Să cerem mijlocirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul în prigoană și războaie

Cum și-a lăsat Sf. Dimitrie racla ca să apere, călare și înarmat, cetatea Tesalonic
Vreme de mai mult de o mie șase sute de ani, Sfântul Dimitrie nu a încetat să păzească și să ocrotească Tesalonicul.
L-a apărat de incursiunile barbarilor, mai ales în timpul asediului orașului de către hoardele nenumărate ale hanului avarilor, cu care luptau multe neamuri slave, în toamna anului 586 (sau 587). Din pricina unei epidemii ce izbucnise în oraș, apărătorii lui rămăseseră foarte puțini. Atunci s-a arătat Sf. Dimitrie pe zidurile cetății și i-a încurajat pe luptători să reziste în fața repetatelor atacuri ale vrăjmașilor. În a șaptea zi a asediului, la 26 octombrie, în vreme ce locuitorii cetății erau adunați la biserica Sfântului și prăznuiau pomenirea lui, barbarii pregăteau atacul hotărâtor.
Sfântul, văzând ce au de gând, și-a lăsat racla sa de argint cuprinsă de flăcări și a alergat pe meterezele cetății. Acolo, pe ziduri, Sfântul, călare pe un cal alb și în fruntea unei oștiri puternice, s-a luptat cu vitejie lovindu-i, rănindu-i, aruncându-i de pe ziduri și omorându-i pe vrăjmași chiar și numai cu o simplă privire înfricoșătoare. „Ce apărător și luptător preaputernic ai născut, o, iubitoare de Dumnezeu și de Mucenic păzită cetate a Tesalonicului!”, strigă diaconul Ioan Stavrakios, hartofilaxul Tesalonicului, scriitorul minunilor Sfântului. Trupurile celor morți au fost atât de multe, încât s-a minunat atunci Tesalonicul de atâția ostași morți”.
Aceasta s-a întâmplat atunci când nu era niciun ostaș tesalonicean pe zidurile cetății. Când paracliserul a văzut racla Sfântului în flăcări, a strigat, luminat fiind de Sfântul: „Barbarii se află lângă ziduri! Izbăviți patria!”. Atunci tesalonicenii înfricoșați au alergat la ziduri și, văzând mulțimea trupurilor moarte, au slăvit pe Marele Mucenic și purtătorul de chinuri Dimitrie, care i-a izgonit pe vrăjmași, fără a fi nevoie ca locuitorii orașului să intre în luptă.

