Revista Mănăstirii Petru Vodă

Desăvârşirea se porunceşte întregii existenţe creştine, nu doar unui aspect ei. Duh, sens, literă. De aceea era nevoie de o ediţie a Patericului în care armonia unitară a Cărţii Duhului să nu mai fie umbrită de nici un neajuns. Momentul duhovnicesc al apariţiei lui este ca o troiţă de lumină apărută la răscrucea dintre criza nihilistă a lumii şi intensitatea fără precedent a luptei duhovniceşti în care omul, cu puterile sufletului vlăguite, are nevoie de regăsirea isihiei, a dragostei frăţeşti, a esenţelor înaripate ale vieţii creştineşti. O carte acronică pentru ieşirea din orice fel de criză. Simplitatea contemplată naşte simplitatea formei, iar înălţimea sensului dă prin simpla atingere forţa transformatoare de suflet, precum este scris: “Dumnezeu va da cuvânt celor ce vestesc cu putere multă”. Apoftegmele Părinţilor sânt cele mai simple şi totuşi cele mai multivalente forme literare ale scrierilor duhovniceşti. Formele simple sânt mărturia purităţii contemplării, şi sânt cel mai puternic antidot împotriva uitării care ucide sufletul.

Simplitatea este, în viaţa sfinţilor pustiei, mărturia unei totale şi sfinte întrepătrunderi a fiinţei umane cu lucrările Duhului Sfânt, prin care fiinţa lor zboară deasupra nemărginirii. Descătuşată de obiectele gândirii precum trupul de cele ale doririi, desfătându-se de priveliştea mării de sensuri pure precum sufletul de pacea nepătimirii, se cuprinde de lumina taborică ce izvorăşte inimii unirea cu Dumnezeu după har. „Nu vă faceţi copii cu înţelegerile, ci cu răutatea fiţi prunci, iar cu înţelegerile faceţi-vă desăvârşiţi”. Aşa cum sărăcia cu duhul nu este a nu avea duhul, ci a nu avea ceva fără-de-Duhul, simplitatea nu este opusă felurimii, ci este sursa ei transcendentă şi fără-de-ânceput. De aceea, lucrarea contemplaţiei nu porneşte de la simplitatea minţii, ci ajunge la ea, ca la o culme a plinătăţii Vieţii din al cărei prisos grăieşte. Dacă puterea cuvântătoare suie de la felurit la simplu, ne-voinţa pogoară voia de sine către împlinirea smereniei – lepădarea-de-sine – felurind fapta minunată, căci pentru a se pătrunde de simplitate şi fapta are trebuinţă a se „boteza” cu apele Duhului, ca să primească puterea mărturisirii. Astfel Patericul este o tâlcuire a Evangheliei atât pentru contemplaţie cât şi pentru făptuire. … Continuare »

Vă prezentăm extrase din cartea prof. Ioan Vlăducă, Răspunsuri la 100 de întrebări despre monofizism, ca să facem cunoscut cum s-a ajuns la recunoaşterea ereziei monofizite ca fiind ortodoxă! Totul sub umbrela ereziei ereziilor – ECUMENISMUL.

Întrebare: Care au fost întâlnirile de dialog între reprezentanţii ortodocşi şi cei necalcedonieni?

 Răspuns: În anul 1963, Comitetul Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (C. E. B.) a aprobat înfiinţarea unui Comitet de coordonare care să conducă dialogul dintre ortodocşi şi monofiziţi, ţinând legătura cu  C. E. B.

Comitetul de coordonare a organizat prima întâlnire cu caracter neoficial la Aarhus, în Danemarca, în anul 1964.

A doua întâlnire neoficială a fost organizată la Bristol, în Anglia, în anul 1967.

În anul 1970 a fost convocată a treia consfătuire neoficială, la Geneva.

A patra consfătuire neoficială a avut loc la Addis-Abeba, în Etiopia, în anul 1971.

La finalul fiecărei întâlniri neoficiale a fost adoptată o Declaraţie comună.

Au urmat apoi patru întâlniri oficiale.

Prima întâlnire oficială a fost organizată în 1985 la Centrul ecumenist de la Chambesy, din Geneva.

A doua întâlnire oficială a avut loc la mănăstirea Amba Bishoy din Egipt, în 1989. A fost adoptată prima Declaraţie comună.

A treia întâlnire oficială a avut loc la Chambesy, în 1990. A fost adoptată a doua Declaraţie comună.

