de Ieromonahul Cosma – mănăstirea Sihăstria,
articol apărut în revista ATITUDINI, nr. 9

Sf. Apostol Pavel îndemna pe credincioşii din timpul său: ,,Aduceți-vă aminte de mai marii voştri şi privind cu luare aminte cum şi-au încheiat viața şi urmați-le credința”.

Părintele Ioanichie Bălan s-a născut în ziua de 10 februarie 1930 într-o familie cu mai mulți copii din localitatea Stănița, Județul Neamț. A urmat cursurile şcolii primare şi generale din localitate, apoi şi-a continuat studiile la un liceu comercial.

La finalizarea studiilor, atras de faima starețului Sihăstriei, intră în obştea acestei mănăstiri, în toamna anului 1949, la puțin timp după ce Părintele Cleopa Ilie, înconjurat de un grup format din 27 de monahi, a fost trimis stareț la Mănăstirea Slatina. Părintele Ioanichie (fratele Ioan) intră aşadar în obştea acestei mănăstiri într-un moment delicat din istoria acestei mănăstiri.

Pe de o parte obştea acestei mănăstiri se înjumătățise, fiind oarecum slăbită din punct de vedere numeric dar şi duhovnicesc, prin plecarea starețului şi a celor mai importanți călugări la Mănăstirea Slatina. Pe de altă parte, în România se instalase deja regimul comunist la conducere, care proiecta planuri de subjugare, compromitere şi discreditare sau chiar desființarea a monahismului şi a BOR. Fratele Ioan Bălan, fiind un om ,,şcolit” pentru vremea respectivă[1], a fost de un real folos Mănăstirii Sihăstria, care, aşa cum am amintit, trecea printr-un moment foarte delicat. El a fost rânduit, la puțin timp după intrarea în mănăstire, să se ocupe de cancelaria şi aprovizionarea mănăstirii.

Părintele Ioanichie, încă de la începutul călugăriei, a avut preocupări scriitoriceşti. În arhiva mănăstirii se păstrează date şi însemnări referitoare la evenimente petrecute în istoria Sihăstriei.  Cele mai multe au fost consemnate de el. A fost călugărit de Starețul Ioil Gheorghiu, în luna aprilie 1953 la Mănăstirea Neamț, primind numele fostului stareț şi reorganizator al vieții monahale de la Sihăstria, Ioanichie Moroi. În acelaşi an a fost hirotonit ierodiacon. Într-un raport al Securității din 18 februarie 1950 se menționa: ,,la Mănăstirea Sihăstria-Neamț se află tânărul Ioan Bălan, din Roman, fost funcționar la un magazin de stat, în scopul de a se călugări. Stabiliți care este activitatea susnumitului, legăturile sale, întrucât a fost membru activ al Oastei Domnului, cu toate că era funcționar de stat”[2].

Cu toate ingerințele şi intimidările securității, Părintele Ioanichie şi-a dus la îndeplinire cu mare vrednicie ascultarea încredințată de starețul Ioil Gheorghiu. În primăvara anului 1959, la 23 aprilie, Părintele Ioil Gheorghiu este înlăturat din stăreție şi trimis în viața civilă de autoritățile comuniste, după mai bine de 25 ani petrecuți în această mănăstire. Este înlocuit cu Arhim. Maxim Bâtâcă până la întâi septembrie, când este aşezat stareț al Sihăstriei, Protos. Caliopi Apetri. Părintele Ioanichie reuşeşte să rămână în viața monahală, după emiterea decretului 410 în anul 1959, datorită intervenției energice a Starețului Caliopi, care avea rude şi susținători în conducerea regională a partidului din zona Neamț. Starețul Caliopi reuşeşte prin multă diplomație să câştige pentru Mănăstirea Sihăstria statutul de ,,azil pentru călugării bătrâni din Moldova”. Prin aceasta, el a realizat două lucruri deosebit de importante pentru acel moment. A adus la Sihăstria un număr mare de călugări bătrâni, neputincioşi din alte mănăstiri, pe care nu avea cine să-i îngrijească, în condițiile în care tinerii fuseseră scoşi din mănăstire. Situația nou creată motiva aducerea unor monahi tineri în Sihăstria în calitate de îngrijitori ai bătrânilor.

