2009 a venit la noi cu paşi mari, grăbiţi. Am crezut, în umbra Duhului Bisericii, în bunătatea vremilor pe care le trăim, oricâte catastrofe ar fi părut că s-au abătut peste noi. Şi ea purcede din mila pe care Proniatorul o face cu noi, cei de acum, aducându-ne în luptă cu vitregia clipei de faţă pentru a câştiga veşnicia; pentru aceea şi veşnicia începe în singura unitate de timp ce ni s-a dat să o trăim, clipa unei respiraţii.
Orice vreme îşi are încercările ei şi luptătorii pentru înveşnicire. Unii luptă să înveşnicească în Dumnezeu clipa, să o îndumnezeiască , iar alţii luptă să o înveşnicească în iad, în îngerul morţii, să o îndrăcească. Adevărata durere vine din aceea că nu realizăm că de bună voie ne aşezăm când într-o parte, când în cealaltă a liniei de bătălie dintre cele două tabere. Dar ceea ce ni se întâmplă dincolo de voia noastră este crucea pe care Tatăl, Bunul Proniator, neo dă să o purtăm.
Anul 2009 aduce crucea unei crize mondiale a sistemului bancar, conceput încă de la început pentru a înlănÅ£ui omenirea. Ni se spune că „au dispărut” 58 de trilioane de USD, pe care trebuie să-i plătească nu doar americanii, ci toÅ£i cei 6 miliarde de oameni de pe pământ, în întreaga lor viaţă, ÅŸi, ca să nu le fie greu doar lor, ÅŸi copiii, ÅŸi nepoÅ£ii lor. Criza aceasta nu este prima din istorie. Exceptând criza petrolului de acum 30 de ani, provocată de lipsa de măsură a consumului, criza Americană din 1929, exportată întregii lumi imediat după aceea, este foarte asemănătoare cu cea de astăzi. O mare sumă de bani a dispărut, pentru a se instrumenta mai apoi un război care să schimbe ordinea mondială. Doar Dumnezeu ÅŸtie dacă acest scenariu se va repeta. Oamenii obiÅŸnuiÅ£i doar descoperă că toÅ£i marii politicieni ÅŸi bancheri vorbesc despre o nouă ordine mondială ca rezultat al crizei financiare, ÅŸi că au devenit sclavi ai sistemului, nefericiÅ£i de astă dată . Poate ÅŸi de aceea Antihrist va fi primit ca eliberatorul cel mult aÅŸteptat, un izbăvitor din robia pe care mai marii zilei de astăzi ne-au pregătit-o, nouă ÅŸi urmaÅŸilor noÅŸtri, iar păruta lui eliberare va fi cea mai cumplită tiranie din istoria întregii omeniri, o robie asumată, voluntară, care va veni prin lepădarea puterii raÅ£ionale a sufletului, anularea de bună voie a voinÅ£ei ÅŸi împietrirea desăvârÅŸită a simÅ£irii inimii faţă de tot ceea ce este politic incorect (corectitudinea politică fiind noua dogmă ÅŸi noul cod de legi al sistemului viitorului). Dar ca să nu fiu proroc mincinos, mă voi opri la a spune doar că ceea ce va urma va fi cumplit, va fi mult mai rău decât tot ceea ce putem să ne închipuim acum.
O parte din această urâciune care va stăpâni pretutindeni este nevoia resimţită şi la noi de o nouă ordine politică. Cei 20 de ani brucanieni au însemnat un timp foarte binecuvântat faţă de ceea ce urmează de acum: Puţinii indivizi frustraţi care s-au ostenit din răsputeri să otrăvească sufletele intelectualilor din România acestei perioade cu anti-creştinism, anti-românism, anti-tradiţionalism, anti-clericalism, anti-dogmatism, anti-canonicitate, imoralitate ori liberschimbism, pun astăzi la cale o mare mişcare politică, după modelul neoconservatorismului american . De mâine, fiii răsfăţaţi ai bolşevicilor şi reeducaţilor primilor ani de comunism vor vorbi despre unitate, moralitate, decenţă, normalitate, părându-li-se că suntem proşti şi am uitat că în ultimii 20 de ani au şuierat cu limbile despicate împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale în reviste subvenţionate precum 22, Dilema, Idei în dialog şi altele cărora istoria le-a vădit nonsensul existenţei.
