Dragi tovarasi si prieteni, se poate afirma ca tara noastra a trecut spre o noua etapa de progres, spre societatea multilateral dezvoltata din punct de vedere al tuturor domeniilor de activitate: industria, agricultura, stiinta, cultura cat si al nivelului general de civilizatie si viata a poporului, pentru aceasta se vor crea conditiile materiale necesare astfel incat poporul nostru va face un mai mare si important pas inainte pe calea dezvoltarii si mai puternice, obtinute in cele… 4 decenii de viata libera pe drumul luminos al visului de aur al omenirii, spre… comunism, afirma apoteotic presedintele Romaniei de acum… 21 de ani, Nicolae Ceausescu.

In termeni cvasiidentici, presedintele ales al Romaniei si autoritatile tarii, dupa 20 de ani de… reala libertate si democratie zicem noi, ne vorbesc, la fel de apoteotic despre instaurarea… GUVERNARII ELECTRONICE, ca fiind un scop in sine, bine planificat.

Adica ni se explica, pe toate canalele de presa si prin politica de management al institutiilor publice ca singura, reala si eficienta rezolvare a tuturor problemelor acestei tari si implicit a crizei se va face prin implementarea programului e-Romania, a informatizarii totale adica totul: bunuri, servicii, tranzactii, informatii si… persoane se vor afla in evidenta unica, stocata la nivel central, intr-un supercomputer comandat deja la IBM care va functiona la Bucuresti, cu perspectiva declarata, a guvernarii internationale unice la nivel mondial.

Acest program, dupa spusele acestor distinsi domni, inseamna ca va genera lapte si miere si, in sfarsit, dupa atata saracie vom avea o viata imbelsugata si fericita.

Statistici si evidente de bunuri si oameni au mai fost si pana acum.La prima vedere, nu deranjeaza nimic. Dimpotriva, e mirobolanta ideea ca iata ce nivel ridicat al tehnicii, printr-un simplu click vei obtine orice informatie, vei sta linistit in fotoliu, vei consulta cuantumul facturilor, vei plati, vei putea studia legislatia, vei urmari cursul procesului, vei solicita copia hotararii si o vei primi online, fara sa mai mergi prin arsita, sa stai la cozi interminabile si sa te certi cu incasatoarea sau arhivarul…

La o prima impresie nu poti avea decat cuvinte de lauda la adresa truditorilor care au conceput un astfel de sistem.

Numai ca noutatea care ne trezeste din efuziunile de aprecieri este urmatoarea: sistemul nu functioneaza cu nume pentru persoane, ci cu numere de cod care vor fi unice pe plan mondial.

Dar de ce numere? Orice om este mandru de numele sau, pentru ca l-a primit de la parinti, pentru ca orice nume are o poveste a lui, pentru ca numele contureaza de multe ori personalitatea si creeaza un confort si o stabilitate psihica deosebita cand esti apelat sau cand te prezinti. La fel de special, ca si cucerirea unei mici planete e momentul in care ne concepem semnatura olografa, scriptica, pe hartie, cand debutam in cariera sau cand ne schimbam numele dupa casatorie…

Si atunci, cum sa devenim numere? Cine doreste asta si cu ce scop? Sa ni se explice ca sa intelegem mecanismul gandirii lor!

Acum ne trezim ca dintr-un vis… Aaa, am inteles, aceasta este minunata lume de progres si civilizatie asteptata si promisa noua de organismele internationale si de Uniunea Europeana, pe care le-am ascultat ca niste elevi cuminti si silitori chiar!

Cei care sustin cu seninatate acest proiect, inainte de a reproduce mecanic niste informatii pe care le-au primit la cursuri de pregatire, la simpozioane, la agape masonice, scoli de Reiki or de new age sau site-uri diverse, ar trebui sa-si verifice constiinta, sa –si priveasca mama sau copilul in ochi si sa-i spuna: de acum nu ma mai cheama, Traian, Emil, Gabriel, Tudor, Mihai, Elena etc, ci sunt numarul cutare iar dupa 1 septembrie, cand va fi legea semnaturii electronice operativa, iti vei lua pensia sau vei fi inscris in catalog dupa ce ti se vor lua amprentele si vei avea un cip ca nu cumva sa devii vreun terorist international si sa nu te putem prinde… Sa-i mai spuna de asemenea ca tot atunci va lua sfarsit criza si ca nu vor mai fi probleme economice, nu vor mai lua foc bebelusii in maternitati,nu vom mai manca alimente care creeaza cancer si alte boli.

La o astfel de discutie tare as vrea sa asist pentru ca realitatea e cu totul alta: acest sistem informational care se va crea va urmari doar controlul bunurilor, serviciilor si oamenilor. Nu se vorbeste nicaieri despre faptul ca se va relansa productia interna si ca se vor crea locuri de munca. Dimpotriva, vor disparea multe organisme, structuri, funcii si posturi, pentru ca prin aceasta supraveghere electronica generala nu va mai fi nevoie de actualele Garzi financiare, Servicii speciale de securitate, angajati ai ghiseelor ci, va face totul… calculatorul. Mai mult decat atat costurile acestea asa cum ne sunt prezentate in cifrele oficiale sunt de peste 600 de milioane de euro si ni se spune ca e o suma derizorie fata de… avantajele sistemului.

Marea masa a populatiei nu intelege nimic din acest lucru. Dar asculta cuminte si aprobator stirile referitoare la singura rezolvare a cozilor de la ghisee si anume intrarea in vigoare a semnaturii electronice sau faptul ca, in sfarsit cu acest sistem vor fi putea fi verificate real si veniturile manelistilor sau ale mogulilor obraznici…

Intelectualii insa, tinerii inteligenti ai acestei tari, profesionistii seriosi, medici, profesori, juristi, cadre militare, psihologi, agronomi etc., au obligatia,insa sa aiba o cu totul alta perspectiva si comprehensiune asupra celor ce se intampla si care ar trebui sa ia atitudine la locul lor de munca, la niveliul de decizie la care se afla.

Culmea este ca toata lumea priveste cu neincredere si groaza acest proiect, dar… executa in continuare totul fara sa ia atitudine, sa puna intrebari sau sa caute solutii reale. De exemplu in Justitie acest proiect este implementat din 2005. Si totusi increderea justitiabililor este in continua scadere – pentru ca reforma se face cu oameni vii, nu cu papusi electronice. Sau medicul are nevoie de mai mult timp liber pentru a discuta efectiv cu pacientul nu, sa se ocupe de evidenta si de coordonare a legilor medicale, a listelor de medicamente, a formularelor si retetelor cu ceea ce schimba sistemul prea des…

Asa s-a intamplat cu sistemul bancar, care a cunoscut de multi ani ce se va intampla si totusi au incurajat creditele prin politici atractive, creand in prezent un numar de 4,5 milioane de persoane, indatorate, fara posibilitatea achitarii ratelor si care sunt in pragul disperarii impreuna cu familiile lor.

Acest experiment trist nu trebuie sa se mai repete. Asa ca, dragi oameni ai dreptului, functionari, responsabili ai institutiilor publice, tineri dotati ai acestei tari, luati exemplul Marii Britanii care a anulat, in vara aceasta proiectul Big Brother, pe motiv ca este prea costisitor si incalca libertatile civile.

Aveti convingerea ca nu va fi laptele si mierea promise, asa cum Nicolae Ceausescu nu a oferit acestei tari binele promis ci, oamenii stateau in frig, in foame, mureau bebelusii la maternitati pentru ca se lua curentul la incubatoare (parca e asa de actuala aceasta stire!).

Am atentionat anul trecut, pe cand parea o utopie atentionarea mea, despre dictatura fara precedent care se pregateste. Iata ca acum este tot mai evident ca traim acest lucru. De ce este fara precedent? Pentru ca acum nu mai e de tipul dictaturii explicite de interzicere, cu inchisori, torturi si executii cum a fost odata, acum este de tip Matrix, ataca in principal la nivelul constiintei, a mentalului, a spiritualitatii profunde a omului, incatuseaza viata privata, te face robul unui sistem tehnologic, te inscrie intr-o baza de date devenind un simplu numar controlabil la orice pas.

Judecator Carmen Elena Paduraru, juridice.ro

În conformitate cu prevederile art.6 alin.(7) din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Administraţiei şi Internelor organizează vineri, 20 august a.c., ora 12.00, o dezbatere publică privind proiectul de Ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European, la care vor participa atât reprezentaţi ai M.A.I. cât şi ai societăţii civile.

În acest sens, vă adresăm invitaţia de a lua parte la această activitate, care va fi organizată vineri, 20 august 2010, ora 12, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor (Piaţa Revoluţiei, nr.1A, Sector 1), Sala de Marmură, etaj II, intrarea A1.

Pentru detalii suplimentare:

Maria-Nicoleta Andreescu tel: 0733.078.721

Cititi si: Romania: Acte de identitate biometrice – de ce ?

Pentru comenzi apasati aici.

Părinte, există o nelămurire în rândul credincioşilor cu privire la problema cipurilor. Aţi folosit cuvintele: lepădare şi cădere din Har. Mulţi s-au scandalizat. Poate Sfinţia Voastră aţi avut o altă înţelegere a termenilor decât au înţeles ei. La ce v-aţi referit?

