreii vorbeau în general limbile țărilor în care trăiau – cum de-i auzim pe ei vorbind în limba noastră?”.

Această prezentare a pogorârii Sfântului Duh naște întrebarea: „Cum s-a petrecut vorbirea în limbi? Au vorbit Apostolii în fiecare limbă?”. Dacă ei au vorbit în fiecare limbă, trebuiau să vorbească pe rând. În timp ce vorbea unul, trebuia ca celălalt să tacă. Ca să vorbești, poate 20 de limbi, a însemnat extrem de mult.

Cu teoria modernă, cred așa: Apostolii vorbeau în limba lor și Duhul Sfânt, care s-a sălășluit în ei, traducea instantaneu în limba fiecărui popor cuvântul Apostolilor. Toți care au fost adunați, auzeau pe Apostoli vorbind ca și cum ar fi vorbit în limba lor. Și ei se întrebau unii pe alții: „Tu înțelegi?” și ei înțelegeau toți. Eu cred că acesta a fost fenomenul glosolaliei, al vorbirii în limbi. Duhul Sfânt a adus instantaneu în mintea fiecărui om cuvântul Apostolului în limba respectivă sau a deschis înțelegerea poporului ca să înțeleagă exact ce spun Apostolii chiar dacă nu vorbeau în limba lor.

Vorbirea în limbi în Creștinismul primar

În cursul istoriei primare a creștinismului, acest fenomen al glosolaliei a fost foarte răspândit. În toate bisericile creștine se vorbea în limbi. În Epistola către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel găsim însă o corectare, o mustrare a acestei glosolalii. El spune că în bisericile primare se vorbea în limbi, dar nimeni nu înțelegea. Fiecare vorbea într-o limbă neînțeleasă, nu limbă omenească, nu limba unui popor, ci într-o limbă neînțeleasă, silabe aruncate așa la întâmplare și nimeni nu înțelegea ce se spune. Deci, această vorbire în limbi nu aducea niciun folos.

Când Apostolii au vorbit în limbi, ei au spus ceva, au comunicat ceva, au comunicat istoria Mântuitorului, au comunicat ce înseamnă istoria lui Iisus, care a fost sensul venirii Lui în lume. Și toți au înțeles pentru că fiecare auzea în limba lui.

În bisericile primare începuse această bolboroseală. Se vorbea în limbi, cineva spunea cuvinte aruncate la întâmplare. Nimeni nu înțelegea nimic. De aceea, Sf. Ap. Pavel spune așa: „Poate că cei care vorbiți în limbi aveți vreun impuls de la Sfântul Duh, dar dacă vorbiți numai în limbi neînțelese, vă zidiți numai pe voi. Dacă vrei să te zidești pe tine, nu vorbi în limba ta! Vorbește pentru tine însuți! Dacă poți să zidești pe altcineva vorbește într-o limbă pe care el să o înțeleagă sau dacă nu o înțelege, atunci să fie cineva care are duhul traducerii. Pentru că vorbiți în limbi în Biserica voastră și dacă cineva din afară v-ar auzi, ar crede că e într-o casă de nebuni. Deci, dacă simți că vrei să vorbești și nu este cine să traducă, taci din gură!”.

Secta penticostală. Penticostalii nu au har

Aceasta este învățătura Sfintei Scripturi.
Dumneavoastră știți că există o sectă creștină, penticostalii, care susțin că ei vorbesc în limbi, că ei au o relație mai specială cu Sfântul Duh și că Duhul Sfânt coboară și le dă vorbirea în limbi. Dar niciodată nu traduc. Adică fac exact ceea ce Apostolul Pavel interzice. Am avut experiențe cu acești penticostali când am venit în România.

Mergeam prin lume, prin toată Europa. Și ei își făceau treaba lor. Pastorul spunea la un moment dat: „Acum să vorbim în limbi”. Atunci am înțeles exact ceea ce Sf. Ap. Pavel spune, că dacă intră cineva într-o astfel de adunare, crede că a nimerit la o casă de nebuni. Așa era adunarea penticostală: ca o casă de nebuni.

Și am încercat să vorbesc la o adunare din asta penticostală din Franța, cu cea care conducea vorbirea în limbi. Era o doamnă și am întrebat-o: „Mântuiește vorbirea în limbi și nu mântuiește împărtășirea cu trupul și sângele Domnului?”. Și ea a început să vorbească în limbi. Eu tăceam și a început să vorbească tot mai tare și pe urmă a strigat la mine: „Vorbește în limbi!”. Și am zis: „Cucoană, lasă-mă în pace cu vorbirea voastră!”.

Am înțeles atunci că într-adevăr penticostalii nu au har! Nu Duhul vorbește prin ei! În primul rând ar trebui să fie cineva care traduce. De aceea, Biserica Ortodoxă a interzis această mișcare a harismaticilor și este foarte prudentă și cu minunile și cu recunoașterea sfinților și cu vorbitul în limbi pentru că niciodată nu știi dacă în spatele acestora nu se află o nebunie personală sau o sugestie în masă cum se întâmplă în adunările penticostalilor.

