Cine are dreptul să spună rugăciunea minții, rugăciunea lui Iisus? Sf. Vasile de la Poiana Mărului

DIN CAMPANIA: SĂ REÎNVIEM DUHUL SFINȚILOR PĂRINȚI. TÂLCUIRI DIN SCRIERILE SF. GRIGORIE SINAITUL

Mulți care citesc această sfântă carte a Sfântului Grigorie Sinaitul și nu cunosc din experiență lucrarea minții, greșesc dreapta ei înțelegere socotind că această lucrare este doar a bărbaților nepătimitori și sfinți. Și de aici, ținându-se doar de obiceiul exterior al cântării de psalmi, tropare și canoane, se complac numai în această rugăciune exterioară a lor și nu înțeleg că Părinții noștri ne-au predat această rugăciune cântată din pricina neputinței și a copilăriei minții noastre, pentru un timp, ca deprinzându-ne câte puțin să ne ridicăm la treapta lucrării minții, iar nu ca să zăbovim în ea până la sfârșit. Căci ce este mai copilăresc(zice Grigorie Sinaitul, cap. 19) decât atunci când, rostind cu buzele rugăciunea noastră exterioară, ne lăsăm ademeniți de părerea bucuroasă că facem vreun lucru mare, mângâindu-ne doar cu cantitatea și hrănind prin aceasta fariseul interior?

Cântare, psalmodie, cantitate

Depărtându-ne deci de această neputință copilărească ca de niște prunci hrăniți de la sân cu lapte, Sfinții noștri Părinți ne arată grosimea acestei lucrări și aseamănă cântarea cu glas tare cu cântarea făcută de limba păgânilor. În cuvântul său (cap. 5) Sfântul Grigorie Sinaitul spune că astfel „cântarea noastră trebuie să fie îngerească, potrivit vieții noastre, iar nu trupească, ca să nu zic păgânească. Iar dacă ni s-a dat să cântăm cu glas tare, aceasta e din pricina leneviei și neștiinței noastre, ca prin ea să venim la cea adevărată”.

STADIUL II – RUGĂCIUNEA LĂUNTRICĂ

Iar care este roada care iese dintr-o astfel de rugăciune exterioară a arătat-o Sfântul Simeon Noul Teolog vorbind despre al doilea mod al atenției.

„Al doilea mod al atenției și rugăciunii este atunci când cineva își adună mintea în sine însuși abătând-o de la toate cele simțite, își păzește simțirea și-și adună toate gândurile, ca să nu mai rătăcească în lucrurile exterioare ale acestei lumi, atunci când își cercetează gândurile, când este atent la cuvintele rugăciunii pe care o rostește, și uneori își adună în sine toate gândurile duse în captivitate de diavol și devenite rele și deșarte, iar alteori când este prins și biruit de vreo patimă, cu multă trudă și ananghie vine în sine însuși.

Și având în sine această luptă și acest război, nu poate fi niciodată pace, nici găsi timp ca să facă virtutea și să primească cununa dreptății [cf. 2 Tim 4, 8]. Unul ca acesta se aseamănă celui ce duce război cu dușmanii săi noaptea, pe întuneric: aude glasurile dușmanilor și primește răni de la ei, dar nu poate vedea limpede cine sunt ei, de unde vin și cum anume și de ce se războiesc cu el. Pentru că este întuneric în mintea lui și are furtună în gândurile lui, acestea îi aduc înfrângerea și nu se poate elibera de dușmanii lui raționali și să nu fie zdrobit de ei. Și toată această trudă e lipsită de răsplată, căci fără să-și dea seama e furat de slavă deșartă: socotește despre el că este atent și de multe ori din mândrie îi disprețuiește și defaimă pe ceilalți, iar pe sine însuși se consideră vrednic a fi păstor al oilor [cuvântătoare] și să le călăuzească, asemănându-se unui orb, care încearcă să conducă alți orbi[cf. Mt 15, 14]”. Până aici Sfântul Simeon.

Cum ne putem păzi mintea?

Dar cum anume e cu putință să păzim mintea prin simțurile exterioare sau să o adunăm din acestea care prin ființa lor o risipesc și revarsă spre lucrurile sensibile-văzul privind lucruri frumoase sau urâte; auzul auzind lucruri bune sau rele; mirosul mirosind lucruri bine mirositoare sau puturoase; gustul gustând lucruri dulci sau amare; pipăitul atingând lucruri netede sau aspre- și care sunt astfel ca niște frunze scuturate și zbuciumate de vânt? Cum se va putea deci opri vreodată din gândurile de-a dreapta și de-a stânga mintea tulburată de unele ca acestea și care judecă numai acțiunea lor? Nicidecum, niciodată!

Așadar, dat fiind că simțurile exterioare nu pot să fixeze mintea de la gânduri, de aceea e neapărat necesar ca la ceasul rugăciunii mintea să fugă din simțuri înăuntru, spre inimă și să stea acolo surdă și mută de la toate gândurile. Căci dacă cineva care se depărtează chiar și numai în mod exterior de vedere, auzire și vorbire, acela dobândește o anume liniște de patimi și gândurile rele și va gusta bucuria duhovnicească care vine din rugăciunea minții și atenția la inimă atunci însă când își depărtează mintea de cele cinci simțuri exterioare zăvorând-o în camera ei [ cf. Mt 6, 6] interioară naturală goală! Fiindcă așa cum o sabie cu două tăișuri taie cu ascuțișul ei tot ce-i stă în cale oriîncotro o vei întoarce, tot așa lucrează și rugăciunea lui Iisus Hristos, când față de gândurile rele și patimi, când față de păcate, tăind de jur-împrejur prin aducerea-aminte de moarte, de judecată și de chinul veșnic.

