Sfânta Maria Egipteanca

Sfânta Maria Egipteanca s-a născut în Egipt. Când era de doisprezece ani, trăind încă părinții ei, s-a lepădat de dragostea lor și s-a dus în Alexandria, trăind în desfrânare. Cunoscându-și prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu păcatul, pentru făgăduința dată Maicii Domnului, s-a dus în pustie, trăind în pocăință, asceză și bineplecând lui Dumnezeu, a ajuns la foarte mari măsuri duhovnicești.

Viața Sfintei Maria Egipteanca a fost descoperită Cuviosului Zosima, precum este scris în Viețile de sfinți. Acesta trăise de mic în mănăstire, fiind foarte sporit. Însă pentru a-l izbăvi de gândul său de înălțare, Dumnezeu a rânduit s-o întâlnească pe Sfânta Maria Egipteanca: Ea, care viețuise de mică în desfrânare, dar care care totuși mai apoi a ajuns la măsuri de care nici nu-și putea închipui Cuviosul.

Cum și-a cunoscut păcatul? Ce a făgăduit Maicii Domnului? Ce daruri îi dăduse Dumnezeu?

Vă învit să citiți:

„O putere dumnezeiască mă oprea…”

Deci, cu astfel de sârguință m-am dus la Ierusalim și câte zile mai înainte de praznic am petrecut, tot cele asemenea celor dintâi am făcut, dar mai multe și mai rele, pentru că nu eram îndestulată cu tinerii care au fost cu mine în corabie și pe cale, ci și pe mulți alții, cetățeni și străini, îi adunam la acea necurăție.

Iar după ce a sosit praznicul Sfintei înălțări a Cinstitei Cruci eu, ca și mai înainte, umblam vânând sufletele tinerilor.

Și am văzut foarte de dimineață, pe toți alergând cu un gând la biserică. Deci, m-am dus și eu, am alergat cu cei ce alergau și am intrat cu ei în pridvorul bisericii.

Și când a sosit ceasul înălțării Cinstitei Cruci a Domnului, eu, silindu-mă să intru în biserică cu poporul, mă îndesam, dar eram împinsă înapoi și înghesuindu-mă cu multă osteneală și silă, m-am apropiat de ușa bisericii și eu ticăloasa.

Dar, după ce am pășit pe pragul ușii, alții fără de oprire intrau, iar pe mine o putere dumneze­iască mă oprea, nelăsându-mă să intru.

Și iarăși m-am ispitit, dar m-a împins înapoi. Și singură stăteam lepădată în pridvor, părându-mi-se că aceasta mi se întâmplă din slăbiciune femeiască; iar când intrau alții, mă amestecam și mă sileam să intru, dar m-am ostenit în zadar.

Pentru că iarăși, când piciorul meu cel păcătos s-a atins de prag, biserica pe toți îi primea, neoprind pe nimeni, dar pe mine singură ticăloasa nu mă primea

Astfel de trei sau patru ori pătimind, ostenindu-mă și nimic sporind, am slăbit, și n-am putut să mă mai amestec cu cei ce intrau, fiind și trupul meu foarte obosit de sila celor ce mă înghesuiau.

Și de acum fiind în rușine și în deznădăjduire, m-am depărtat și stăteam într-un colț al pridvorului bisericii.

Și abia oarecând mi-am venit în simțire și am înțeles care a fost pricina ce mă oprea a vedea lemnul făcător de viață al Crucii Domnului.

Pentru că se atinsese de ochii inimii mele lumina înțelegerii celei mântuitoare, porunca Domnului cea strălucită, care luminează ochii cei sufletești, arătându-mi că tina faptelor mele îmi oprește intrarea în biserică.

Deci, am început a plânge, a mă tângui și a mă bate în piept, scoțând suspinuri din adâncul inimii mele.

Și plângând în locul unde stăteam, am văzut sus icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu stând în perete. (…)

Acestea zicând, aprinzându-mă cu credință și cu nădejdea spre milostivirea Născătoarei de Dumnezeu întărindu-mă, am plecat din locul acela în care făceam această rugăciune și, ducându-mă iarăși la cei ce intrau în biserică, m-am amestecat printre dânșii.

(…) Apoi ajungând la ușile acelea, care atât mi se închiseseră, fără de osteneală am intrat înăuntru în biserică, iar cinstitul și de viață făcătorul lemn al Crucii m-am învrednicit a-l vedea și am văzut tainele lui Dumnezeu, Care este gata să primească pe cei ce se pocăiesc. Și, căzând la pământ, m-am închinat cinstitului lemn al Sfintei Cruci, l-am sărutat cu frică și am ieșit, sârguindu-mă a merge spre chezășuitoarea mea.

Făgăduința dată Maicii Domnului

Și ajungând la acel loc, unde era sfânta icoană a chezășuitoarei mele scrisă cu mâna, și plecând genunchii, m-am închinat înaintea Pururea Fecioarei Născătoare de Dumnezeu și aceste cuvinte am zis:

 „Tu, o, pururea fericită Fecioară, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, deoarece ai arătat spre mine a ta preabună iubire de oameni și de nevrednicele mele rugăciuni nu te-ai îngrețoșat – căci am văzut slava care pe dreptate cu nevrednicie îmi era mie desfrânatei ca să o văd dau slavă lui Dumnezeu care prin tine primește pocăința păcătoșilor.

