Grigore Caraza – cum a dobândit rugăciunea inimii în temnița Aiudului

Într-un dialog cu Părintele Justin

Grigore Caraza: Dacă îmi permiteți să spun și eu câteva cuvinte.

Pr. Justin: Da.

GC: Eram, deci în Aiud, erau paturi suprapuse, eram pe patul de sus și inginerul Drăgoiu. Dacă ați auzit de dânsul…

PJ: Am auzit. Da.

GC: Așa. Băiatul șefului de gară din Burdujeni. Un om cu totul ieșit din comun și foarte credincios. Eu eram bolnav. Și mi-a spus: „Grigore, nu vrei să încerci următorul lucru?”. „Ce?”. Și acum vă spun, am încercat.

Dimineață de la ora 7 până la ora 1, stând acolo pe patul de sus, nemișcat, eu am spus de 12.000 de ori rugăciunea inimii. Timp de aproape 7 ore, de 12.000 de ori. Iar prietenul meu îmi făcea semn în continuare să stau. După ce am terminat acele 12.000 de ori, am avut acea senzație de levitație. Deci corpul meu realmente se ridica. Și s-a ridicat, s-a ridicat, s-a ridicat până ce am atins cu fruntea, cu nasul, cu barba varul de pe perete. Și această levitație a fost și a doua oară și a treia oară. Și au fost trei nopți la rând. Deci corpul meu singur s-a ridicat și a venit înapoi.

Se știe în Aiud, acel inginer Drăgoiu care avea totuși niște lucruri deosebite, era un mare credincios. Și cică: „Grigore, te-am văzut și când ai urcat”. Era un mare credincios. Și lucrul ăsta mi-a rămas. Iar după aceea o perioadă m-am simțit extrem de bine, acolo în Aiudul acela.

(Întregul interviu îl puteți citi aici: atitudini)