Sfântul Nicolae Planas

Părintele Nicolae Planas s-a născut în insula Naxos, Grecia. Părinții lui erau destul de înstăriți, având o moșie a lor și, în cuprinsul ei, o bisericuță închinată Sfântului Nicolae. Evlavia de locașul lui Dumnezeu l-a însoțit de mic copil. Mergea la bisericuța moșiei la orice oră s-ar fi întâmplat, pe ascuns, punându-și un cearșaf pe el și cântând tot ce știa.

Timp de cinzeci de ani a liturghisit zilnic de la ora 8 dimineața până la ora 15, orice vremuri ar fi fost. Nici în timpul invaziei anglo-francezilor din 1917, n-a întrerupt șirul Liturghiilor. Avea două batiste mari, pe care le lega ca niște bocceluțe la sân. Acolo punea toate pomelnicele pe care le pomenea ore întregi. Când l-a întrebat cineva ce sunt acele bocceluțe, el a răspuns simplu: „Sunt actele și contractele mele”.

Era cunoscut ca făcător de minuni încă din viață și s-au păstrat numeroase mărturii ale ucenicilor săi.

Părintele Nicolae avea o uceniță pe nume Victoria. Dacă n-ar fi fost ea, n-ar fi putut reuși sfântul să facă această nevoința, de a liturghisi cinzeci de ani neîncetat. Ea era foarte rezistentă: citea toate slujbele, toate viețile de sfinți și îi slujea în toate cele trebuincioase.

Părintele a adormit în Domnul în anul 1932, pe 2 martie.

Iată câteva minuni din viața sa:

Îl vede pe Sfântul Panteleimon

Mai întâi a fost preot slujitor la Biserica Sfântului Panteleimon din cartierul Lumea Nouă. Parohia lui era alcătuită din treisprezece familii. Pe întreaga durată a slujirii sale aici, l-a cercetat un preot fără parohie, care îl rugase să-l lase să slujească împreună cu el; iar Părintele Nicolae, ca un om bun ce era, l-a primit cu tot sufletul. Dar acest preot s-a înțeles cu epitropii de atunci ai Bisericii Sfântului Panteleimon, și l-a alungat, trimițându-l la Biserica Sfântului Ioan din strada Bouliagmenis (a „Vânătorului” cum se numea atunci).

Parohia acestei biserici era compusă din opt familii, iar plata preotului era o bucată de carne de vită la Lăsatul de Sec sau la Nașterea Domnului. Dar asta nu-l deranja nicidecum, căci el avea ca rânduială postul. Îi era destul să aibă biserică unde să slujească. Totuși această izgonire din Biserica Sfântului Panteleimon i-a pricinuit o mare durere sufletească.

Într-o seară, plecând de la Sfântul Ioan spre casă, plângea pe drum. Locul pe unde mergea atunci era pustiu. Când, deodată, iată că vede în drum un tânăr voinic care îi spuse:

-De ce plângi, Părinte?

-Plâng, fiule, pentru că m-au alungat de la Sfântul Panteleimon.

-Nu te mâhni, Părinte, căci eu voi fi mereu cu tine.

-Dar cine ești tu, fiule? Îl întrebă el.

-Eu sunt Panteleimon, care locuiesc în Lumea Nouă, i-a răspuns acela și a dispărut îndată dinaintea lui.

Această vedenie a povestit-o el însuși unei surori din obștea lui.

„Cânta-voi Dumnezeului meu până ce voi fi”

Nu rostea cuvinte multe, ci puține, dar ziditoare. Odată altcineva l-a întrebat:

  -Dar de ce stați atât de mult în biserică?

-Tu, când deschizi magazinul, nu stai toată ziua în el? Același lucru este pentru mine biserica, i-a răspuns Bătrânul, iubitorul de sfinte lăcașuri.

Vedenia unui copilaș

Doamna Constantin Brebu a mers într-o zi împreună cu copilul ei la Biserica Sfântului Elisei, unde liturghisea Părintele Nicolae. Pe tot timpul Liturghiei copilul a stat în Sfântul Altar.

Deodată, mama lui l-a văzut ieșind din Sfântul Altar foarte palid și apropiindu-se grăbit de ea, îi spuse: „Mamă, Părintele Nicolae este cu atâta deasupra pământului” și-i arătă cu mânuța sa cam la o jumătate de cot deasupra pardoselei. Copilul era în vârstă de opt ani. „Nu te teme, fiule”, i-a spus înțelapta mamă, liniștindu-l, „căci toți preoții așa se înalță de la pământ atunci când liturghisesc”. Copilașul a crezut și s-a liniștit.

„Părinte, nu stinge lumina!”

Într-o zi, când soarele apusese, și fata familiei care adăpostea bolnavul stătea în balcon, a văzut de departe o lumină pe care nu o putea distinge clar, deoarece începuse să se întunece. Credea că este felinarul unei trăsuri. Lumina se tot apropia și atunci îl văzu pe Părintele Nicolae având înaintea lui o lumină. Până să-l vadă mai bine, Părintele deja intrase în curte.

Atunci fata veni spre partea unde era curtea și strigă către Părintele Nicolae: „Părinte, nu stinge lumina, ca să văd să cobor și să aprind lampa”. „Nu am lumină, fiică!” i-a răspuns acela. „Dar eu v-am văzut de departe cu lumină” a spus iarăși fata. „Nu, nicidecum fiica mea. N-am lumină”. Lucru inexplicabil pentru neîncrezători și pentru cei ce nu știu ce har a avut Părintele Nicolae.

(Extras din „Sfântul Nicolae Planas, ocrotitorul celor căsătoriți”, ed. Evanghelismos, 2008)