Dacă aÅŸa sau altfel se va întâmpla în România, rămâne ca Dumnezeu să rânduiască, pentru sângele ÅŸi lacrimile Mucenicilor, CuvioÅŸilor ÅŸi DrepÅ£ilor, sau pentru păcatele noastre fără de număr ÅŸi fără de hotar. Dacă însă li se va îngădui această enormă miÅŸelie, e limpede că orice recurs la Adevăr, Frumos, Bine, Dreptate, Milă, adică la Dumnezeu Omul Hristos, va fi socotit drept extremism, fanatism ÅŸi ultra-naÅ£ionalism, ÅŸi s-au întors la noi vremurile în care a fi creÅŸtin va fi tot una cu a fi gata de moarte pentru Hristos, gata de a-L mărturisi, cu preÅ£ de suferinţă ÅŸi de sânge , de data aceasta fără a mai putea fi auziÅ£i ori cunoscuÅ£i. Veacul XXI de la Hristos le aduce OrtodocÅŸilor din România experimentul paÅŸapoartelor ÅŸi permiselor auto biometrice. Până acum Germania a fost singura Å£ară din lume care a primit paÅŸapoartele electronice, dar România, prin oamenii săi politici, îşi doreÅŸte să fie premiantă ÅŸi, pe lângă cipurile pe care nemÅ£ii ÅŸi le-au pus în paÅŸapoarte, se vor include ÅŸi amprente biometrice: amprenta irisului ÅŸi amprenta digitală. Nu ni se spune, însă, ÅŸi nu vom putea verifica niciodată ce vor conÅ£ine cipurile din paÅŸapoarte ÅŸi din permisele auto ÅŸi la ce bun atâtea măsuri de siguranţă într-o Å£ară atât de mică, unde depăşirea vitezei legale, conducerea sub influenÅ£a alcoolului ÅŸi contrabanda cu Å£igări sunt de zeci de mii de ori mai numeroase decât falsificarea actelor. Este uluitor tupeul celor ce vor să ne bage pe gât noile acte, dar uluitoare este ÅŸi trădarea politicienilor ÅŸi nepăsarea cetăţeanului obiÅŸnuit. Libertate, unde eÅŸti? Celor ce credeau că totuÅŸi sufletul românului nu-ÅŸi va pierde libertatea, de vreme ce «unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea» , le putem spune că, dacă până astăzi Tainele Bisericii au fost singurele care dădeau libertate sufletului creÅŸtin, ÅŸi vor rămâne în veac arma cea mai puternică de luptă împotriva răutăţii veacului prin puterea Duhului Sfânt, e strigător la cer cum se caută de către anumiÅ£i „ortodocÅŸi” minimalizarea ÅŸi dispariÅ£ia lor. Cum aceasta? Când încetează Tainele Bisericii a mai fi Taine? ÃŽn chiar clipa în care clericul care le săvârÅŸeÅŸte se leapădă de credinÅ£a apostolică ÅŸi patristică a Bisericii, stă pe faţă împotriva Evangheliei ÅŸi recunoaÅŸte ereticilor puterea săvârÅŸirii vreunei Taine, Duhul Sfânt încetează a mai lucra prin mâinile sale. De aceea, responsabilitatea ierarhilor faţă de adevărul de credinţă al Bisericii este tot una cu a fi gata clipă de clipă pentru moarte.
Nu degeaba a rânduit Biserica primelor veacuri ca arhiereii să se aleagă dintre călugări, adică dintre cei mai fierbinÅ£i pentru credinţă. Sunt însă ÅŸi din cei care au crezut că pot să-l înÅŸele pe Dumnezeu vânând arhieria de parcă ea s-ar da de la oameni, nu de la Dumnezeu, ÅŸi nu s-au făcut vrednici numelui de păstori episcopi (supra-veghetori) ai turmei lui Hristos, ci sau vădit a fi năimiÅ£i prin înseÅŸi vorbele ÅŸi faptele lor, ÅŸi simplii credincioÅŸi sensibili la gândul mântuirii îi cunosc bine. Recenta împărtăşire din otrava papistaşă a mitropolitului TimiÅŸoarei ÅŸi atitudinea sa faţă de Ortodoxie după apostazia sa, la care adăugăm cocoloÅŸirea sa ÅŸi minimizarea gestului de către cei care ar fi trebuit să-I aplice canoanele SfinÅ£ilor Apostoli, plus tăcerea lor desăvârÅŸită în faÅ£a numeroaselor mărturii de apostazie a lui Nicolae Corneanu ÅŸi a altora care ÅŸi-au continuat nestingheriÅ£i lepădarea de credinţă, plus invitarea papei prin oamenii politici intermediari, acestea toate ne arată că sfârÅŸitul este lângă uÅŸi. Un imens tăvălug mondial nivelator al conÅŸtiinÅ£elor ÅŸi înrobitor al sufletelor ÅŸi trupurilor, o mincinoasă „conÅŸtiinţă” politică ce va dobândi puteri inchizitoriale, un sinod care se leapădă de adevăraÅ£ii slujitori ai Bisericii ÅŸi iubeÅŸte apostaÅ£ii ÅŸi apostazia, iată semnele bune ale anului 2009! Din mila Sa cea mare Dumnezeu ne cheamă să purtăm cu bărbăţie aceste cruci. Nu era deloc roză situaÅ£ia socio-culturalo-economicopolitică a imperiilor în care au propovăduit SfinÅ£ii Apostoli; ÅŸi totuÅŸi au îndrăznit ÅŸi au biruit lumea!
Hristos le-a dat putere să treacă cu înţelepciune de şarpe şi blândeţe de porumbei prin toate ispitirile la care lumea antică i-a supus. Şi toţi şi-au pus sufletul pentru turmă mărturisind pe Hristos. Creştinii de azi suntem chemaţi la aceeaşi mare încercare, aceea de luptă împotriva unui sistem foarte bine articulat şi pus la punct, prin lepădarea de faptele trupului şi ale întunericului şi prin scoaterea de sub praf a armelor Duhului – dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţile, înfrânarea poftelor –, prin împlinirea tuturor poruncilor Evangheliei, prin răstignirea trupurilor împreună cu patimile şi cu poftele. Avem puterea să o facem, suntem singurii şi ultimii care o putem face şi avem, tocmai pentru aceea, datoria de a o face. Hristos, Cel ce ne-a poruncit să îndrăznim, căci cu El vom birui şi noi lumea, ne aşteaptă. La mântuitori şi îndrăzneţi ani!

(editorial de monahul Filotheu, din numarul 4 al revistei ATITUDINI)