Întrucât Caliopi Apetri pe toată perioada stăreției, într-o vreme extrem de grea pentru Biserică, a ajutat şi a ocrotit pe mulți călugări şi călugărițe, scoşi din mănăstiri în urma decretului, a fost silit de autoritățile comuniste, prin bunăvoința unor ,,buni frați” din cinul monahal, să părăsească stăreția Sihăstriei şi mănăstirea în anul 1971. Părintele Ioanichie Bălan, colaborator de bază şi prieten devotat al Starețului Caliopi, a intervenit prin cunoştințe şi relațiile de care dispunea la protipendada vremii, pentru readucerea lui Caliopi la Sihăstria. Faptul acesta a stârnit reacții adverse cu repercusiuni grave asupra lui Caliopi, care a fost trimis, de ,,canon”, preot-duhovnic la Văratic, dar şi asupra Părintelui Ioanichie, care s-au finalizat cu exilul la Mănăstirea Bistrița-Neamț în perioada 1971-1990.

În 2010, se împlinesc trei ani de la trecerea în veşnicie a Părintelui Ioanichie Bălan. Pe data de 10 februarie ar fi împlinit 80 de ani, dar mult iubindu-l Dumnezeu, a hotărât ca mai repede să-l cheme la Dânsul.

Proorocul David spune în psalmul 89: ,,zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani, iar de vor fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult decât aceştia osteneală şi durere. Părintele Ioanichie a trecut pragul veşniciei la vârsta de 77 de ani pe data de 22 noiembrie 2007, după o ,,boală” de câțiva ani, pe care a purtat-o cu răbdare, în pace cu sine, cu cei din jur, căci acei ultimi ani au fost trăiți cu nevinovăție. Părintele fiind asemenea celor fără răutate, primind cu simplitate şi mulțumire îngrijirea atentă a ucenicului său, ce-i purta grija ca o mamă, nesolicitând singur nici apa, nici hrana, pe toate primindu-le ca într-o ascultare. În acei ultimi ani, părintele nu şi-a manifestat voia proprie, ci s-a încredințat grijii celui mai mic pentru că, în adevăr, el era mare, dar mare după socoteala lui Dumnezeu. Cu acest minunat părinte s-a împlinit cuvântul Evangheliei care zice: de nu vă veți întoarce să fiți ca pruncii nu veți intra în Împărăția lui Dumnezeu. E greu de înțeles adâncul judecăților lui Dumnezeu. De ce a trebuit ca trecerea din această viață a unui om atât de bun, să se facă prin suferință? Din toate acestea trebuie doar să învățăm că pronia divină transcende omenescul şi toate sunt rânduite mai presus de vrerea şi socotelile meschine ale oamenilor, sfârşitul fiecărui om fiind după felul în care şi-a dus viața.

Noi, cei aflați în preajma părintelui, în ultima parte a vieții lui, am fost martori ai nevoințelor, ai răbdării, blândeții şi transformării imperceptibile care au precedat trecerea lină în Lumina cea neînserată. Odată cu trecerea timpului realizăm mai bine cine a fost Părintele Ioanichie, simțim lipsa lui, desluşim mesajul ,,cuvintelor” şi sensul ,,luptelor” duhovniceşti pentru care nu s-a cruțat pe sine, punând mai presus de orice adevărul, cinstea şi dreptatea.

Părintele Ioanichie a fost o personalitate complexă, greu de înțeles pentru noi cei de astăzi, un monah care a petrecut 58 de ani în viața monahală, în rugăciune şi post, făcând răbdare, suferind prigonire.

