PR. JUSTIN PÂRVU – CANON ȘI SPOVEDANIE. DEZLEGĂRI ȘI ACRIVIE

Importanța canonului în iertarea păcatelor

Păi câtă diferență este între creștina noastră cu 7-8-10 copii de altădată, și cele cu unul, doi, vorba neamțului: ,,doi jumate este prea mult”. Și atunci acestea toate se răsfrâng asupra vieții duhovnicești. Cum mai poți recupera pe creștinul acesta, raportat la societatea în care trăim? Aceasta este cea mai mare povară în viața unui duhovnic.

La o întrerupere de sarcină, de pildă, la două trei întreruperi de sarcină este oprit de la împărtășanie la 20 de ani, după Sfântul Vasile cel Mare. Mai suportă creștinul de azi astfel de epitimii? Nici pomeneală! Cu cine mai rămâi în biserică? Aproape că nu există familie fără aceste păcate.

E foarte greu să mai poți să faci ceva cu omul acesta, să-i dai un canon, să-l pui la o situație de post, să-l pui să citească o psaltire, un Acoperământul Maicii Domnului, să-l pui să facă 50-100 de metanii, să facă 200-300 de închinăciuni, să poarte, în sfârșit, o povară a unui canon…

Canonul era o binecuvântare

Să vă povestesc: eram copil și în sat la noi un creștin care, în timpul verii, la coasă, peste tot, oriunde, la lemne, în pădure, era îmbrăcat într-un cojoc și o căciulă, încins la mijloc și așa umbla. Oamenii se obișnuiseră acum cu el, dar era un canon dat pe care îl purta de la un duhovnic. Era un lucru firesc atunci, dar acum nu poți să faci așa, nu poți să-i aplici credinciosului întocmai toată regula aceasta canonică, că îl îndepărtezi.

Ci mergi, așa după cum se practică și până astăzi, de la Părintele Paisie, Părintele Cleopa, Părintele Ioanichie, încât se împart timpurile acestea, o parte o dezleagă preotul, o parte o ia duhovnicul asupra lui, a treia parte mila lui Dumnezeu și reducem, oarecum, toată rânduiala aceasta la un minimul de canonisire, ca să putem cât de cât menține ține unitatea noastră creștină.

Discernământul în aplicarea canoanelor

Dar trebuie totul făcut cu mult discernământ, încât să nu fim nici prea indulgenți, pentru că, neluând seama de rânduielile acestea canonice, nu facem decât să încurajăm păcatul, să încurajăm răul. Nu se poate, de pildă, ca pe o creștină care a comis o întrerupere de sarcină în sărbătorile Crăciunului, să o împărtășești de Paști. Este cu desăvârșire interzis să ajungi la acest sacrilegiu. Ori se întâmplă în viața noastră creștină și lucrurile acestea.

Importanța spovedaniei și a catehezei

Iarăși important este ce vă spun că, aproape atât de neglijentă a devenit în viața preoților noștri spovedania, încât aproape că nu mai există spovedanie. Se practică acum o dezlegare, și întreabă părintele, după dezlegarea aceasta: ,,care vreți să vă împărtășiți?”. Ori este imposibil de făcut lucrarea aceasta la mase.

E ca și cum am merge la un cabinet medical, intrăm acolo 4-5 inși: ,,Domnule doctor, suntem bolnavi”. ,,Păi, da domnule, suntem bolnavi, să stăm de vorbă să vedem despre ce este boala fiecăruia în parte!”. Cam așa este și cu viața noastră duhovnicească.

Canonul se dă în funcție de problemele sufletești ale fiecăruia, în parte. Mulți creștini sunt străini de lucrurile elementare ale catehezei ortodoxe. Cateheza noastră lipsește din viața creștinului, nu are nici cele mai elementare noțiuni, pentru că preoții nu își fac datoria.

Cum mai salvezi un suflet azi?

Acum vine și-ți spune la spovedit: ,,Ia lasă-mă, popă, ce, vrei să mă faci călugăr?”. De parcă, călugărul ar fi altceva decât un creștin. Păi călugărul nu este decât un creștin desăvârșit, care aceeași morală. Creștinul, ca și monahul, are și el obligații ce privesc mântuirea lui.

De aceea în viața noastră de toate zilele este așa de greu ca să poți salva un suflet, să aduci la mântuire un creștin modern. Și nu e ușor… să dobândești acest discernământ, încât să aduci și pe el pe linia de plutire și să rămâi și tu cumva mulțumit și mai curajos la judecata Domnului, ca duhovnic.

(Extras din revista Atitudini Nr. 82)