Când m-am referit la cădere din Har, n-am căutat să desfiinţez fiinţa umană în divinitatea ei. Chipul lui Dumnezeu rămâne, numai că este pervertit. Omul, chiar şi în păcatele lui, nu este lipsit de Harul lui Dumnezeu. Pentru că unde lipseşte harul, lipseşte şi omul, şi divinitatea. Omul este o fiinţă care nu poate trăi izolată şi fără ocrotire divină, pentru că altfel nu s-ar mai numi fiu al lui Dumnezeu, sau fiu al Tatălui ceresc. El, prin existenţa aceasta, poate să ducă o viaţă pe pământ într-o formă superioară, îndumnezeit sau cât mai aproape de divinitate, în care trebuie să se mişte toată viaţa. Evident că Harul creşte sau descreşte în viaţa omului, în măsura în care el lucrează virtutea, sau păcatul. În măsura în care a dobândit virtutea se găseşte în Harul lui Dumnezeu, la înălţimea aceasta dorită de Creator. Dacă însă omul acceptă să se lase pervertit şi înjosit prin păcat, atunci Harul lui Dumnezeu nu mai lucrează în toată plinătatea lui, pentru că este împiedicat de voinţa rea a omului. Noi colaborăm cu Dumnezeu atâta vreme cât ne aflăm în concordanţă cu voinţa Lui. Dar în momentul în care noi nu ne mai aflăm în concordanţă cu voinţa lui Dumnezeu, atunci ne cuprinde energia negativă a răului, care ne îndepărtează de Har.

În conştiinţa noastră, îngerul păzitor, care ne este dat la Botez, se apropie de noi şi ne ocroteşte de tot răul numai în măsura vredniciei noastre. El se poate apropia sau se poate depărta, în măsura în care noi dorim să trăim viaţa asemenea acestui înger. Acesta este de fapt şi scopul îngerului dat nouă la Botez – ca să ne poată apăra, să ne poată ridica, să ne poată apropia cât mai mult de Harul lui Dumnezeu. Câte daruri nu a lăsat Dumnezeu pentru a-l ridica pe om la înălţimile de la care el căzuse! Această ridicare şi sfinţenie a omului este lăsată în Biserica Domnului prin Sfintele Taine care conlucrează cu fiecare în parte.

Când am spus că se pierde Harul lui Dumnezeu, nu m-am gândit la o părăsire a noastră, fiinţială. Ci este mai mult o răcire în raporturile noastre cu Dumnezeu. Răcirea aceasta, într-adevăr, dacă se perpetuează în viaţa omului, poate duce la o pierdere mai mare a Harului. Cu cât sunt mai învechiţi în răutăţi şi în compromisuri, nepocăite, cu atât şi posibilitatea ridicării este mai anevoioasă, şi uneori aproape imposibilă. Păi diavolul de ce nu mai poate să se pocăiască şi să redevină înger de lumină? Pentru că el este învechit în răutăţi, a uitat frumuseţea Dumnezeirii, a uitat gustul Harului. Aşa şi omul, dacă persistă în răutăţi, Dumnezeu îi poate lua darul de a se ridica, darul de a tânji după Divinitate. Adevăratul creştin conştientizează că tot darul de Sus este şi pentru aceasta este foarte atent cum merge pe drumul mântuirii, astfel încât să nu supere câtuşi de puţin Harul Domnului, prin care viază. Adevăratul creştin se teme în fiecare clipă să nu cadă câtuşi de puţin, prin gând, nu doar prin faptă. Am zis doar că acest cip nu este lepădarea finală prin pecetea Fiarei, 666. Acest cip este premergător peceţii antihristice.

Din acest motiv mulţi v-au acuzat că sunteţi prea aspru, pentru că atâta timp cât nu este pecetea, înseamnă că nici lepădare nu e.

Ce creştin adevărat poate să se însemneze cu pecetea înaintemergătorului lui antihrist? Creştinul adevărat ştie că la cea mai mică lepădare îl părăseşte harul lui Dumnezeu, şi cu cât este mai sporit, cu atât simte această părăsire pe pielea lui. Mă minunez când aud despre preoţi şi monahi sihaştri, spunând că nu reprezintă niciun pericol acest cip. Mai bine ar tăcea. Călugării, mai cu seamă, sunt aceia care renunţă la toate cele lumeşti şi acced spre cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii. Călugărilor, ca asceţi trezvitori, nu li se permite să facă nici măcar compromisuri mici, dar astfel de devieri? Avem o responsabilitate mare, pentru că lumea ne vede pe noi, monahii, ca pe nişte modele, vase alese ale Duhului Sfânt. Dar tot aşa şi creştinii – au datoria de a lumina prin vieţuirea lor popoarele neortodoxe. Altceva este să accepte cipul cineva care nu a trăit într-un mediu ortodox, ci a fost crescut într-o mentalitate occidentală sau needucat defel, şi altfel i se socoteşte unuia care cunoaşte prorociile şi a fost crescut în Tradiţia Ortodoxă. Dacă noi, creştinii, nu vom lupta împotriva compromisurilor, ceilalţi nici atât. Şi atunci nu ne facem vinovaţi pentru generaţiile viitoare pentru că nu le-am lăsat un model de rezistenţă? Dacă noi primim acum cipul, ceilalţi de după noi vor primi liniştiţi pecetea.

Au căzut oameni şi cad în păcate diferite. Noi, în general, putem să ne situăm pe poziţie de înger, sau putem să ne situăm pe poziţie de demon, în funcţie de păcatele noastre. Trebuie să fim conştienţi că, tot ceea ce lucrăm în viaţa noastră creştină, afectează şi pe îngeri în ceruri. Bucuria cerească este cu atât mai mare cu cât viaţa noastră spirituală de pe pământ este mai apropiată de ceruri. „Precum în Cer, aşa şi pe pământ” trebuie să fie. Viaţa noastră este mereu într-o strânsă legătură cu Viaţa şi voinţa lui Dumnezeu. Cerurile nu se pot asemăna cu noi, nici noi cu Cerurile, decât dacă purtăm acelaşi veşmânt.

Poziţia căzută a omului a fost o dată ridicată prin jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar este nevoie ca şi noi să trăim această jertfă, cei care ne-am botezat în numele Lui. Ca să revenim din nou la starea noastră de virtute, trebuie să ne ridicăm la nişte eforturi peste puterile noastre astfel încât să ajungem din nou în locul din care-am căzut.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, nu?

Cu ajutorul lui Dumnezeu, sigur că da. Vedeţi dumneavoastră acum? Se duc oamenii să urce muntele Ceahlău, chiar dacă este destul de prăpăstios, ca să serbeze de la înălţime Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, ca şi pe Tabor. De ce merge vizitatorul la înălţime? De ce se duc creştinii noştri, la 6 August, pe munţi, la înălţime? Se duc ca să ridice şi trupul, şi sufletul lor la înălţime. Că una este să te găseşti pe vârful a 2000 de metri altitudine, şi alta e să priveşti la o înălţime de 500 de metri. Ai un orizont mult mai redus, mult mai obscur, în ceea ce priveşte viziunea ta asupra lumii înconjurătoare. Aşa este şi cu viaţa creştinului în parte, cu cât se urcă mai la înălţime în virtute şi în necompromis, cu atât are o vedere mai clară a patimilor şi a luptei cu ele. Nu este o luptă uşoară, este o luptă grea pentru omul care se dezbracă de vechimea acestui veşmânt şi se îmbracă în sfinţenia cămăşii celei noi a lui Hristos. Dar ca să ajungi la cămaşa lui Hristos, se întâmplă fenomenele cotidiene ale vieţii: prigoană, osândă, batjocură, nemulţumiri şi greutăţi. Aceasta este haina de nuntă, cămaşa lui Hristos, cămaşa jertfei, nu a compromisului cu bucuriile şi comodităţile acestei lumi.

Vreţi să spuneţi că, pe cât eşti mai la înălţime, pe atât eşti mai responsabil şi te fereşti de orice cădere şi compromis?

Deci cu cât te găseşti mai la înălţime, cu atât vezi şi gândurile şi bogăţia şi frumuseţea lui Dumnezeu, care se pogoară asupra ta, ca să poţi deveni iertător, blând, milostiv, să fii cu dragoste, să îmbrăţişezi pe toată lumea, şi pe cel care-ţi vrea binele, şi pe cel care-ţi vrea răul, pentru că în tine nu mai există altă viaţă, decât Hristos. Şi cu cât ne vom sui la înălţime, cu atât ne va fi şi mai uşor să ne lepădăm de toate podoabele false ale lumii. Adesea confundăm falsul cu realul. Dar de la înălţime se disting lupii din spatele măştilor.

De ce consideraţi primirea cipului o lepădare aşa de gravă?

