Părintele Proclu: Când împlinește Dumnezeu rugăciunea noastră

Nu murim de foame, măi băiete! Doamne, Maica Domnului, e sfârșitul lumii! Doamne, ferește! Eu atâta vă spun, felul cum sunt, nu-mi place cum trăiesc. O venit trei domni astă toamnă și ce-o făcut? Oameni mari! Ei s-au așezat aici, eu m-am așezat acolo, da’ niciunul nu zicea nimic. Eu am vrut așa, să-i respect pe cei mari că ei sunt oameni deștepți, nu ca mine prost. Și am crezut că ei deschid gura să spună ceva bun sau rău. Nu au vrut să zică nimic. Ei se uitau la mine, eu mă uitam la ei, timpul trecea degeaba și atunci, știi, ca prostul, cică totdeauna prostul dacă începe a vorbi înaintea deșteptului, nu prea sună bine. Rămâne prost și celălalt. Uite, asta e treaba! Și atunci când am văzut că ei nu mai zic nimic către mine, am zis așa: „Domnii mei, vă rog, nu vă supărați, să știți că dacă eu mor amu’, nu îmi place cum trăiesc, dar nici lui Dumnezeu nu-i place cum trăiesc, vai de mine!”. Și al treilea domn s-a smintit de mine. A zis așa: „Dacă dumneata spui că te ia diavolul la el, dar noi ce facem?”. Am spus: „Treaba dumneavoastră! Dumneavoastră sunteți oameni deștepți, nu ca mine prost. Știți să deosebiți binele de rău și eu, să fiu în locul dumneavoastră, m-aș duce la un duhovnic bun să mă mărturisesc și acel duhovnic o să mă învețe cum să mă mărturisesc, cum să mă rog la Dumnezeu, cum să duc viață de pocăință. Tot el o să zică să mă duc la biserică și când m-oi duce acolo la biserică, să-i văd pe toți mai buni și pe mine mai rău, mai păcătos să mă văd și pe toți să-i văd ca pe niște sfinți, acolo în biserică. Și atunci știu bine că dacă mă voi smeri și să-i văd pe toți mai buni, atunci Duhul Sfânt nu mă va lăsa în părăsire. Și totodată, acolo în biserică aud Tatăl nostru. Și acolo trebuie să zic și eu „Tatăl nostru ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm”. Și când am ieșit din biserică m-am întâlnit cu acel care mi-a făcut cândva rău. Și eu, în loc să-l iert, nu am ochi să-l văd și atunci am pierdut, am căzut de pe scară.