La unul din hramurile Schitului, pe data de 6 august, pe când trăia şi Părintele Cleopa, Mitropolitul Moldovei din acea vreme, actualul Patriarh al României, i-a asemănat pe cei doi mari duhovnici şi predicatori ai Mănăstirii Sihăstria cu proorocii Vechiului Testament, Moise şi Ilie. Chiar dacă această comparație este simbolică şi oarecum pretențioasă, ea exprimă totuşi un mare adevăr şi cred că, cei doi cuvioşi părinți ai Sihăstriei au urmat după putere misiunea, viața şi râvna pentru adevăr ale acelora, într-o epocă de rătăcire, de ateism şi închinare la idoli moderni.

În fața tuturor momelilor, făgăduințelor şi amenințărilor regimului ateu comunist, Părintele Ioanichie a rămas neclintit, ferm şi cu demnitate, fără să-şi vândă sufletul, neacceptând să fie coadă de topor sau vânzător de frate pentru slavă şi bunuri trecătoare. Părintele a dus lupta cea dreaptă cu un regim tiranic, demonizat, un regim care țesea, asemenea păianjenului, pânze dese pentru a-şi prinde victimele, le amenința viclean şi le urmărea agonizarea, hrănindu-se din teama, din disperarea şi lacrimile victimelor nevinovate. A fost urmărit şi supravegheat, s-a încercat compromiterea lui în ochii celor mai dragi părinți, pentru ca izolarea să-i facă şi mai greu războiul cu puterile întunericului. Dar s-a dovedit a fi un os prea greu de ros pentru câinii roşii, căci în dosarul de urmărire informativă ei menționau: ,,Dovedindu-se a fi un element bigot, depăşit din punct de vedere al misticismului, neputând fi folosit nici în scopuri informativ-operativ, propunem închiderea dosarului, prin urmărirea lui în continuare în S.I.C. după ce în prealabil se vor întreprinde următoarele măsuri”. Dintre acestea redau câteva mai interesante:

• ,,Va fi contactat în continuare pentru compromiterea şi izolarea lui. Contactarea va fi efectuată la Mănăstirea Bistrița în mod…., aceste contactări vor fi pregătite şi cu aprobarea conducerii serviciului….
• De la ultima analiză şi până în prezent s-a acționat conform sarcinilor prevăzute. A fost contactat mai des la telefon la mănăstire. S-au purtat discuții cu el la locul de muncă, cât şi la Sihăstria cu unii călugări: Cleopa, Ioil şi alții, în care li s-a dat de ,,înțeles” că Ioanichie este mai apropiat organelor noastre.
• De asemeni i se va aproba plecarea la Ierusalim. După întoarcerea în țară se vor lua măsuri de….. la Bistrița cu scopul de a stabili ce comentarii face. În acest scop vor fi trimişi ,,Dan” şi ,,Marin” din Mănăstirea Sihăstria, ,,Jean” şi alții. Discuțiile vor fi înregistrate folosind mijloacele existente…”[3].

Părintele Ioanichie Bălan a fost un călugăr cărturar care a îmbinat    într-un mod armonios datoriile călugăreşti cu misiunea de preot duhovnic al cetății, de predicator dar şi de scriitor talentat şi cronicar al vieții monahale. Activitatea scriitoricească a părintelui este deosebit de importantă pentru spiritualitatea ortodoxă atât prin volum cât şi prin calitatea scrierilor. Şi, lucru foarte important, scrierile părintelui, au fost în acei ani întunecați raza de soare ce se strecura prin perdeaua grea de nori, care acoperea sufletele oamenilor. Prin scrierile părintelui Ioanichie a fost salvat un bogat material duhovnicesc şi memorial, realizat într-o perioadă în care a fost tot timpul urmărit, marginalizat, cenzurat şi prigonit de autoritățile comuniste.

Materialele documentare din dosarul său de urmărire informativă sunt deosebit de ,,grăitoare” şi arată modul în care acest harnic şi curajos călugăr a reuşit să realizeze un lucru atât de minunat în timpuri vitrege. În acest sens, o notă informativă menționează: ,,Organele noastre urmăresc prin D.U.I. încă din anul 1971 pe călugărul Ioanichie Bălan, ca suspect de activitate duşmănoasă desfăşurată sub masca cultului şi a preocupărilor scriitoriceşti. Din datele obținute până în prezent, atât prin rețeaua de informatori cât şi celelalte mijloace ale organelor de securitate (S.T.), nu s-au obținut date care să ateste că cel în cauză se manifestă duşmănos la adresa orânduirii socialiste din țara noastră. S-a stabilit însă că acesta are preocupări scriitoriceşti aşa cum este cazul lucrării intitulate Chipuri de călugări îmbunătățiți”[4].

Fiind cenzurată această lucrare, s-a ajuns la concluzia că ,,are un conținut antisocial, prin aceea că autorul îndeamnă la izolare, neparticipare la viața de toate zilele, retragere în contemplație, sărăcie şi umilință în scopul izolării sociale. În lucrare se laudă desfacerea căsătoriei în scopul intrării în mănăstire, părăsirea părinților, a rudelor în acelaşi scop. Cartea nu are nicio valoare documentară. Pentru conținutul şi spiritul în care este scrisă şi impresia ce o poate produce în sufletele celor creduli, lucrării trebuie să i se interzică circulația”[5].

Acelaşi dosar conține un referat de patru pagini al părintelui Ioanichie, adresat comandantului de Securitate în care argumenta utilitatea, valoarea şi justifica tipărirea unei astfel de lucrării. Printre alte argumente părintele arăta: ,, „potrivit instrucțiunilor primite, am urmărit în special viețile monahilor celor mai fideli neamului şi BOR, exemple vii de modestie, supunere față de preceptele evanghelice şi aleasă ținută morală. Am căutat să scot în relief pe acei monahi care, de-a lungul veacurilor, s-au sacrificat pe sine pentru alții, pentru alinarea celor bolnavi, pentru mângâierea celor în suferință, pentru ajutorarea celor lipsiți”[6]. Părintele mai preciza că ,,lucrarea în cauză este destinată numai pentru uzul intern al BOR, ca o carte specifică de reprezentare. Deci are un circuit strict închis, oficial, în cadrul Bisericii”[7].

La acest referat organele de Securitate au făcut mai multe observații din care redau doar câteva fragmente: ,,lucrarea este o apologie a vieții călugăreşti şi a unor forme exacerbate de practicare a unor ritualuri monahale ieşite din comun. Dorindu-se o carte despre viețile sfinților, aşa cum au, în special catolicii”.Scrisă în stil cărturăresc vechi, lucrarea, deşi afirmă că vrea să facă cunoscut sufletul românesc şi spiritualitatea poporului nostru, aruncă o lumină falsă asupra caracteristicilor poporului român. Autorul, bigot până la manie, arată că moldovenii sunt credincioşi, smeriți față de Dumnezeu şi aplecați spre o viață contemplativă. De izolare şi de adorație divină. Toată lucrarea ridică la rang de noblețe sufletească: izolarea, neparticiparea la viața de toate zilele, retragerea în contemplație, sărăcia, umilința”.oferind exemple numeroase de oameni din popor care au procedat astfel şi care, până la urmă au fost remarcați de Dumnezeu. Autorul vorbeşte de revelații divine, de transfigurări, trecând sub tăcere faptul că majoritatea acestor sfinți erau de fapt bolnavi mintali sau epileptici ale căror halucinații şi crize sunt considerate momente de intrare în legătură cu divinitatea. Lucrarea nu este antistatală prin intenția autorului, ci prin mania sa mistică. Este o carte însă profund antisocială care derutează mințile simple”[8].

Iată că prin însăşi vorbele lor, cei vicleni fără voie l-au disculpat şi l-au mărturisit pe acest mare om al neamului nostru, Părintele Ioanichie Bălan. Noi dorim să amintim doar că el s-a născut la vremea când Dumnezeu cernea blând zăpezi peste pământ, acoperind glia în care dormea ascuns grâul, ziua Sfântului Haralambie. Pare că sfântului i-a ales Dumnezeu prieteni asemenea: un părinte Ioanichie, un părinte Justin „

Binecuvântată este această zi de 10 februarie şi binecuvântați suntem noi, cei ce am crescut la umbra acestor bătrâni.