 Și mai mult ce am să gândesc eu, păcătoasa, sau ce am să zic?

Acum este vremea, stăpână, să fac ceea ce prin chezășuirea ta am făgăduit. Acum oriunde voiești, povățuiește-mă pe mine, acum să-mi fii mie de aici înainte învățătoare spre mântuire, povățuindu-mă la calea pocăinței”.

Acestea grăindu-le, am auzit un glas de departe strigând: „De vei trece Iordanul, bună odihnă vei afla!”

Auzind glasul acela și crezând că a fost pentru mine, cu lacrimi am strigat, căutând spre icoana Născătoarei de Dumnezeu:

„Stăpână, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, nu mă lăsa pe mine!” Așa strigând, am ieșit din pridvorul bisericii și cu grabnică alergare am plecat.

Lupta

Iar ea a zis către dânsul:

„Crede-mă, părinte Zosima, că șapte­sprezece ani am petrecut în pustia aceasta, ca și cu niște fiare cumplite luptându-mă cu poftele mele nebunești.

 Pentru că, înce­pând să gust hrană, îmi venea dor de carne și de pește, pe care le aveam în Egipt. Însă doream și băutura vinului cea poftită de mine, pentru că mult vin beam când eram în lume; iar aici, neavând nici apă, cumplit mă ardeam de sete și cu nevoie răbdam.

Încă mi se făcea și dor de cântece desfrânate, care foarte mult mă tulbura și mă silea să cânt cântece diavolești, cu care mă deprinsesem.

Dar îndată lăcrimând și în piept bătându-mă, îmi aduceam aminte de făgăduin­țele pe care le-am făcut când am ieșit în pustia aceasta și mă duceam cu gândul înaintea icoanei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, ajutătoarea mea, și înaintea ei plângeam, rugând-o să izgonească de la mine gândurile acelea, ce-mi tulburau ticălosul meu suflet.

 Iar după ce deajuns plângeam și mă băteam în piept cu osârdie, atunci vedeam o lumină ce mă lumina de pretutindeni și mi se aducea o alinare, care mă scotea din întreitele valuri ale ispitelor.

Iar gândurile care mă împingeau iarăși spre desfrânare, cum ți le voi spune ție, părinte?

 Iartă-mă, pentru că se aprindea foc înăuntrul inimii mele pătimașe, ce mă ardea toată de pretutindeni și spre pofta amestecării mă silea.

Iar când îmi venea un gând ca acesta, atunci mă aruncam la pământ și mă udam cu lacrimi, socotind că stau înaintea Maicii Domnului, chezășuitoarea mea, care îmi judeca călcarea mea de așezământ și îmi arăta cu înfricoșare muncile pentru aceasta.

 Și nu mă sculam de la pământ ziua și noaptea, până ce lumina cea dulce iarăși strălucea și gonea gândurile ce mă tulburau.

Iar ochii îmi ridicam către chezășuitoarea mea, rugându-mă neîncetat să-mi ajute mie, celei ce mă chinuiam în noianul acesta al pustiei.

 Căci cu adevărat am avut-o pe aceea ajutătoare și la pocăință sporitoare.

Și așa am săvârșit șaptesprezece ani, nenumărate nevoi pătimind.

Iar de atunci până astăzi ajutătoarea mea cea întru toate, Născătoarea de Dumnezeu, mă povățuiește de mână la toate”.

Trecerea peste apă

Astfel gândind bătrânul, iată cuvioasa a venit și a stat de cealaltă parte de râu, de unde venea.

Iar Zosima s-a sculat, bucurându-se și veselindu-se și slăvea pe Dumnezeu.

Dar se lupta încă cu gândul că nu va putea sfânta să treacă Iordanul.

Și a văzut-o pe ea însemnând Iordanul cu semnul crucii – pentru că toată noaptea atunci lumina luna și cu acea însemnare s-a dus sfânta pe apă și, umblând pe deasupra, venea la Cuviosul Zosima.

Iar el a vrut să i se închine ei, însă dânsa l-a oprit, când călătorea încă pe apă, zicându-i:

„Ce faci, părinte, căci ești preot și porți la tine dumnezeieștile Taine?”

Iar el a ascultat pe aceea ce-i grăia, care, ieșind de pe apă, a zis către bătrân:

„Binecuvintează, părinte! Binecuvintează!”

Iar el a răspuns către dânsa cu cutremur – pentru că îl cuprinsese spaimă de vedenia cea preaminunată -, zicând:

 „Cu adevărat, Dumnezeu este nemincinos, Cel ce a făgăduit ca să asemene Lui pe aceia care se curățesc pe ei după puterea lor.

Slavă Ție, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce mi-ai arătat mie prin această roabă a Ta, cât sunt de departe de măsura desăvârșirii!”

Alte lucruri minunate din viața Sfintei veți afla în „Viețile Sfintilor”, ed. Romanului, 2001

Sinaxarul video:

 

POMELNICE ȘI DONAȚII

Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…

Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, precum și căminul pentru copii – „Acoperământul Maicii Domnului”, unde maicile se silesc să-i îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.

Valoarea donației
Frecvența donației

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la ATITUDINI - Mănăstirea Paltin

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura