Apoi, dragul meu, din copilăria mea ceea ce ar fi mai potrivit, ceva din obiceiurile familiilor pe care astăzi, prea puțini mai țin seama de ele. Școala care avea un program foarte interesant și plăcut în privința cunoașterii patimilor Domnului și sensul acestor patimi în viața practică a mamei, a familiei de acasă. Era într-adevăr o sărbătoare care se încheia cu Învierea Domnului.

…Iată când ne sculam noi dimineața. Că așteptam toată noaptea să ne sculăm, să ne spălăm degrabă să mergem la Înviere. Cu hainele pregătite la fiecare. Eram 4-5 în casă, erau 5-6 sau 3-4 hăinuțe aranjate acolo, fiecare cu eticheta lui, cu numele lui. „Asta e a Elisabetei. Asta e a lui Iosif. Asta a lui Grigorie. Asta lui Ioan”. Și luam, ne îmbrăcam repede și fuga la spălat. Care rămânea la urmă, lua bănuțul cu ou roșu în cană, ne spălam cu apa aceea și dădeam pe ochi, ne trezeam frumos, mergeam la biserică. Acolo la biserică era zarvă mare, cu sunetul clopotelor. Toți copiii. Trebuia să mai facă un rând de clopote părintele că se dogeau toate într-un rând, de Paști. Și veneam acasă cu toată bucuria și dragostea. Era un șir de lumini (de la lumânările creștinilor) de doi kilometri de la biserică și până acasă. Te uitai la creștinismul acesta al nostru, vedeai din casă în casă lumina lui Hristos care luminează tuturor. Parcă curgea lumina cerească peste sate și peste orașe. Ca și până astăzi de altfel. Și în tradiția aceasta frumoasă a vieții de copilărie, am crescut în toată bogăția aceasta sufletească a grijii unei mame pentru copiii ei. De aceea, și până astăzi numele acesta, de mamă, este într-adevăr sfânt, pentru că din ea se nasc toți ierarhii noștri, se nasc mucenicii, se nasc savanții, se nasc geniile, eroii și martirii neamului. De aceea și familia, de altfel, până și la ora aceasta, suferă un rău mare și o persecuție puternică ce se dă împotriva Creștinismului ortodox, astfel încât să distrugă familia.

Să dea Dumnezeu ca Patimile Domnului şi suferinţele şi persecuţiile neamului nostru să ne ofere tăria să înfrun­tăm necazurile acestor vremuri, ca să putem rămâne aşa cum ne-am născut în Tradiţia noastră ortodoxă şi să nu ne rătăcească nimeni cu învăţături străine de duhul evanghelic. Să ne învrednicească Domnul de bucuria aceasta a mărturisirii, aşa cum au mărturisit Piteştiul, Gherla, Aiudul, toţi martirii neamului nostru. Vedeţi totuşi, pe noi, în închisoare, comunismul ne-a învăţat smerenia, să fim creştini, să ne dăruim. Ne-a învăţat smerenia, şcoala cea mai înaltă. Astfel de vremuri grele or să ne aducă smerenia, care este învierea noastră sufle­tească. Prin mândria satanică a comuniştilor, noi de fapt am câştigat daruri duhovniceşti de la Hristos. Aşa să aveţi şi voi parte de Învierea lui Hristos în inimile voastre…

Acum, sărmanii oameni trăiesc creştinismul căldicel, de aceea nu văd lupta. Nu e de ajuns să sacrifici ouăle de Paşti ca să fii un bun creştin, ci e nevoie să te mai sacrifici oleacă şi pe tine. Unde s-a mai pomenit creştinism fără jertfă, fără prigonire? Acela nu e creştinism. Noi mâncăm ouăle şi Paştile şi cu asta ne-am achitat! Nu, dragul meu! Toate trebuie să le trecem printr-o suferinţă şi printr-un moment greu care au născut aceste tradiţii şi obiceiuri, fără de care faptele noastre aşa-zis bune nu ar fi existat. Imediat trebuie să ne gândim că alături de oul roş este şi Crucea îndată a Mântuitorului Iisus Hristos. Alături de pasca pe care ne-a face bunica în covăţica ei acolo şi împleteşte sfânta cruce în mijlocul ei, acolo este prezentă şi durerea mucenicilor, cuvioşilor, a pustnicilor, a drep­ţilor care s-au nevoit în vederea acestei Răstigniri. Să ne alăturăm şi zbuciumului sufletesc al Mântuitorului pe Cruce, că altfel n-ar fi fost Învierea. Ultimele ore ale Mântuitorului pe Cruce au fost cele mai grele mo­men­te… până la Săvârşitu-s-a… Ei bine, noi trebuie să trăim toate aceste implicaţii ale sărbătorii, nu numai în parte, ca să putem avea cu adevărat şi bucuria Învierii Domnului. Că posturile, rugăciunile, nevoinţele noastre sunt mijloace ca să ajungem la biruinţa Învierii Mântuitorului Iisus Hristos…

Fie ca acest Paşti pe care îl sărbătorim şi anul acesta, prin mila Domnului, să fie un îndemn spre trezirea noastră din mormântul tăcerii şi al laşităţii şi învierea noastră în duhul martirilor şi al sfinţilor închisorilor comuniste. Hris­tos a înviat!