Fără rugăciunea minții nu poți birui gândurile rele

Dacă însă cineva (așa spun Isaac Sirul și Nil Sorski) vrea să respingă momelile vrăjmașului și să stea împotriva vreunei patimi sau gând rău fără rugăciunea minții, numai prin rugăciuni cântate și simțurile exterioare replicându-le cu împotrivire în cuvânt, acela va fi biruit repede în multe feluri: uneori demonii îl biruie cu toată împotrivirea sa în cuvânt, alteori însă i se supun de bunăvoie, ca și cum ar fi biruiți de el prin împotrivirea sa în cuvânt, bătându-și joc de el și plecându-i gândul spre slavă deșartă și trufie, numindu-l învățător și păstor al oilor. Cunoscând acest lucru, Sfântul Isihie zice:

„Mintea noastră nu poate birui numai prin ea însăși imaginația demonică, nici nu trebuie să nădăjduiască vreodată acest lucru; căci, fiind vicleni, demonii se fac că se supun și se prefac învinși, punându-ne piedică prin slava deșartă. Dar când Îl chemi pe Iisus Hristos nu suportă să stea lângă tine și să-și pună în mișcare mașinațiunile lor nici măcar un ceas”. Și iarăși:

„Vezi să nu înalți asemenea Israelului celui vechi și să fii predat și tu vrăjmașilor raționali. Căci aceia, izbăviți de egipteni de Dumnezeul a toate, s-au gândit să-și facă drept ajutor un idol turnat [cf. Is 32, 4]. Idolul turnat este mintea noastră neputincioasă. Cât timp Îl roagă pe Iisus Hristos împotriva duhurilor rele, ea le gonește ușor și biruie printr-un meșteșug iscusit oștirile nevăzute ale puterilor vrăjmașe. Dar când fără minte își pune nădejdea în ea însăși, atunci ca lăstunul se surpă și cade cu cădere de mirare”. Până aici Isihie.

Și cântarea are importanța ei

Din acestea se pot cunoaște îndeajuns puterea și măsura lucrării minții, adică a rugăciunii și cântării. Dar să nu socoți, cucernice cititor, că dacă ne depărtează de multa cântare exterioară și ne poruncesc să ne făgăduim lucrării minții, Sfinții Părinți ar face vreun reproș psalmilor și canoanelor. Să nu fie! Fiindcă acestea au fost predate de Duhul sfânt sfintei Biserici, în care se recapitulează prin hirotonie toată lucrarea sfințitoare și toată taina economiei Cuvântului lui Dumnezeu până la a doua Lui venire și care poartă în ea totodată și învierea noastră. Și în ceremoniile Bisericii nu e nimic omenesc, ci totul e lucrarea harului lui Dumnezeu, care nu primește nici adaos prin vrednicia noastră, nici micșorare din pricina păcatelor noastre.

Dar cuvântul nostru aici nu este despre așezămintele [liturgice ale] Sfinților Părinți, ci …despre despre rugăciunea minții care poate să atragă harul Duhului Sfânt prin sârguința și dreptatea inimii, iar nu numai prin cuvintele psalmilor cântate numai cu buzele și cu limba, fără atenția minții. Precum spune Apostolul [Pavel]: „Vreau să grăiesc mai bine cinci cuvinte cu mintea mea decât zece mii cu limba”[1 Co 14, 19].

Cum spunem rugăciunea lui Iisus?

Se cuvine așadar ca întâi de toate să ne curățim mintea și inima prin aceste cuvinte cinci la număr, rostind mereu în adâncul inimii:„ Doamne, Iisuse Hristoase, miluește-mă!”, și urcând astfel spre cântarea cu înțelegere [Ps 46, 8]. Fiindcă orice începător și om pătimaș poate lucra cu înțelegere această rugăciune folosind-o spre paza inimii, dar nu poate face niciodată aceasta cu cântarea până nu se va fi curățit în prealabil prin aceasta [rugăciune].

Unii spun să nu zicem rugăciunea pentru că nu avem povățuitor

Sau, iarăși, dacă ești furat de-a dreapta și spui că n-ai un învățător al unei asemenea lucrări, Însuși Domnul îți poruncește să înveți din Scriptură, zicând: „Cercetați Scripturile și în ele veți găsi viață veșnică!” [In 5, 39]. Iar dacă ești tras de partea stângă, fiind tulburat că nu găsești un loc liniștit, pentru aceasta te mustră Petru Damaschinul care zice: „Începutul mântuirii omului este acesta: să-și lepede voile și înțelegerile sale și să săvârșească voile și înțelegerile lui Dumnezeu”, și așa „în toată creația nu se va găsi lucru sau întreprindere sau loc care să-l poată împiedica”.

Vrând Sfinții Părinți ca noi să nu fim prihăniți de unele ca acestea, ne poruncesc să cercetăm Sfintele Scripturi și să ne lăsăm povățuiți de ele având frate pe frate drept sfătuitor bun, cum spune Petru Damaschinul. Așadar, dacă nu ne e cu putință să găsim un bătrân iscusit [încercat] în cuvânt și faptă după modelul Sfinților Părinți și cunoscând bine scrierile Părinților, atunci în singurătate și liniștire fiecare trebuie să ne luăm sfat duhovnicesc din învățăturile și povățuirile Sfinților Părinți și pe ei să-i întrebăm despre fiecare lucru și virtute.

(Extras din Vasile de la Poiana Mărului, „Introduceri în rugăciunea lui Iisus și isihasm”)