Era chiar 10 Februarie, ziua de naștere a Părintelui Justin, când a tămăduit o fetiță de 6 ani, care suferea de multă spaimă și frică. Pr. Justin tămăduiește o fetiță de anxietate severă.
Poveștile cu fantome
Când fetiţa noastră avea cam 6 ani, a avut o perioadă în care era foarte speriată. Pe vremea aceea noi lucram până seara, iar copilul stătea ziua cu o bonă care, din lipsă de experienţă, dar şi din dorinţa de a se apropia cumva de copil, îi spunea tot felul de poveşti cu fantome, de groază.
Într-o zi, când am venit acasă de la serviciu, copilul a intrat într-o stare ca de şoc. Bătea vântul afară şi se auzea şuieratul lui pe coşul centralei. Fetiţa s-a speriat atât de tare de acel şuierat, pe fondul poveştii de groază, proaspăt povestite de bonă ei, încât cam un sfert de oră nu am putut să o dezlipesc de mine. Stătea agăţată de mine şi tipa, plângea.
Nopți de coșmar
De atunci au început nopţile de coşmar. Nu putea dormi decât cu noi în pat, numai dacă atât eu, cât şi soţul meu stăteam lângă ea şi ţineam fiecare mâinile pe ea. Numai aşa se simţea în siguranţă şi nu puteam, nici după ce adormea, să ne mişcăm din pat. Ne-am chinuit aşa câteva luni. Eram cu toţii extrem de tensionaţi, fiindcă nu aveam niciun fel de libertate de mişcare. Și seara trebuia să dormim toţi în acelaşi pat, pentru ca ea să ne simtă aproape. Dacă mergeam la baie, se trezea noaptea şi venea cu mine. Nu stătea singură în cameră nici ziua, ci venea să stea în bucătărie, cu mine.
Februarie. Vizita la Pr. Justin
Ne-am decis să mergem la Părintele Justin, cam după 6 luni de chin. Ajunşi acolo, am reuşit să intrăm destul de repede, contrar aşteptărilor. La Părinte se stătea şi cu zilele ca să poţi intra. De data aceasta în 3 ore eram înăuntru. Era iarnă, de ziua Părintelui, în februarie, cred că 2006 sau 2007. I-am povestit Părintelui problema noastră, ne-a binecuvântat, pe fetiţa noastră în mod special. Și ne-a trimis la Părintele S. să ne citească rugăciuni, spunându-ne ca ulterior să revenim la dumnealui cu copilul.
Părintele a ştiut că vom putea reveni. Niciodată nu am reuşit să intrăm de două ori în aceeaşi zi la Părinte. Mereu am stat zile şi am fost fericiţi că am reuşit să luăm doar binecuvântare. De data aceasta am fost la Părintele S., ne-a citit o rugăciune tuturor. Și ne-am reîntors la Părintele Justin, reuşind să intrăm în alte două ore. A fost o mare minune pentru noi chiar şi aceasta.
A doua oară a binecuvântat-o pe fetiţă din nou şi ne-a învăţat ce rugăciuni să mai facem ca leac împotriva fricii. Care, aşa cum ne-a spus dumnealui: „Vine de la vrăjmaşul, măi!”
Părintele Justin o vindecase
Noi suntem din Bucureşti şi atunci aveam cazare la un hotel al instituţiei unde lucram, chiar lângă Mănăstirea Agapia. Am plecat noaptea de la Părintele Justin, îndreptându-ne spre Agapia. Ajunşi în cameră, după ce ne-am pregătit de culcare, fetiţa noastră, care se temea şi de umbra ei, a ieşit din cameră. Toaleta era pe hol, lumina era stinsă.
Am întrebat-o unde se duce şi ne-a zis că la baie. De mai mult de jumătate de an nu mersese la toaletă singură! Şi asta acasă, unde cunoştea locul! Aici era într-un hotel străin, pe un hol întunecat şi nu a avut nicio ezitare. Noi n-am zis nimic, am aşteptat liniştiţi să revină în cameră şi ne uitam unul la altul, fără să ne vină să credem. Tot aşteptam să strige, să mă cheme, să se teamă. Teama nu a mai revenit niciodată de atunci.
Dăm slavă Domnului şi mulţumim Părintelui nostru drag pentru tot binele pe care l-a săvârşit în sufletele şi în viaţa noastră de familie!
Slăvit şi binecuvântat să fie în veci numele Sfântului nostru Părinte sus, în Ceruri, printre toţi Sfinţii!
(o familie din Bucureşti, mărturie publicată în Cartea „Din învățăturile și minunile Părintelui Justin”)
Dacă doriți să contribuiți în sprijinul activităților mănăstirii noastre, ctitorie a vrednicului de pomenire Arhimandrit Justin Pârvu, o puteți face folosind formularul de plată de mai jos…
Amintim faptul că mănăstirea noastră deservește activitățile caritabile ale Fundației Justin Pârvu, care deține Azilul pentru bătrâne – ”Sf. Spiridon”, unde maicile se silesc să le îngrijească cu dragoste și rugăciune ca pe Însuși Hristos Domnul.