Sfântul Cuvios Tit

Fericitul şi Sfântul Părintele nostru Tit a iubit din tinereţe pe Hristos şi plecând din lume, s-a dus într-o viaţă de obşte.

Luându-şi asupra sa îngerescul chip, mergea pe calea cea strâmtă şi anevoioasă a vieţii monahiceşti, cu multă răbdare pentru Dumnezeu.

Şi avea atâta smerenie şi ascultare, încât nu numai pe fraţi, ci şi pe toţi oamenii i-a covârşit cu acele fapte bune.

După aceea a fost pus păstor al oilor celor cuvântătoare ale lui Hristos.

Şi avea atâta blândeţe, dragoste şi milă către toţi, încât într-acea vreme nu se afla între acei bărbaţi altcineva de acest fel.

Şi păzindu-se curat cu trupul şi cu sufletul din tânără vârstă, era ca un înger al Domnului.

De aceea a fost şi făcător de minuni, şi stâlp însufleţit şi nemişcat s-a arătat Sfintei Biserici, care era tulburată de eresul luptării de icoane.

Şi lăsând ucenicilor săi chip de viaţă postnicească, s-a dus către Domnul.

(Extras din „Viețile Sfinților”, ed. Romanului, 2001)

Sinaxarul video:

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura