GEORGE MANU – REPLICI MEMORABILE DIN ÎNCHISOARE

Tot ce am făcut, a fost ca să distrug comunismul. Îmi pare rău că nu am reuşit!

Marele fizician român și atomist, George Manu, moare în pușcăria Aiudului la 12 Aprilie 1961. Un geniu nu doar în știință dar și în demnitate. GEORGE MANU – REPLICI MEMORABILE DIN ÎNCHISOARE

Anchetele

La Bucureşti, cade în plasa pregătită de Securitate şi este arestat. Implicat cu alte vârfuri ale intelectualităţii politice româneşti în „procesul grupului de complotişti, spioni şi sabotori”, după anchete istovitoare, de zi şi de noapte, după maltratări în stil „sovietic”, este condamnat la 25 de ani muncă silnică. La proces, George Manu îşi face mea culpa, declarând în instanţă: „Nu am de ce să mă apăr. Tot ce am făcut, a fost ca să distrug comunismul. Îmi pare rău că nu am reuşit”. Manu mai este acuzat şi de tentativa de a arunca în aer clădirea Marii Adunări Naţionale, tentativă pe care o recunoaşte pentru a scăpa de tortură, dar şi cu credinţa că întreg calvarul se va sfârşi curând şi adevărul va ieşi la lumină.

Rectorul de la Aiud

Cu abnegaţie şi generozitate va împărţi altora cultura pe care o acumulase de-a lungul unei vieţi dedicate ştiinţei, susţinând moral rezistenţa celor închişi, pe care Securitatea voia să-i aducă la disperare şi nebunie. „Multilateralitatea şi neobosita lui activitate găseau ecou în sufletul fiecărui deţinut. În afara marilor specialităţi, fizica şi matematica, profesorul Manu putea preda cu uşurinţă chimie, istorie, istoria artelor, biologie, geografie, limbi străine şi alte discipline, cu excepţia muzicii. Nu se punea problema că n-ar fi cunoscut marii compozitori şi principalele lor creaţii, dar note şi tehnică muzicală nu cunoştea şi mărturisea cu regret că era afon” .

În schimb era un neîntrecut artizan şi un fin desenator, putând să redea cu spontaneitate din două, trei linii orice chip, o trăsătură de caracter sau un sentiment. „Era o adevărată enciclopedie şi dacă este adevărat (şi, de bună seamă, este) că închisorile comuniste au fost adevărate Universităţi, atunci „Universitatea Aiud” a avut ca „rector” între anii 1954 şi 1961, anul morţii sale, pe profesorul George Manu. (Demostene Andronescu)

Cursuri în temniță

La cererea unor deţinuţi dornici să afle cât mai multe despre Coreea, George Manu aşterne pe o tăbliţă harta Coreei. Cu toate golfurile, râurile, oraşele, căile ferate şi datele economice despre producţia de cărbune, ţiţei, mangan, cupru, produse agricole, livezi, păduri, principalele surse de energie, cum niciun profesor de specialitate coreean n-ar fi putut să o facă. După trei zile, pe o altă tăbliţă începea un serial cu preistoria şi istoria Coreei. „Întrebându-l odată de câte ori a citit lucrările pe care ni le prezenta, a răspuns: «O singură dată, dar atunci m-am confundat cu cartea»” . (Gheorghe Jijie)

Ispitire rusească

Ruşii intuiesc foloasele exploatării unui atare geniu. Imediat după condamnare, George Manu este vizitat la Aiud de un consilier sovietic care în schimbul eliberării îi propune să lucreze în laboratoarele Uniunii Sovietice de la Dubna, alături de un cunoscut atomist rus cu care fusese coleg de studii la Paris. Refuză cu demnitate această ofertă, alegând să bea până la capăt din amfora durerii, conştient că nu va mai apuca zorii eliberării. „Noi nu vom ieşi de aici, dar tu vei ieşi – îmi spunea mie. Tu vei vedea împlinindu-se ceea ce-ţi spun eu acum. Se vor înstăpâni ruşii tot mai mult peste noi şi aşa cum în trecut Europa a fost răvăşită de invaziile barbare, astăzi vom trăi o nouă revărsare, chiar dacă nu cu tancurile. Căci războiul a trecut dar va fi o revărsare de comunism şi de ateism venită de la Moscova” .

Dumnezeu și știința

Era preocupat să împărtăşească şi altora experienţa lui duhovnicească ca om de ştiinţă: „Ştiinţă veți putea auzi afară, căci e plină librăria de cărți de ştiință. Despre Hristos nu veţi auzi, despre cum se trăieşte cu Hristos în suferință nu veți auzi afară, pentru că sunt scoase cărțile de această natură. Și veți auzi doar minciunile ce spune partidul despre Hristos şi despre trăirea spirituală” .

Cuvintele lui: „A studia ceea ce Dumnezeu a creat este o rugăciune. A căuta să modifici sau să distrugi ceea ce El a creat este cel mai mare păcat, avându-şi originea în neascultare” – sunt dovada unei credinţe autentice pe care George Manu şi-a mărturisit-o prin întreaga-i viaţă, discret, fără emfază, cu sufletul odihnit în ninsoarea anilor.

Confruntarea cu colonelul Crăciun

După câteva săptămâni de exterminare prin înfometare şi frig este din nou chemat de colonelul Crăciun care „avea pe biroul său câteva flacoane de streptomicină şi alte antibiotice occidentale. «Le vezi?, îi spune lui George Manu, iată medicamentele care te pot salva. Priveşte-le, sunt numai medicamente occidentale în care aveţi încredere voi! Dă-mi declaraţia şi te salvez!».

George Manu a răspuns şi de această dată: Nu! Acesta a fost ultimul lui răspuns” .

Cu o zi înainte de a muri, m-a chemat la patul său şi mi-a zis: «Să le spui tuturor că nu am făcut nici cel mai mic compromis».

Deodată, ţintindu-şi privirea în tavan, a zis cu o voce de nerecunoscut: «Iertaţi-mă, fraţilor. Daţi-mi voie să oftez odată». Profesorul George Manu a oftat adânc. Parcă acest oftat se asemăna cu un alt geamăt pe care Fiul Omului l-a avut pe Cruce când suferinţele au atins paroxismul. Apoi s-a zvârcolit într-un spasm scurt, chinuitor, faţa i s-a crispat şi din pragul morţii a mai avut luciditatea de a mai spune câteva cuvinte pe care nu le voi uita niciodată. «Fiţi credincioşi idealurilor voastre şi rămâneţi demni!».

(Extras din Revista Atitudini Nr. 38)