Cum i-a chemat Sf. Dimitrie pe ceilalți Sfinți Ostași să apere cetatea cu săbii și cu platoșe
Este cu neputință să consemnăm în câteva pagini nenumăratele minuni săvârșite de Sfânt de-a lungul veacurilor pentru apărarea cetății sale. Minunile care au fost săvârșite fie prin intervenția directă a Sfântului, fie prin mijlocirea mirului , sunt atât de multe, încât cel ce va vrea să le enumere, se va asemăna copilului care dorește să numere boabele de nisip. Faptul că Sfântul locuiește în cetate este mărturisit de grija cu care o păzește. Pentru că așa cum scrie Ioan, arhiepiscopul Tesalonicului: „Dimitrie, în cetatea împărătească a Ierusalimului de sus locuiește, dar Tesalonicul, care l-a hrănit, nu-l părăsește. Are, cu adevărat, locașuri în amândouă cetățile”. Iar dacă uneori se depărtează pentru o vreme, o face cu durere în inimă, pentru îndreptarea cetățenilor, așa cum mărturisește o altă vedenie, menționată de scriitorii minunilor Sfântului Dimitrie.
În vremea când Tesalonicul a fost predat în mâinile agarenilor (turcilor), câțiva creștini cucernici călătoreau spre Tesalonic în ziua praznicului Sfântului Mare Mucenic al lui Hristos, Dimitrie, pe drumul cel împărătesc care duce la Vardari. Ajungând acolo unde se unește drumul ce vine de la Tesalonic cu cel care vine de la Larisa, aceia au văzut aievea un om în chip de ostaș, care venea de la Tesalonic și un altul în chip de arhiereu, care venea pe drumul de la Larisa.
Când s-au întâlnit amândoi, ostașul a zis cel dintâi către arhiereu:
-Bucură-te, Ahilie, arhiereul lui Dumnezeu!
Arhiereul a răspuns:
-Bucură-te și tu, ostașule al lui Hristos, Dimitrie!
Iar creștinii aceia, auzindu-le numele, au stat cu frică la o parte ca să vadă ce se va întâmpla. Apoi ostașul l-a întrebat pe arhiereu:
-De unde vii, arhiereule al lui Dumnezeu și unde te duci?
Atunci Sfântul Ahilie a lăcrimat și i-a zis:
-Pentru păcatele și fărădelegile creștinilor, Dumnezeu mi-a poruncit să ies din Larisa, pe care o păzeam, căci are de gând s-o dea în mâinile agarenilor. De aceea am ieșit de acolo și mă duc unde îmi va porunci El. Dar tu, de unde vii, ostașule al lui Hristos, Dimitrie? Te rog, spune-mi!
Atunci și Sfântul Dimitrie a lăcrimat și a zis:
-Și eu am pătimit asemenea, arhiereule Ahilie. De multe ori am ajutat tesalonicenilor și i-am izbăvit din robie, din primejdiile aducătoare de moarte și de toată neputința. Însă acum pentru multele păcate și fărădelegi ale lor, S-a depărtat Dumnezeu de dânșii și mi-a poruncit să-i părăsesc, pentru ca cetatea să fie cucerită de agareni. Pentru aceasta am ascultat de porunca Lui și îndată am ieșit de acolo și acum mă duc unde îmi va porunci.
Zicând acestea, amândoi și-au plecat capetele la pământ și au plâns, iar după aceea s-au sărutat și și-au luat ziua bună unul de la altul și îndată s-au făcut nevăzuți. După ce au văzut această minune, creștinii aceia n-au mai îndrăznit să se ducă la Tesalonic, ci s-au întors, povestind vedenia și minunea aceea.
După aceasta, n-a trecut o lună și Tesalonicul, așijderea și Larisa, au fost cucerite de turci. Scriitorul anonim și continuatorul operei arhiepiscopului Ioan spune că un oarecare părinte sfânt, cu numele Ioan, a văzut cu duhul cutremurele care aveau să se abată asupra cetății. El a început să îndemne poporul să se pocăiască. După puțină vreme, în timp ce era asediată cetatea de către barbari, au avut loc mai multe cutremure. Pământul se mișca precum valurile mării, casele se clătinau ca bărcile și oamenii se legănau ca spicele. Multe clădiri din cetate au căzut, precum și o mare parte din ziduri. În felul acesta vrăjmașii au putut intra cu înlesnire în cetate. În mijlocul acestor tulburări, zguduituri și dărâmături, locuitorii au fost păziți vii de către Marele Mucenic și au putut să se retragă în părțile înalte ale cetății ca să se izbăvească, lăsând cetatea nepăzită. Vrăjmașii au pândit momentul și s-au grăbit să intre în cetate.
Atunci marele arhistrateg Dimitrie i-a chemat pe toți ostașii, pe Sfinții Tesalonicului celui născător de Sfinți, pe Nestor, pe Lupu și pe toți ceilalți să vină pe metereze și să-și apere patria. Săbiile Sfinților străluceau, iar platoșele lor sclipeau în așa măsură, încât vrăjmașii au fugit înfricoșați văzând această priveliște neașteptată.
Dacă am avea și noi ochi „care văd departe”, așa cum scrie Ioan, păstorul Tesalonicului, am vedea această oștire de Sfinți, în frunte cu preaslăvitul Mucenic Dimitrie, cum păzește cetatea și în zilele noastre. Așa l-au văzut soldații la Sarantaporos în 1912, când tunurile dușmanilor erau imobilizate sau își greșeau ținta, deoarece Sfântul, umblând călare, îi orbea pe mânuitorii lor.
După trecerea a mai mult de patru sute de ani de robie, l-au văzut tesalonicenii pe Mucenic luptând împreună cu sfânta sa oaste și intrând în Tesalonic călare și biruitor împreună cu armata grecească eliberatoare tocmai în ziua sfintei lui pomeniri. Acestea nu sunt niște întâmplări, ci o istorie vie, care se repetă de-a lungul secolelor și care adeverește că, de fiecare dată, vrăjmașii patriei, și mai cu seamă ai Tesalonicului, nu au de luptat numai cu trupul și cu sângele, ci și cu duhurile Sfinților și cu trupurile lor îndumnezeite ce nu pot fi vătămate .

(Articol apărut în Nr. 41 al Revistei Atitudini)