Am să vă povestesc ceva din închisoare. Viaţa în celulă nu e uşor de descris, pentru că nu o poate înţelege decât cel ce a trăit-o. Lepădarea noastră de lumea aceasta era într-atât încât pe noi nu ne mai deranjau nici cântecele străzilor de dimineaţă, nici ostaşi mergând pe câmpul de luptă, nici gingăşiile copiilor care mergeau, de la cei mai mici până la cei mai mari, la scoală, cu bucuriile lor, cu zâmbetele lor, cu jocurile lor, nici frumuseţile şi bogăţiile lumii nu ne mai ispiteau, nici dorul după codri şi izvoare şi nici torturile lor. Era una şi aceeaşi pentru mine – ori era viaţa aceasta, ori moartea. Eram împăcat cu toate stările de lucruri, şi cu viaţa noastră chinuită, şi cu plecarea noastră de-aici, din lume. Pentru că concepţiile şi trăirile noastre erau mult mai apropiate de viaţa nematerialnică decât de cea materială, a unei bucurii de scurtă durată. Că omul întotdeauna, fie că este într-o stare, fie că este în alta, îşi dă seama de deşertăciunea şi-a unora, şi-a altora; are această capacitate cu care se naşte. Deci ridicarea şi îndreptarea este posibilă din orice păcat şi până la sfârşitul vieţii. Dar dacă nu te păzeşti în smerenie poţi rata şi şansa aceasta şi să nu îţi mai revii. Pentru că noi, chiar dacă aveam aceste bucurii spirituale, totuşi nu am fost scutiţi de încercări ce porneau de la mici compromisuri şi te aduceau într-o stare de totală neputinţă şi inconştienţă. Era o grea ispitire şi cernere.

Venea un caraliu şi-ţi punea în faţă o hârtie sau două, îţi dădea un creion sau un toc, şi trebuia să scrii că te lepezi de tot ce-ai gândit tu până atunci, şi de Dumnezeu şi de neam. Şi mulţi credeau că dacă se leapădă doar cu gura, sau în scris, dar îşi menţin credinţa în suflet, pot merge mai departe aşa, cu nădejdea că îi va ierta Dumnezeu. Dar nu a fost aşa, dragii mei. Am văzut cu ochii mei această mare durere – foarte puţini erau cei care îşi reveneau. Majoritatea cădeau din cădere în cădere. Au fost ispitiţi ca şi Mântuitorul pe Muntele Carantaniei – li s-a pus în faţă libertatea, li s-a pus în faţă familia, bucuriile şi toate valorile înafara crucii şi a suferinţei. Unii au cedat pentru o ţigară sau pentru un blid de mâncare, ce ţi se puneau înainte la anchetă. Erau acolo la anchetă, pe o masă – ţigări, erau pepeni, erau fructe. Şi ispititorul începea: „Ce te mai chinui? De ce nu spui ce ai pe inima ta, în mintea ta?” Nu prea foloseau ei cuvântul „suflet”, ei spuneau de „raţiune”. „Uite câte le pierzi tu, câte ai tu în faţă şi tu te lipseşti de ele. Spune, măi, dă-i aici, pe care-i mai ştii afară, în libertate, ca noi să-ţi reducem chinurile. Uite, ai zece, paisprezece ani, douăzeci de ani de puşcărie. Noi avem putere să-ţi reducem, în măsura sincerităţii tale şi a devotamentului pe care tu ni-l dovedeşti nouă”. Măi, şi te încântau aşa de frumos „bozgoreii” ăştia ai noştri, de parcă îţi dădeau o limuzină, şi te făceau să crezi ce spun ei.

Cred că lucrau şi cu putere satanică.

Lucrau cu toate puterile. Era o mare capcană. Pentru că ce se întâmpla apoi? Te rupeai la un moment dat, de cădeai în ispita lor, te rupeai şi de ai tăi, fraţii tăi de suferinţă, dar te rupeai şi de ei, în acelaşi timp. Pentru că în momentul în care nu mai puteai să le dai informaţiile pe care le voiau ei, nu mai erai bun de nimic, te părăseau. Şi atunci te găseai părăsit şi de Dumnezeu, şi de lume. Şi foarte mulţi dintre ei cădeau în disperare, cădeau într-o deznădejde, cădeau într-o durere, într-o supărare, de-şi pierdeau în scurt timp orice încredere şi convingere; îi cuprindea o boală, o tristeţe, o mâhnire, şi aşa se stingeau, sărmanii.

Dar sufleteşte îşi reveneau?

Nu, de aceea zic. O lepădare mică atrage alta mai mare după ea. Nu-şi mai reveneau, puţini din ei care îşi mai reveneau. Şi pe aceştia îi ţineau izolaţi, ca să nu aibă contact cu cei care puteau să-i pună pe o linie de plutire spirituală. Îi izolau acolo, în câteva celule, şi acolo îşi găseau sfârşitul în câteva luni. Meseria lor era să-i ucidă pe aceştia, pentru că deja cunoşteau prea multe din viaţa politică, din această viaţă satanicească de temniţă. Şi dacă (pe unul ca acesta) nu-l putea folosi, îl şi omorau. Nu te omorau aşa, într-un timp mai scurt; te omorau într-un timp mai îndelungat, ca să te chinuieşti. Era sigur că ai să mori după un an sau doi, sau după jumătate de an, era sigur că trebuia să mori, dar să mori în chinurile cele grele şi lepădat de neam şi de credinţă – aceasta era râvna lor. Cu cât lepădarea era mai puternică, cu atât şi moartea venea mai curând, pentru că omul acesta nu mai putea suporta şi durerea dinăuntru, şi durerea dinafară. Cei care nu s-au lepădat simţeau durerea numai înafară, dar înăuntru simţeau bucurie covârşitoare.

Îţi trebuia probabil o pocăinţă ca a lui Petru ca să-ţi revii.

Da, dar e şi mai greu pentru unul care nu are o temelie solidă a credinţei. Au fost încercări foarte grele, dar de acum înainte vor folosi altele. Acum ei se muncesc ca să găsească o modalitate nouă de chinuire. Şi pentru că toate formele trupeşti, materiale s-au epuizat, încearcă altele la nivel nevăzut.

Şi credeţi că n-au găsit?

Au găsit, într-adevăr, forma aceasta a sfârşitului prin chinurile îngerului digital. Acolo sunt nişte chinuri care aproape depăşesc limitele Piteştiului.

Păi se pot controla simţirile de la distanţă. Măcar înainte duşmanul îl aveai în faţă. Aici nu ştii de unde te atacă.

Aici nu ştii niciodată cu ce mentalitate vin şi cu ce arme. Acestea ne sunt străine cu totul. Că iudeii merg mereu într-o ascensiune a metodelor, din ce în ce mai satanice şi mai diabolice şi mai tari asupra vieţii umane. Încercările care vor veni, şi deja au început, vor fi aşa de puternice, că greu îţi vei putea păzi mintea de înşelările lumii. Numai rugăciunea lăuntrică ne va păzi. Va trebui să iasă pustnicii din pustietăţi şi să-i înveţe pe creştini rugăciunea prin care să se păzească de năluciri şi înşelări, şi să îşi păzească mintea necontrolată. Încă mai sunt pustnici bineplăcuţi lui Dumnezeu, neştiuţi de nimeni, şi care se roagă pentru omenire. Călugări care stau nemişcaţi într-o chilie, nemişcaţi într-un bordei, sub pământ, în peşteri, şi de acolo nu ies, nu ies nici măcar să vadă răsăritul soarelui sau revărsarea apei de prin faţa chiliei lui; nu are curiozitatea să vadă şi se înfrânează până şi de la această bucurie a contemplării naturii. N-au văzut călugării cum curg apele pe lângă chiliile lor, la fel trebuie să fie şi viaţa noastră ortodoxă. Va trebui să ne învăţăm ochiul şi simţurile de a nu privi frumuseţea materială a acestei lumi, pentru că vor veni multe înşelări.

Viaţa noastră ortodoxă este foarte duşmănită de Occidentul acesta, de aceea ne şi aplică ei atâtea metode diabolice. Dar noi mergem tot cu mucenicia; aşa mergem până la moarte şi nu renunţăm. Aşa a fost şi Piteştiul, şi Gherla, aşa a fost generaţia de tineri între 1948-1964, care au înfruntat cu bărbăţie Fiara bolşevică. Şi prin ei s-a format temelia, esenţa vieţii creştine, ca o oglindă vie pentru viaţa occidentală care este aşa de decăzută. Când noi muceniceam în partea aceasta a Răsăritului, Occidentul îşi vedea de ciocnirea paharelor, se bucura de suferinţa noastră, de toate chinurile şi morţii pe care-i aruncau ca pe nişte cârpe lepădate. Dar tocmai jertfa Răsăritului îi va salva şi pe ei. Poporul nostru este un popor atât de frumos, de aur, încât şi Dumnezeu îl iubeşte şi nu-l lasă pradă căderilor cele mai grele, pentru că românii urcă munţii, piscurile cele mai înalte, că să poată de acolo vedea frumuseţea şi bucuriile raiului de dincolo.

Părinte, ce virtute sau faptă credeţi că ne poate păzi în vremurile acestea şi cele care vor veni, ca să nu ne lepădăm?