Duhul Sfânt și Ortodoxia

La noi, în Ortodoxie, Duhul Sfânt comunică prin om, ca și prin Sf. Scriptură, tot ceea ce este necesar mântuirii. Nimic care ne privește pe noi pentru bunul nostru trai. Prin urmare, Duhul Sfânt nu ar vorbi prin cineva că ți-ai bătut boul sau vaca sau soția, ci El vorbește despre mântuirea noastră. Ceea ce este important să știți despre această glosolalie este să nu vă lăsați seduși de propaganda penticostală, cum că ei ar avea Duhul Sfânt care vorbește prin ei în limbi. Și mai ales să țineți cont dacă îți vorbește despre mântuire sau despre o afacere personală.
Dar în această zi a Cincizecimii s-a produs un fenomen extraordinar. În această zi s-a înființat Biserica văzută. Noi spunem așa: Biserica lui Hristos a fost înființată, în mod mistic, pe Cruce, atunci când Hristos Și-a vărsat sângele Lui pe Cruce. Aceea a fost temelia Bisericii spirituale”. Dar, în mod istoric și văzut Biserica a fost înființată astăzi, în ziua Cincizecimii.

Harul primit de Sf. Apostol Petru

După Pogorârea Sfântului Duh, Sfinții Apostoli au vorbit în limbi, dar Sfânta Scriptură nu ne dă decât cuvântul Sf. Ap. Petru. El s-a adresat credincioșilor și a vorbit în limba tuturor popoarelor și le-a spus despre însemnătatea acestei zile. „Voi turna Duhul meu peste fiii și fiicele tale și ei vor proroci”. Dumnezeu a turnat Duhul Sfânt peste noi, peste fiii și fiicele lui Israel. Și de ce ne-a dat acest lucru? Pentru că Dumnezeu ne-a dat un Mântuitor, pe Mântuitorul Iisus Hristos. El S-a întrupat din Fecioara Maria prin pogorârea Sfântului Duh, a propovăduit în mijlocul vostru, iar voi ca niște răi și discipoli ai diavolului L-ați arestat, L-ați chinuit, L-ați răstignit, dar El a înviat.

Și așa le vorbește Sf. Ap. Petru despre toată viața Mântuitorului, despre pedeapsa pentru cei care L-au văzut pe Iisus Hristos și nu au crezut. Petru nu era un învățat, era un om simplu, dar Duhul Sfânt a fost și a vorbit prin el. Evenimentul a fost așa de impresionant: vuietul, pogorârea Sfântului Duh, limbile de foc care se vedeau deasupra fiecărui Apostol și apelul pe care Sf. Ap. Petru îl face este așa de puternic încât oamenii l-au întrebat: „Și noi ce să facem?”. Și Petru a spus: „Credeți, pocăiți-vă și vă botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”. S-au botezat în ziua aceea ca la 5000 de bărbați și femei și copii.

Biserica văzută – Biserica istorică

Deci, așa s-a înființat Biserica văzută. Așa cum noi formăm Biserica văzută acum, așa s-a format Biserica văzută pentru prima dată: Biserica istorică. Din clipa aceea, Biserica mistică înființată de Iisus pe Cruce prin sângele Său ia o formă organizată, intră în istorie. De aceea spunem că Biserica este instituția sacră de mântuire a tuturor. Dar ea are și o dimensiune socială. Ea trăiește în societate. Ea este formată din oameni păcătoși și buni. Ea are o istorie cu căderi și cu ridicări. Dar Biserica mistică, înființată de Hristos, rămâne totdeauna pură, curată. Ea este, cum spun Sf. Părinți, „ca scăldătoarea din Vitezda”, unde cel care intra primul în vâltoarea apei se vindeca de orice boală era cuprins.

În Biserica lui Hristos cea adevărată, fiecare se vindecă de boli trupești și sufletești, nu numai cel care intră întâi și numai o dată. Cu toate tulburările care au fost în istoria ei, Biserica a rămas neatinsă și fără pată. Încet-încet s-au stabilit o sumă de reguli pentru cei care voiau să devină membrii ei, dar veneau cu niște obiceiuri despre care nu înțelegeau de ce Biserica Ortodoxă le consideră păcate. Și atunci li s-a explicat, s-au alcătuit canoanele și astfel Biserica lui Hristos a rămas în continuare vie, nevătămată chiar dacă oamenii greșesc. Dincolo de păcatele noastre, în Biserică trăiește Duhul lui Dumnezeu care a coborât atunci la Cincizecime, Cel care călăuzește sufletele noastre spre mântuire.

(Fragment extras din Revista Atitudini Nr. 60)