Numai Părintele Justin ne-a salvat casa de la incendiu! Binecuvântările Părintelui Justin.

Eram mulțumită că soluția problemei mele se aflase atât de repede și am contactat persoana care cumpăra mașini din Germania pe care le vindea la noi în țară. Ceea ce nu știa mai nimeni era că respectiva persoană intrase într-un colaps financiar și ajunsese să aibă mereu nevoie de bani ca să acopere găurile din împrumuturi pe care le avea.

Considerând că e de bună credință, mai ales că și părinții de la Petru-Vodă îl cunoșteau pe dl. M. de mult timp și nu aveau nicio plângere împotriva lui, i-am dat, fără prea multă ezitare, o sumă mare de bani ca să-mi poată cumpăra o mașină în Germania. În ziua în care urma să ne întâlnim pentru a intra în posesia mașinii, d-l M. s-a eschivat că nu poate ajunge. Am fixat o altă dată la care urma să ne vedem, dar și atunci a pretextat că nu poate veni. Îngrijorată de atâtea amânări, am început să intru în panică și să intuiesc că mașina nu fusese cumpărată și că e posibil să nu mai recuperez nici banii dați cu atâta ușurință, pe încredere.

Neștiind cum să ies din impas, am venit din nou la Părintele Justin și i-am spus tot necazul meu. Părintele m-a ascultat cu atenție și nu mi-a spus niciun cuvânt de mustrare pentru nesăbuința mea. După ce i-am împărtășit toată durerea mea, am simțit că Părintele a luat pe umerii săi tot greul meu și că și-a asumat tot necazul meu. S-a uitat la mine cu o privire pătrunzătoare și mi-a zis pe un ton hotărât: „Nu se poate, măi, trebuie să-ți recuperezi banii. Tu ai un copil de crescut”.

Apoi l-a chemat pe cel care mi-l recomandase pe dl. M. și i-a spus să facă tot ce îi stă în putință ca să ne ajute să intrăm în posesia ori a banilor, ori a mașinii. La fel de hotărât, Părintele Justin ne-a spus să plecăm la Iași, orașul unde locuia d-l M. și să nu ne întoarcem la Petru-Vodă până nu rezolvăm problema. Nu aveam nicio cunoștință în Iași și nu știam unde aș putea rămâne peste noapte împreună cu fiica mea. Părintele ne-a liniștit, trimițându-ne să stăm la fiii săi duhovnicești, fam. Bibere din Iași. Am plecat de la mănăstire cu inima strânsă, dar și mângâiată că Părintele ne purta de grijă cu atâta dragoste.

Am ajuns la fam. Bibere și am avut bucuria să fim primite aici cu atâta căldură ca și cum eram de ai casei. Trimișii Părintelui Justin erau tratați de această familie ca cele mai dragi rude ale ei. Eram copleșită de atâta generozitate și credeam că nu voi rămâne în Iași decât până a doua zi când speram că îmi voi primi banii înapoi. Însă lucrurile au stat cu totul altfel decât îmi imaginam. D-l M. nu mai avea banii și nici mașina nu o cumpărase. Achitase cu suma de bani primită de la mine, alt creditor de la care luase bani cu aceeași promisiune deșartă. Trebuia să aștept să facă rost de bani ca să mi-i poată înapoia pe cei luați de la mine.

Mâhnită de situația încâlcită, l-am sunat pe Părintele Justin care mi-a zis să-i transmit d-lui M. următoarele vorbe: „Măi, spune-i că dacă nu rezolvă problema, mă pun eu pe rugăciune. Să mă sune imediat!”. D-l M. avea evlavie la Părintele Justin și știa că supărarea Părintelui îi poate aduce și mai multe necazuri, așa că s-a străduit cât a putut să facă rost de bani cât mai repede. După o săptămână de la convorbirea lui cu Părintele, recuperasem aproape toți banii. Cu sufletul ușurat, m-am întors la Petru-Vodă și i-am mulțumit Părintelui Justin pentru dragostea lui părintească și pentru că ne-a fost cu toată inima atât de aproape, la necaz.

Altădată, după o spovedanie, l-am întrebat ce părere are despre a doua cununie. Rămăsesem singură și mi se ivise ocazia celei de a doua căsnicii. Părintele mi-a răspuns fără să se gândească prea mult că în fața lui Dumnezeu doar prima cununie e binecuvântată și că a doua căsnicie e mai mult o amăgire. Și cu rugăciunile Părintelui Justin am primit de la Dumnezeu putere ca să nu mă recăsătoresc și de 15 ani sunt singură.

În anul 2013 am ajuns din nou la Petru-Vodă, de data aceasta la înmormântarea Părintelui Justin. La sfârșitul slujbei, s-au împărțit iconițe cu Părintele. Așadar, l-am luat cu noi și acasă.

Ajunsă acasă am rezemat iconița Părintelui de o vază cu flori care stătea pe masă în bucătărie. Îi simțeam astfel permanent prezența. La doar câteva zile, într-o dimineață am plecat la piață pentru mici cumpărături, prilej cu care am cumpărat și doi știuleți de porumb pentru fiert. Fiind numai două bucăți, pe la ora 10 dimineața i-am pus la fiert într-o crăticioară mică. Apoi, m-am luat cu alte treburi și am uitat de ei. Am plecat din nou în oraș unde am stat destul de mult.

Înainte să mă întorc acasă, mi-am amintit că în ziua respectivă aveam programat chiar dinainte să plec la înmormântare, un muncitor care trebuia să curețe niște parchet la casa părintească unde îl mai aveam doar pe tatăl meu. Atunci am decis să mă duc până la el, la o distanță de 25 km de oraș. Acolo am ajutat la treabă fără să mă grăbesc, știind că nu mai am altceva de făcut în ziua aceea.

Seara, în jurul orei 19, am plecat mulțumită spre casă. În suflet aveam o stare de pace. Nu mă tulbura nicio neliniște și nimic nu-mi amintea de porumbul lăsat la fiert pe aragaz. Când am ajuns în fața ușii și am vrut să introduc cheia în yală, am simțit un abur ce mirosea a porumb. În clipa aceea am realizat iminenta nenorocire. Panica declanșată m-a împiedicat să deschid cu rapiditate ușa. La auzul zgomotului de la ușă a ieșit și vecina de lângă mine care m-a întrebat ce s-a întâmplat.

Printre explicații și încercări tremurate de a deschide ușa, am intrat amândouă în casă, dând buzna spre aragaz. Am ridicat capacul și mărturisesc cu toată sinceritatea că în crăticioară atunci sfârâiau ultimele picături de apă. Am stins focul și epuizată de atâta încordare m-am așezat pe scaunul de la masa de unde Părintele mă privea cu bunătate și am exclamat: „Numai Părintele Justin ne-a salvat casa de la incendiu!”. Și eu și vecina mea am rămas uimite de această întâmplare minunată, uitându-ne multă vreme cu mirare la acea crăticioară care nu depășea 2,5 litri din care apa nu scăzuse cum era firesc și mulțumind Părintelui pentru purtarea lui de grijă.                                                                                                                                                                                                                                                         (Emilia din Deva)

(Fragment preluat din Revista Ortodoxă Atitudini, Nr. 62)