Lepădarea de sine. Nu ne rămâne decât să ne luăm jugul lui Hristos, să ne luăm cămaşa Lui, toate chinurile Lui. Şi aşa ne va da bunul Dumnezeu şi darul rugăciunii. Sunt şi la noi oameni care cad, se prăbuşesc, dar sunt şi oameni care rămân în demnitatea lor, şi cu rugăciunile lor vrednice pe care le primeşte Dumnezeu, va fi salvat şi neamul acesta. Dar să nu ne găsim în nepăsare. Să nu ne ispitească toate aşa-zisele bucurii ale acestei vieţi pământeşti. Noi trebuie să ne educăm de pe acum copiii, să ne formăm pe noi înşine, să putem posti, să ne putem ruga, să menţinem o stare în care să nu ne părăsească Dumnezeu. Atunci când ne părăseşte Dumnezeu cădem în deznădejde. Păzirea de deznădejde – aceasta este o chestiune foarte importantă. Să fim conştienţi că omul este în orice moment pe treapta aceasta a ridicării. Nu-i a creştinului deznădejdea. Deznădejdea este numai a omului lipit de material.

Credeţi că vom prinde vremurile apocaliptice?

Acum este de abia începutul durerilor. Dar va veni un război aprig, şi după război trebuie să fie acei 30 de ani de pace, după care se va încorona antihrist. Dar războiul deja a început. Noi suntem deja într-un război climatic şi biotronic. Nu vedeţi cum pot ei provoca şi cutremure, şi inundaţii, şi secetă, şi incendii? Dar bunul Dumnezeu îi va păzi pe aleşii Săi. Îmi amintesc, pe front erau şi soldaţi cinstiţi, jertfitori, şi alţii care prădau casele oamenilor. Care era rezultatul? Toţi cei care se lăcomeau la bogăţia şi averea acestor necăjiţi, întâlneau la vreo doi kilometri sau trei un bombardament de aviaţie şi toţi aceşti oameni erau doborâţi. Iar ceilalţi mergeau fără grijă şi nu aveau nicio pierdere. Atunci m-am gândit eu: Uite, acesta este adevăratul popor român, în bunătatea lui, în dragostea lui.

Şi părintele Paisie Aghioritul spunea că temelia vieţii duhovniceşti este să te gândeşti întâi la aproapele, şi mai apoi la tine. Într-o societate aşa decăzută moral, în criză şi sărăcie, cum vom mai putea împlini această temelie?

Măi, creştinii trebuie să înveţe să renunţe, să dăruiască; să poată împărţi puţinul pe care-l au cu fratele. Numai aceasta este metoda de rezistenţă a noastră în faţa vremurilor grele. Cu cât te apropii de aproapele tău, cu atât te apropii de Dumnezeu. Pentru că adevăratul om pe care trebuie să-l iubeşti nu este cel care merge în maşină şi în limuzină, ci cel care merge pe jos, bolnav, cu desagii goi. Aproapele nostru este cel în nevoie. Aici este aplicarea Evangheliei, nu expunerea în conferinţe. Aplicarea noastră practică aceasta este: să putem ameliora cât mai mult suferinţele, durerile, nu numai cele materiale, dar şi cele sufleteşti. Acum or să vină şi cipurile acestea şi alte metode de control al minţii. Acesta este examenul cel mai greu prin care va trece omenirea. Acum va fi căderea şi pierzarea multora. Vor cădea toţi cei care sunt legaţi de cele pământeşti. Nu poate să lase bogatul bogăţia lui, maşinile, întreprinderile, casele şi toată averea, să-i spună creştinului că nu trebuie să ia cipul acesta. Câţi dintre noi, creştinii, la ora aceasta suntem pe poziţie de suferinţă, de răbdare şi de a purta crucea? Foarte puţini. Dar, ca întotdeauna, nu cei mulţi duc poverile şi greutăţile crucii, ci cei puţini, cei aleşi.

Dumnezeu să ne ajute în toate ispitele şi încercările care vin, cu tot curajul şi cu toată dragostea, pentru că toate acestea nu ne vor aduce decât bucuria cerurilor: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi eu vă voi odihni pe voi”. Amin!

Cartea „Despre Pronie” însumează 10 cuvîntări dedicate celor slabi în credinţă – ereticilor  şi ateilor –, prin care aceştia, citindu-le, să se întoarcă la Biserică, la Viaţă, la Credinţă, la Mîntuire. Acesta bănuim că a fost şi motivul pentru care cartea de faţă a fost tradusă de Sfîntul Grigorie Dascălul, Mitropolitul Bucureştilor, aflat, încă de mai înainte de a ajunge arhiereu, în luptă cu rătăcirile veacului său. Majoritatea cercetătorilor opinează că lucrarea de faţă a fost scrisă în jurul anilor 425-435, datorită lipsei din ea a argumentelor hristologice abordate de Fericitul Theodorit în vremea dintre Sinoadele III  şi IV Ecumenice. „Despre Pronie” este una din lucrările cele mai reprezentative pentru stilul  şi elocvenţa Fericitului Theodorit, care s-a adresat, de cele mai multe ori în scrierile sale, unui public foarte bine educat. Stilul, elocvenţa  şi vocabularul autorului sînt acelea ale unui fin cunoscător al literaturii clasice Elline, care vorbeşte intenţionat în graiul unor Herodot, Thukydide, Sofokle şi Homer, pentru a aduce pe înţelesul intelectualilor vremii sale, dar mai ales celor păgîni, Adevărul, Calea şi Viaţa cea veşnică.

În ceea ce priveşte ediţia prezentă, ea a fost începută în anul 2001, după un original tipărit la 1828, dar proiectul editării sale a fost suspendat în acel an din cîteva motive, între care unul din ele a fost dat de dificultăţile textului Ellin al cărţii. În ceea ce priveşte originalul folosit la traducere, bănuiala noastră este că, spre diferenţă de cele mai multe dintre traducerile sale, făcute mai ales de pe manuscrise greceşti din spaţiul răsăritean  şi mai puţin de pe cărţile tipărite, Sfîntul Grigorie Dascălul a tradus, de data aceasta, direct din ediţia tipărită de J. Sirmond  şi J. Garnier, în 1642, respectiv 1684, sau din cea reeditată de J. L. Schulze şi J. A. Noesselt între 1769  şi 1774. Am căutat să păstrăm, pe cît s-a putut, vocabularul original, menţionînd ori de cîte ori a fost nevoie, schimbările făcute pentru uşurarea lecturii  şi verificînd traducerea sfîntului ierarh al Bucureştilor cu textul din P.G., care îl reproduce pe cel tipărit în secolele XVII şi XVIII.
Lucrarea de faţă se poate cu uşurinţă constitui nu doar în tratat apologetic, ci  şi într-unul exegetic sau dogmatic sau cosmologic, şi credem cu tărie că au găsit folos în ea nu numai creştinii, ori cei însetaţi de cunoaştere, dar bolind de necredinţă, ci şi bătrînii şi tinerii,  şi chiar copiii care iubesc adevărul  şi cele ascunse ale înţelepciunii dumnezeieşti.
Cu bucuria  şi recunoştinţa de a fi lucrat pe un text sfînt, scris de un autor cu viaţă sfîntă şi tradus tot de un sfînt, cerem cititorului iertare pentru greşelile pe care mintea cea pămîntească şi mîna cea de ţărînă le-a săvîrşit pînă la acest sfîrşit de carte.

Editorii

Preţ 9 RON. Pentru comenzi apasati aici.

Am căutat informaţii despre finanţarea acestui proiect, fiind evident faptul că s-a hrănit din bani publici. Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică  (ANCS) l-a finanţat, în 2008,  cu 6 miliarde de lei vechi! Numai din acest motiv m-am hotărât să îl citesc totuşi, având azi o stare sufletească oricum deteriorată (deci nemaiexistând riscul să mi-o alterez citind raportul).

În loc să mă luminez, în urma lecturii am căpătat mai multe nedumeriri. Prima mea mare întrebare este ce credinţă au „cercetătorii”? După cum scriu numele Mântuitorului (Isus), nu ştiu ce să cred. Să fie numai ignoranţa totală explicaţia? Totuşi, aceşti oameni trăiesc şi consumă bani într-o ţară ortodoxă.

Apoi am citit cu mare curiozitate precizările metodologice. Mă aşteptam să mă lămuresc asupra corelaţiilor statistice. Ce teste de verificare a ipotezelor au folosit? Şi, mai întâi, care au fost ipotezele de la care au pornit? Raportul transmite implicit, prin comentariile echipei, existenţa unor ipoteze (neformulate clar şi neverificate statistic însă). În schimb, precizările metodologice prezintă pe mai multe pagini cum s-a constituit eşantionul. Nivelul ştiinţific al precizărilor se află la nivel de tabloid (să fi fost deja aranjată mediatizarea puternică?): „Pentru a verifica dacă apa unui râu este poluată, se extrage o mostră (un eşantion) din apa acelui râu şi se fac diverse teste în laborator. Urmând acelaşi principiu al abordării şi al aplicării metodei ştiinţifice, în proiectele de cercetare sociologică se lucrează cu un eşantion de persoane pentru a descrie populaţia întreagă.” Adânc… Cine de la ANCS, beneficiara cercetării, are nevoie de astfel de explicaţii? Acest proiect de cercetare, precum toate cele finanţate pe această cale, este realizat (sau ar trebui să fie) de specialişti pentru specialişti. Ceea ce s-ar oferi mass mediei ar fi o altă poveste (deşi cele mai multe proiecte rămân necunoscute).

Raportul spune că unitatea de analiză este individul. În acest caz, nu înţeleg de ce interviul s-a luat la domiciliu. La ce ore din zi s-au completat chestionarele? Dintr-o familie, cine este acasă toată ziua? Cum se mai păstrează reprezentativitatea eşantionului în acest caz? Interviurile la domiciliu au rost atunci când se chetionează probleme legate de viaţa de familie, mod de comportament al unei gospodării, dotarea cu diverse etc. Când se cercetează opinia individuală, nu se asigură reprezentativitatea astfel. Părerea mea este că rezultatele sondajului se pot manipula (şi) în acest fel. Mă gândesc că şansele ca respondenţii să fie femei sunt mai mari prin chestionarea la domiciliu. De aici, diversele „interpretări” ale echipei.

Mai departe, m-au încurcat multe din afirmaţiile din raport. „doar 1% au răspuns corect la cele 13 întrebări.” Ce înseamnă corect? Adică au răspuns conform aşteptărilor lor? Cine este această echipă deţinătoare a adevărului? Relevant în acest scop este cazul mult mediatizatei şi comentatei întrebări legate de evoluţionism şi geocentrism. În chestionar li se cere respondenţilor să îşi exprime acordul sau dezacordul faţă de enunţurile cu pricina, având de ales între adevărat sau fals. În raport, răspunsurile sunt preluate cu variantele corect şi greşit. Recunosc că iniţial am crezut că adevărat a devenit corect, iar fals – greşit. Chiar dacă nu am înţeles motivul schimbării, am fost dispusă să o accept. Citind însă comentariile cercetătorilor, am înţeles cu stupoare că prin corect şi greşit nu se exprimau opiniile respondenţilor, ci interpretările cercetătorilor! După puţina mea ştiinţă, aceasta denotă o lipsă gravă de profesionalism. Un raport onest de cercetare trebuie să reflecte rezultatele cercetării, iar interpretările trebuie să aibă temei statistic sau măcar în literatura de specialitate. Nimeni nu are voie să îşi publice ficţiunile sau convingerile personale la capitolul cercetare ştiinţifică şi să mai pretindă şi bani pentru aceasta.

Dacă analizez fraza: „Cel puțin unul din trei români, prin răspunsurile date la întrebările puse, probează a fi: creaționist, geocentrist şi cu cunoștințe precare de genetică, fizică sau medicină.”, înţeleg de aici că a fi creaţionist şi geocentrist este echivalent cu a avea cunoştinţe precare. De altfel, la altă pagină, creaţioniştii sunt etichetaţi cu deficit cognitiv! În acest caz, care este onestitatea echipei care a cheltuit 6 miliarde de lei pentru a insulta cel puţin jumătate dintre români? Atâta vreme cât în învăţământul public creaţionismul este prezentat ca alternativă la evoluţionism, cum poate o oarecare echipă de aşa zişi cercetători să manipuleze o cercetare pentru a se potrivi cu convingerile lor ateiste?  Şi asta pe bani publici. Din toate acestea înţeleg că această cercetare nu a urmărit să afle nivelul de cunoaştere al românilor, ci gradul de răspândire al ateismului, ipoteza neformulată explicit dar care răzbate din tot raportul fiind că ştiinţa nu are nicio legătură cu Dumnezeu.

O altă problemă este afirmaţia privitoare la legătura direct proporţională dintre  învăţământ şi nivelul de cunoaştere. Această legătură nu rezultă din cercetare, dat fiind faptul că nu am găsit nicio grilă de corelaţie între aceste două variabile, nici un χ² care să verifice corelaţia, nimic. Probabil, cei pe care i-au găsit acasă lipseau şi de la şcoală. Un alt argument că această corelaţie nu este dovedită (ci este presupusă la nivel de simţ comun) este tocmai faptul că, în zilele noastre, la şcoală se aminteşte de creaţionism. Sau tocmai în acest fapt constă vina învăţământului?

O altă problemă este legătura pe care echipa o face între convingerea (ignoranţa) românilor că antibioticele distrug viruşii şi cumpărarea de antibiotice de la farmacie (peste media pe Europa). Aici am aceeaşi nelămurire: de unde rezultă corelaţia? Cel mult, putem vorbi de o bază legislativă mai permisivă, care dă dreptul cumpărării de antibiotice mai uşor. Însă problema este mai delicată, dat fiind faptul că şi la noi antibioticele se vând numai cu reţetă. Conform modului tendenţios de interpretare practicat de echipă, ar rezulta că medicii nu ştiu să prescrie medicamentele şi nu că românii sunt atât de proşti (oricum, această concluzie este în contradicţie cu aceea care îi acuză pe români de încredere în homeopatie). La fel, şi problema legată de SIDA. De ce este acest subiect dovada că românii au sau nu deficit cognitiv? Este informaţia despre SIDA esenţa cunoaşterii ştiinţifice?

Foarte supărătoare este şi confuzia (voită?) dintre religiozitate şi încrederea în horoscop, de exemplu. În consecinţă, „cercetătorii” nu se sfiesc să afirme: „Cu cât credința religioasă este mai puternic structurată în jurul unor entități supranaturale, şi cu cât practicile religioase sunt mai frecvente, cu atât este mai mare probabilitatea ca stocul individual de cunoaștere științifică să fie mai sărac.” Întâlnim aceeaşi problemă a corelaţiei (ne)verificate cu un test statistic.

Afirmaţia următoare este, cu siguranţă, pe gustul raportorilor: „În schimb, un nivel ridicat de educaţie școlară şi un grad înalt de cunoaştere ştiinţifică generează o atitudine mai favorabilă faţă de cunoaşterea ştiinţifică.” Întrebarea mea (retorică) pentru cercetătorii care (par că) se mândresc că se trag din maimuţă este: Păi cum altfel? Dar ce a fost mai întâi: oul sau găina (gradul de cunoaştere sau atitudinea favorabilă)?

Însă ceea ce m-a încuiat şi m-a făcut să mă opresc din efortul de a înţelege ceva din raport a fost afirmaţia: „ştiinţa – domeniu ezoteric”. Păi dacă este ezoteric, de ce îi mai chinuie pe bieţii români cu întrebările? Am devenit o ţară de iniţiaţi?

La fel stau lucrurile şi cu chestionarul. Mă întreb cum au fost alese atributele asociate ştiinţei (întrebarea 3). Aceste atribute se bazează pe cercetări anterioare, pe literatura de specialitate, sau pe vreun joc de tip fazan, practicat în timpul liber ce cercetători?

Am mai remarcat numărul mare de întrebări legate de fumat, spre deosebire de cele legate de creaţionism, de exemplu.

Însă deosebit de parşivă îmi pare întrebarea: „Dacă vă gândiţi la ce cred oamenii despre ştiinţă, cam câţi dintre oamenii din România sunt de părere că…” (urmată de Dar cam câţi dintre oamenii din România… cred în Dumnezeu etc.) care a devenit în raport temei pentru afirmaţia: „¾ dintre români sunt de acord că…” La ce foloseşte să ştim ce cred oamenii despre… ce cred oamenii şi, mai ales, prin ce alchimie se transformă în afirmaţii de genul celei exemplificate mai sus?

Concluzia mea este că acest raport insinuează (fără să dovedească statistic) că mersul la biserică (în amănunt cercetat) prosteşte. (În acest caz, la ei care să fie explicaţia?)

Mă aştept însă să nu primesc niciun răspuns la aceste întrebări, aşa că închei dându-mi singură unul: Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume li s-a spus STISOC. Pentru 6 miliarde. Mai este de mirare că românii cred în miracole (aşa cum se miră stisocii)?

Dragi prieteni,

Numele meu este Vlad şi am 11 ani. Locuiesc în Bucureşti, într-un cartier numit Drumul Taberei. Aici este o biserică foarte frumoasă – Sfânta Vineri. La această biserică merg eu. Părintele Nicolae şi Părintele Iustin fac nişte slujbe minunate. Aici am învăţat să bat toaca. Uneori mai citesc câte o rugăciune la strană. Tot aici l-am întâlnit pe cel mai bun prieten al meu, Teodor. Nu ne plictisim niciodată când suntem împreună, chiar dacă el este mai mic decât mine cu trei ani. Teodor este foarte inteligent şi credincios. Pe lângă cel mai bun prieten, la biserică mi-am găsit şi o nouă pereche de bunici: Adriana şi Mihai, care au multă grijă de mine, mai ales când mama are de muncă la serviciu până mai târziu.
Eu sunt un copil la fel cu toţi copiii. Mă trezesc greu dimineaţa, aş vrea să fie vacanţă tot timpul şi prefer să citesc ce îmi place sau să mă joc decât să fac teme. Şi totuşi le fac. Are mama grijă de asta! Cred că înţelegeţi ce vreau să spun.
În clasele a I-a şi a II-a, mama mă mai ajuta. Apoi mi-a spus că am crescut destul şi trebuie să îmi fac temele singur. Mi-a mai spus că serviciul meu este să merg la şcoală şi să învăţ. Mama are o gândire un pic stranie în această privinţă. Este profesoară! Dar nu am avut argumente şi a trebuit să mă ocup singur de teme. Astfel am descoperit chiar că îmi place să scriu compuneri la limba română.
Şi totuşi au mai fost nişte teme la care mama a hotărât să îmi dea nişte idei. Pe acestea le veţi găsi adunate aici. Fiecare în parte are istorioara ei. Nu vi le voi povesti pe toate. Vă spun doar motivul: sunt teme prin care mama mi-a spus că îmi pot mărturisi credinţa. Unele se referă la subiecte pe care ea le consideră necreştineşti şi nu este de acord să le învăţ la şcoală. Mama m-a ajutat să înţeleg că, deşi şcoala este bună şi trebuie să fiu silitor la carte, totuşi unele lucruri aflate aici sunt dăunătoare sufletului pentru că nu spun Adevărul lui Dumnezeu. De exemplu, la şcoală am învăţat că omul se trage din maimuţă. Charles Darwin a venit cu ideea asta, ştiţi şi voi. Poate aţi vizitat Muzeul Antipa. Nu-i aşa că este un muzeu interesant, cu toate păsările, animalele şi tot ce se mai găseşte acolo? Dar aţi observat că muzeul acesta este organizat după „teoria evoluţiei”? Mama m-a ajutat să înţeleg acestea.
Tot ea m-a mai ajutat la o temă despre Halloween. Atunci chiar mi-a spus să nu scriu nimic. Vă puteţi imagina cât de mirat am fost! Mama mea să îmi spună să nu îmi fac o temă! Ea mi-a explicat că un copil creştin nu poate scrie o compunere despre o „sărbătoare” închinată morţii şi care nici nu aparţine poporului român. Eu aş fi scris-o pentru că trebuia. La început, mama mi-a spus că dacă nu îmi fac acea temă, eu mărturisesc credinţa ortodoxă cu puterile mele. Dar văzând că sunt cam temător să merg cu compunerea nescrisă, m-a salvat tot ea. Mi-a dat ideea povestirii aşa încât să nu îmi trădez credinţa. Veţi găsi aici şi această povestioară. Cu ea începe cartea.
Recunosc că tot mama mi-a mai dat idei când mi s-a părut că o temă este prea grea pentru mine. Anul trecut am avut de scris o poveste despre importanţa legumelor şi fructelor în viaţa noastră. Aş fi ştiut să fac un portofoliu, cum ni se cere acum la şcoală, dar o poveste? Să vedeţi ce a ieşit…
Nu vreau să vă mai reţin. Vă las să citiţi şi, dacă vă plac temele mele, să îmi scrieţi . Sunt şi câteva teme care au fost scrise special pentru voi. Sunt temele de bunăvoie.
Vă mai spun un secret: ideea să vă trimit şi vouă temele mele tot mama mi-a dat-o. Asta, ca să nu mă plictisesc în vacanţă. Desenele sunt făcute de unchiul meu.

Cu prietenie,
Vlad

Interviu cu Parintele Iachint,
ucenicul de chilie al Parintelui Cleopa

Blagosloviti, Parinte!

Domnul si Maicuta Domnului! Bine ai venit in Sfantul Munte!

Bine v-am gasit! Cum sunteti?

Multumim Maicii Domnului ca suntem ortodocsi! Si sa ne ajute Preasfanta sa ramanem ortodocsi pana la capat! In rest, scriu, adun invataturi de la Sfintii Parinti, pentru pastrarea dreptei Credinte. E o indeletnicire de mare mangaiere pentru sufletul meu.

Ce teme aveti in vedere?

Acum, cu ajutorul Maicii Domnului, tocmai am terminat o lucrare despre Unitatea Bisericii. Fiindca ecumenismul acesta a denaturat rau de tot invatatura despre Biserica cea Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca. Mereu ii auzi vorbind despre unirea Bisericilor si despre refacerea unitatii Bisericii, ca si cum Biserica si-ar fi pierdut unitatea, si vin ei acum, prin intalniri ecumeniste, sa refaca unitatea Bisericii. Aceasta ratacire este o blasfemie adresata direct Domnului nostru Iisus Hristos. Fiindca Biserica este Trupul lui Hristos, iar a spune ca exista mai multe Biserici dezbinate, este tot una cu a spune ca s-a impartit Trupul lui Hristos in parti dezbinate.

De mult timp am dorit sa vorbesc cu Sfintia Voastra, fiindca in mediul teologic universitar am auzit multe zvonuri despre inclinatia ecumenista a Parintelui Cleopa. Stiu ca ati fost ucenic apropiat al Parintelui si ca ati avut ocazia de a cunoaste direct invatatura sa, mai bine zis invatatura ortodoxa propovaduita de Parintele. De exemplu, am auzit ca Parintele Cleopa ar fi fost de acord cu dialogurile ecumeniste

Stii cum a aparut acest zvon? Veneau unii din cei mari si ii spuneau Parintelui ca fac eforturi deosebite pentru a-i ajuta pe romano-catolici sa cunoasca Ortodoxia. Si ca de aceea sunt importante dialogurile ecumenice, de fapt, ecumeniste. Dar nu ii spuneau nimic despre compromisurile pe care le fac ei acolo. Nu ii spuneau ca se pregatesc sa accepte Tainele papistasilor, fiindca Parintele nu ar fi fost de acord. Stii ca un om bun la inima, cu multa dragoste de oameni, se induioseaza si crede de multe ori tot ce ii spui, nu banuieste viclenia.

Parintele Cleopa pastra neabatut invatatura ortodoxa despre unicitatea si unitatea Bisericii. Biserica este Una, adica este unica si unitara. Iata, am aici cartea Parintelui, Calauza in Credinta Ortodoxa, editia a patra, ingrijita de Parintele Ioanichie Balan. Uite ce scrie Parintele Cleopa in aceasta lucrare, la pagina 111: Biserica lui Hristos este una, deoarece Mantuitorul a intemeiat o singura Biserica (Matei 16: 18), nu mai multe, pentru ca Biserica are un singur cap, pe Iisus Hristos, ea fiind infatisata ca o singura Mireasa a lui Hristos (Efeseni 5: 27 ). Aceasta despre unicitatea Bisericii.

In ceea ce priveste unitatea Bisericii, Parintele Cleopa spunea foarte clar ca aceasta unitate nu se poate rupe, fiindca Biserica este Trupul lui Hristos. Ereticii se desprind de Biserica, se despart, dar Biserica ramane unitara. Iata aici, la pagina 118, cum zice Parintele: Despartirea n-a atins unitatea Bisericii; pentru ca aceasta unitate nu se poate destrama niciodata, oricare ar fi numarul si calitatea ereticilor care se smulg de la sanul Bisericii. Ereziile si schismele, oricat de multe si de mari ar fi ele, nu pot imparti Biserica cea Una, pentru ca ea sta strans unita cu Capul ei, care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de fire si ea nu poate fi zdruncinata de nimeni.

Iar despre incercarile de unire cu papistasii, Parintele spunea asa: Toate incercarile de unire intre Apus si Rasarit au fost si sunt sortite esecului, cata vreme nu se va reveni in Apus la Traditia Sfintilor Parinti (la pagina 27). Parintele Cleopa nu dorea o unire de tip ecumenist, ci dorea revenirea la Ortodoxie a celor care s-au rupt de Biserica.

In Facultate, ne-a spus un parinte cu orientare ecumenista, ca au venit la Parintele Cleopa niste neoprotestanti si ca Parintele ar fi spus ca si ei sunt botezati in numele Sfintei Treimi.

Stii cum a fost? E adevarat ca au venit acei neoprotestanti, dar Parintele nu a spus ca si ei au fost botezati, ci i-a intrebat: Dar, voi, sunteti botezati? Parintele nu accepta botezul acestor eretici, ci le spunea asa despre adevaratul Botez: Botezul este cu adevarat Taina, iar nu simbol, asa cum credeti voi, sectarilor neoprotestanti. Asa cum vezi ca scrie si aici, la pagina 482.

Dar ecumenistii accepta pseudo-botezul heterodocsilor, zicand ca botezul in numele Sfintei Treimi nu se poate repeta.

E gresit. Parintele Cleopa nu spunea asa. Spunea altfel: Nu se poate repeta Botezul asupra celui ce a fost o data botezat in numele Preasfintei Treimi dupa randuiala Bisericii celei dreptmaritoare(pagina 490). Atentie: dupa randuiala Bisericii celei dreptmaritoare, dupa randuiala Bisericii Ortodoxe. Dar heterodocsii nu sunt botezati dupa randuiala Bisericii Ortodoxe. Botezul lor nu este valabil. De aceea, se cuvine sa fie botezati ortodox, daca voiesc sa vina la Ortodoxie (si daca nu au fost botezati ortodox mai inainte de cadere in erezie). Chiar daca unii conducatori bisericesti, influentati de ecumenism, ar primi pe heterodocsi doar prin Mirungere, fara Botez, noi trebuie sa cunoastem si sa respectam invatatura ortodoxa cea adevarata, pe care am primit-o mostenire de la Sfintii Parinti.

Parintele Iustin spune foarte clar: Nu ierarhii au tinut Ortodoxia romaneasca, ci mucenicii din inchisori si mamele crestine.

Asa este. Asa spunea si Parintele Cleopa, cand vorbea despre uniatie. Uite aici, la pagina 35, cum spune: Aproape toti romanii au protestat energic: Noi, parinte, papistasi morti, iar vii nu vom fi, gata suntem sangele sa ni se verse, decat legea parintilor nostri sa pierdem, ziceau credinciosii din Scheii Brasovului intr-un protest adresat lui Atanasie. La fel credinciosii din Calata spuneau: Noi, tot satul, legea si religia noastra in care ne-am nascut, nu o parasim. E treaba popilor cu care religie vreau sa se uneasca; noi nu ne amestecam in aceasta, dar daca vom vedea ca vreau sa introduca la noi innoiri, unul ca acela nu va mai fi popa nostru. Si la fel a fost in tot poporul ortodox.

Ce frumoasa pilda de marturisire ortodoxa! Asa trebuie sa spunem si noi cand or veni astia cu inovatiile lor si cu compromisurile lor.

Asa sa ne ajute Bunul Dumnezeu si Maica Domnului si toti Sfintii, sa marturisim Dreapta Credinta si sa rabdam pana la sfarsit, ca sa ne mantuim!

Amin!

(interviu realizat de Ioan Vladuca, 24 mai 2010, Sfantul Munte)

Romania azi nu mai exista decat cu numele, si nu numai Romania, de altfel. Realitatea popoarelor nu mai este controlata de ele insele, ci ele sunt conduse de centrul european. Nu se poate vorbi despre o Romanie libera pentru ca guvernul Romaniei este condus de marile puteri care stau ascunse in spatele Uniunii Europene sau al altor uniuni internationale. Democratia nu exista in realitate, ea este numai in aparenta si ne da noua impresia ca suntem liberi. A ramas doar o rezistenta formala a natiunilor, astfel incat sa le mai poti numi Romania, Bulgaria, Serbia. Realitatea este doar in mainile comitetului central care dirijeaza toata viata popoarelor. Este o evidenta inabusire a vointei popoarelor si o tendinta evidenta de amestecare a neamurilor, ca oamenii sa nu isi mai recunoasca mai intai identitatea ca neam, iar mai apoi identitatea ca om, creatie a lui Dumnezeu. Nu vedeti experimentele americanilor, ca iau un grup de copii dintr-o tara si ii pun sa invete in alta tara, ca sa amestece culturile si obiceiurile natale? Pe ei nu ii intereseaza pacea si bunastarea popoarelor, asta e numai o teorie goala pentru prostimea asta a lumii. Natiunile, la ora actuala, sunt descompuse.

Si cei care nu cred in aceasta falsitate a pacii lor cum sa se opuna?

Nu ai cum te opune. Daca te revolti si iesi in strada impotriva lor, tot jocul lor il faci. Majoritatea revoltelor de azi ori sunt manevrate tot de ei, ori au grija ei sa isi infiltreze oamenii lor ca sa le deturneze rostul. Si nici nu stim de fapt impotriva cui ne razvratim si protestam. Noi avem impresia ca Europa are un sistem democratic la baza, dar Europa este tot sovietizata, o Europa sovietica. Este acelasi mare lagar sovietic al Moscovei decat cu alta sapca, iar dincolo, in Occident, avem de-a face cu lagarul capitalismului. In aparenta, intre rusi si americani pare a fi o diferenta politica si economica, dar in spatele lor este un singur stapan, care atunci cand isi va desavarsi puterea asupra tuturor statelor, se va incorona drept conducatorul lumii si nu va fi altul decat marele antihrist. Aceasta putere dirijeaza si controleaza totul pana la pretul unei paini, totul e controlat. De aceea si vor sa puna aceste cipuri electronice, ca sa te controleze si pe tine, nu numai painea pe care o mananci.

Am citit ca unele state europene se opun implementarii cipurilor in actele de identitate. Credeti ca atunci cand tara aceasta va imbratisa toate principiile sistemului antihristic, pentru ca practic noi suntem o tara usor de manevrat, neinsemnata economic, credeti ca e bine sa fugim in alta cetate care sa ne dea posibilitatea sa alegem legea lui Dumnezeu?

Dar unde sa fugi? Este si asta o alta inselatorie de a lor, de a se opune chipurile actelor biometrice, dar pana la urma tot le vor introduce. Sa nu cumva sa fugi de aici de urs si sa dai dincolo de mama ursului. Fac si ei asa, un fel de propaganda ca sa apara ca sunt in viata politica altceva decat sunt de fapt. La ora actuala nu trebuie sa ne mai incredem in niciun sistem politic sau economic. Nu, sa nu ne facem iluzii desarte. Unde sa te duci? Ca tot lagar e peste tot, doar ca pare ca e mai bun, dar e aceeasi amaraciune.

Vedeti aproape un eventual razboi?

Este posibil, dupa cum se deruleaza evenimentele. Si, pe de alta parte, este aproape si sfarsitul acesta al lumii si trebuie sa se implineasca toate prorociile Apocalipsei. De aceea ei cumva se si grabesc si vor sa diminueze numarul acesta al consumatorilor, ca sa ii poata stapani mai usor. Vor veni vremuri grele nu ai sa poti sa mai iei un medicament, o bucata de paine, si comunicarea si intrajutorarea dintre noi va fi cu anevoie de facut. Se va face, si asta deja s-a inceput, uciderea omului la nivel oficial, prin otravurile care ni le introduc in mancare, prin otravurile ce ni le introduc in aerul ce-l respiram, prin otravurile din vaccinuri toate se fac la nivel oficial. Iar noi le luam pe toate de bune, pentru ca asa spune ziarul ori televiziunea. Omul a ajuns un sclav, un rob, dar cu mult sub conditia sclavului de altadata. Pentru ca sclavul inainte stia cui se supune, dar omul de azi a devenit un rob care nu isi cunoaste stapanii. El nici macar nu stie ca esterob.

Deci aceasta criza economica considerati ca trebuie rabdata asa sau sa cautam alte solutii economice si politice? Cum ne putem opune?

Grevele nu au nicio valoare, ele fac parte din planul lor. Romanul de altfel e foarte puturos, s-a invatat cu comoditatea si nu suporta sa munceasca ceva. Au gradini la tara cu pomi fructiferi si nici ca se duc sa ingrijeasca gradina sau sa adune prunele. Ei vor ceva confortabil; de pilda aici la noi, in zona, abia gasesti un instalator sa iti repare chiuveta sau pe cineva sa iti varuiasca sau sa iti tencuiasca in casa. Ne-am invatat boieri. Eu cred ca aceasta criza este si din iconomia lui Dumnezeu, pentru ca ne indeamna la o viata mai austera, la o seriozitate in viata noastra crestina de zi cu zi, la lacrima si pocainta. Sa multumim lui Dumnezeu ca nu ne-a pedepsit mai rau pentru cat am fi meritat. Poate ca va mai trezi pe unii criza asta. Prea multa necredinta si prea multa faradelege este pe pamant. De aceea, daca vom avea constiinta pacatoseniei noastre, ne vom asuma si criza in care traim. Mai bine sa ne rugam ca Sf. Siluan pentru intreaga omenire decat sa protestam. Pentru legea lui Dumnezeu nu stim sa protestam, dar pentru marirea salariilor da. Cand marsaluiesc homosexualii, cand ni se pun cipuri, cand ni se omoara copiii prin vaccinuri, nu protesteaza nimeni, sau foarte putini. Iata ca avem posibilitatea sa revenim la asceza crestinismului de altadata.

Pentru noi, crestinii, este o binefacere aceasta saracie, pentru ca ne invata sa fim mai cu stapanire de sine, mai grijulii si mai cu frica de Dumnezeu. Nu vedeti ca popoarele mai emancipate, care au toate la indemana, nu mai cred in Dumnezeu? Primul act pe care il fac, atunci cand se simt in bunastare, este sa uite de Dumnezeu. Unde este o Franta, unde este o Spanie, o Italie de altadata? Dar sa crezi ca un sistem politic sau economic te mai poate izbavi, este o mare inselare, pentru ca societatea este alterata ca si conducatorii lumii pana in adancurile fiintei lor. E o mare pierdere de timp. Nu mai avem alta solutie decat rugaciunea.

Si cum sa ne rugam? In spital, la Cluj, imi spuneati ca va pare rau ca nu ati indemnat oamenii mai mult spre rugaciune, ca nu i-ati invatat sa se roage.

E foarte important sa stii sa te rogi. De multe ori si noi, calugarii, stam in manastiri si nu ne rugam, doar ni se pare ca ne rugam. Nu e de ajuns sa mergi la biserica, la slujbe si sa stai acolo ca si cum ti-ai facut datoria, din obligatie. Trebuie sa insistam pe lucrarea launtrica. Degeaba zicem multe rugaciuni cu gura sau cu mintea, daca nu aprofundam, daca nu traim ceea ce ne rugam. Acum si mirenii trebuie sa aprofundeze rugaciunea din inima, pentru ca va fi singura noastra izbavire rugaciunea din inima. Pentru ca in inima este radacina tuturor patimilor si acolo trebuie sa lucram. Pana acum a mai mers cu lucruri superficiale, dar pentru vremurile ce ne stau inainte, nu va fi de ajuns. Daca nu vom avea rugaciune cu strapungerea inimii, nu vom rezista la tot atacul psihologic, pentru ca au metode nevazute de reeducare a mintii. Astazi mi se pare ca nepasarea este cel mai greu pacat. Nu mai simtim nimic la rugaciune, nu avem lacrimi de pocainta. Vor veni vremuri in care numai cei ce vor simti harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rau. Cu mintea omeneasca va fi cu neputinta de ales intre bine si rau. Vor fi mari inselari si numai harul lui Dumnezeu ne va putea izbavi de ele. Asadar, rugati-va, rugati-va sa nu cadeti in ispita inselarii! Pentru ca numai prin rugaciune putem primi harul lui Dumnezeu. Daca nu ne rugam si perseveram in lenevia si nepasarea noastra fara pocainta, atunci este posibil sa pierdem instinctul indreptarii. Sa ne fereasca Dumnezeu sa pierdem instinctul indreptarii!

Dar nu exista riscul ca in aceste stramtorari si pe fondul unei saracii de proportii, oamenii sa intre in panica si sa se ridice unul impotriva celuilalt si sa nu mai existe bunavointa crestina?

Pai tocmai de aceea vom avea nevoie sa invatam rugaciunea launtrica, sa ne putem stapani in aceste situatii si sa nu ne paraseasca harul lui Dumnezeu. Ei asta si urmaresc instaurarea anarhiei, ca astfel sa ia amploare ura si dezbinarea intre oameni, pana si intre crestini.

Ce credeti ca mai contribuie la dezbinarea care este astazi intre crestini? De pilda, pe internet sunt multe bloguri sau saituri ortodoxe in care se prezinta realitatile lumii ce ne inconjoara. Pe de o parte ele sunt bune, pentru ca iti ofera posibilitatea sa te informezi, pentru ca majoritatea surselor de informare din mass-media sunt compromise si manipulatoare dar pe de alta parte se dezbat intre crestini probleme care, de cele mai multe ori, duc la certuri si ajung sa se cleveteasca fratii intru credinta unii pe altii. Comentarii se numesc ele in lumea blogurilor. Credeti ca astfel de discutii au folos duhovnicesc? Ne ajuta ele sa vedem mai bine realitatea?

Trebuie sa avem mare grija cum manuim internetul, pentru ca el este unealta mai mult draceasca. Este creat tot de sistem ca un mijloc de scandal, pentru a distrage atentia oamenilor de la lucrurile esentiale si de a ne pierde timpul palavragind. Folosirea acestei metode nu are cum sa aduca binele omului si societatii. Nu vedeti cum se tampesc copiii care stau la televizor, la calculator, pe internet, ca nu mai stiu sa numere nici pana la cinci? Ce exemplu le oferim noi acestor copii daca noi ne permitem sa palavragim pe internet? Folosind prea mult internetul ne facem partasi la acest sistem care urmareste sa transforme societatea intr-o lume oarba, handicapata mintal, care sa nu mai poate distinge mai tarziu binele de rau si astfel sa accepte pecetea lui antihrist. Internetul poate fi folosit in bine, dar cu masura si cu mare atentie ce promovam prin el. Tehnica e buna, dar in masura in care realizezi ceva bun. Dar daca noi realizam dezbinare si palavrageala nu facem altceva decat sa fim precum circarii si bufonii. Oferim oamenilor paine sicirc.

Marturisirea credintei, care este o datorie evanghelica, cum ar trebui facuta, astfel incat sa nu cadem in extreme, ajungand in felul acesta la schisme grabnice si neintemeiate?

Dragii mei, marturisirea trebuie facuta fara echivoc, fara ascunzisuri. Adevarul trebuie scos la lumina, dar numai adevarul, pentru ca lumea nu mai stie de unde vine si incotro merge. Din pacate manualele teologice prezinta realitatea Bisericii trunchiat si copiii nostri nu vor avea acces la o invatatura autentica a istoriei bisericesti. Sistemul politic a urcat si pana la varful ierarhiei bisericesti, ca peste tot, de altfel. Dar asta nu e nicio noutate. Cum a fost Biserica sub comunism, asa e si acum. Si tot asa va si supravietui prin jertfa si marturisire. Insa nu iesim din staul si nu trecem la nicio alta biserica schismatica, chipurile ortodoxa. Ramanem in Biserica in care ne-am nascut si sa avem curajul sa marturisim orice abatere de la dreapta credinta. Deocamdata nu se pune problema unei erezii vadite in Biserica noastra. Avem datoria de a vadi ratacirile conducatorilor bisericesti, de a vadi pericolul ecumenist, pentru a evita fatala unire cu papistasii sau alte comunitati bisericesti care sunt cazute din Har, nu mai au succesiune apostolica si nu mai pastreaza adevarul intreg al Bisericii Sobornicesti, stabilit prin cele 7 sinoade ecumenice. Sa ne pazeasca Dumnezeu de o astfel de unire necanonica! Atunci nu va mai fi har intr-o astfel de biserica. Dar Dumnezeu isi va pastra alesii Lui si va pazi Biserica Ortodoxa, dupa cum ne-a fagaduit. Sa ne rugam sa ne pazeasca in acele vremuri si sa nu cadem in mreaja inselarii. Insa tot erezie este si sa te desparti de Trupul Bisericii fara intemeiere canonica, asa cum e cazul bisericii stiliste de la noi. Un apologet intelept si un adevarat apostol ar vremurilor noastre are discernamantul marturisirii si nu marturiseste cu patima, fara socoteala, ci stie sa se faca tuturor toate, fara sa se abata de la Adevar. El cauta mereu sa lupte sa poata trezi in ceilalti sentimentul de aparare a Adevarului. Acesta este rostul marturisirii lui, dar, din pacate, tara noastra nu are un astfel de marturisitor la ora actuala. Rostul marturisitorilor este sa faca ostasi ai apararii Ortodoxiei.

In incheiere am vrea sa ne spuneti cum ati depasit greutatea bolii si totodata un cuvant de incurajare pentru crestinii care trec prin boli grele si suferinte trupesti.

As vrea sa le multumesc din nou tuturor celor care s-au rugat pentru nevrednicia si neputinta mea si Maica Domnului sa rasplateasca rugaciunea si osteneala fiecaruia. Dar sa stiti ca intotdeauna bolile si necazurile sunt consecinta pacatului, de sus pana jos. Fiecare este pedepsit de Dumnezeu dupa raspunderea pe care o are mica sau mare. Stateam si ma gandeam pe patul spitalului de la Cluj: Care o fi cauza suferintei mele, de nu vrea Domnul sa ma ridice deloc? Si cauza nu eram decat eu, pacatele mele. Si cand am constientizat ca pentru pacatele mele sufar aceasta boala, atunci m-a si ridicat Dumnezeu. Mandria mea este pricina bolii. Acum mi-a mai dat Dumnezeu si schiopatul asta la piciorul drept si asta are o cauza: ca mergeam prea tantos asa. Prea credeam eu ca toata lumea e a mea si eu sunt buricul pamantului. Dar iata ca nu sunt nimic, decat iarba uscata. Asa ca sa dam slava lui Dumnezeu in boli, pentru ca prin boala invatam smerenia, bunatatea, rabdarea si asa primim mantuirea. Toate sunt spre smerenia si mantuirea noastra. Fara smerenie nu ne putem mantui.

(interviu realizat de Monahia Fotini, 5 iunie2010)

Din cuprins:

Arhimandritul Cleopa Ilie, o candela aprinsa in intuneric, de Ieromonahul Cosma
Adevarata cugetare dogmatica a parintelui Ilie Cleopa si rastalmacirile ecumenistilor – interviu cu parintele Iachint (ucenicul de chilie)
Rugați-va, rugați-va sa nu cadeți in ispita inselarii! (interviu cu Parintele Justin Parvu)
Un episcop marturisitor, martirizat de bolsevici – Eroul martir Ermoghen, Episcop de Tobolsk
Talcuire cutremuratoare la Apocalipsa, de Sf. Ermoghen de Tobolsk
Pericolul monofizismului, de Arhimandrit Justin Parvu
Despre erezia papistaseasca – raspuns la Epistola papei Pius al IX-lea, catre rasariteni
Chemtrails, chimicale si microbi din avion, de Ioan Vladuca
Vai voua, ecumenisti fatarnici!, de Hristu K. Livanos
Monsanto – controversata fabrica de organisme modi ficate genetic, de fratele Teodor
Cine a provocat criza? Cine ne da soluția?, de Saccsiv
Cuvinte pentru viata duhovniceasca, de vorba cu Parintele Oprea Craciun
Predica la duminica sinodului I ecumenic, de Pr. Mihai Andrei Aldea

si altele pe care lasam sa le descoperiti singuri in revista.