A patra întâlnire oficială a avut loc tot la Chambesy, în 1993. În încheierea acestor discuţii a fost adoptat Comunicatul final. … Continuare »

Date explicative

Monofizismul este erezia conform căreia Domnul nostru Iisus Hristos ar avea după întrupare doar o singură fire. Pentru a înţelege corect învăţătura despre Domnul nostru Iisus Hristos trebuie să cunoaştem următoarele:

Natură (fire) înseamnă ceea ce este comun, de exemplu omenitatea (natura umană). Astfel, Petru este om, aşa cum este şi Pavel sau cum sunt ceilalţi oameni. Toţi oamenii au aceeaşi natură.

Ipostas (ipostasă) este ceea ce este luat ca parte: un anumit individ sau o anumită persoană. Astfel, Petru este un ipostas, iar Pavel un altul[1].

„Cuvântul «Dumnezeire» indică firea, iar cuvântul «Tată» indică Ipostasa, după cum şi «omenirea» (sau «omenitatea» – n. n.) indică firea, iar «Petru» indică ipostasa. Cuvântul «Dumnezeu» indică şi comunul firii, dar se dă prin derivaţie şi fiecăreia din Ipostase, în acelaşi fel şi cu cuvântul «om».

Dumnezeu este Cel care are fire dumnezeiască, iar om cel care are fire omenească”[2].

Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu întrupat; El este un singur Ipostas (o singură Persoană) în două firi (dumnezeiască şi omenească).

De ce este atât de important să recunoaştem două firi în Hristos? Recunoscând două firi în Hristos, mărturisim că El este Dumnezeu adevărat şi om adevărat. „Şi fiind Dumnezeu desăvârşit, se face om desăvârşit şi săvârşeşte cea mai mare noutate din toate noutăţile, singurul nou sub soare, prin care se arată puterea infinită a lui Dumnezeu. Căci ce poate fi mai mare decât ca Dumnezeu să se facă om? Şi Cuvântul s-a făcut fără schimbare trup din Duhul cel Sfânt şi din Maria Sfânta Pururea Fecioară Născătoarea de Dumnezeu”[3]. El se face mijlocitor între om şi Dumnezeu şi „se face supus Tatălui, prin luarea firii noastre, vindecând neascultarea noastră şi făcându-ni-se pildă de ascultare, în afară de care nu este cu putinţă să dobândim mântuire”[4]. … Continuare »

Mai multe detalii despre calendare aici si aici.
Pentru comenzi accesaţi pagina Comenzi.

În contextul sărbătoririi a 370 de ani de la aducerea la Iaşi a moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei vă invită la concertul de colinde „Hristos se naşte, slăviţi-L!“, ce va avea loc duminică, 18 decembrie, începând cu ora 18:00, la Centrul de Conferinţe „Providenţa“ din Şos. Nicolina, nr. 115 bis. Intrarea este liberă, iar sala are o capacitate de aproximativ 1.000 de locuri.

Concertul de colinde tradiţionale, religioase şi populare din această duminică va fi susţinut de corurile „Altarul“, al Catedralei mitropolitane din Iaşi, corul reunit al mănăstirilor Copou şi Frumoasa, din Iaşi, Grupul Psaltic „Cuviosul Rafail de la Agapia“, al Mănăstirii Agapia, Corul „Sihăstria Carpaţilor“, al Mănăstirii Sihăstria Neamţ, Corul „ Sf. Iosif“, al Mănăstirii Văratec, Corul „Justiniada“, al Mănăstirii Paltin, şi Corul „Apostolii“, al protopopiatelor Iaşi 1 şi 2.

Corul „Justiniada“ este format din maicile Mănăstirii Paltin „Petru Vodă“ şi a luat fiinţă în anul 2006. Pe lângă ediţia din acest an, corul a mai participat la concertul de colinde organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în 2008, precum şi la cursurile de master-class bizantin din 2009, 2010, 2011, organizate de Asociaţia Culturală Byzantion.

Calendarul are pe partea din faţă o fotografie cu Părintele Justin, un cuvânt de învăţătură al sfinţiei sale şi zilele lunii cu sărbătorile însemnate cu roşu.

Pe partea din spate este calendarul ortodox complet, cu toţi sfinţii zilei.

Preţ: 4 Lei

Pentru comenzi accesaţi pagina Comenzi.

Vedeţi şi Calendar ortodox pentru anul 2012 cu fotografii ale Părintelui Justin

realizat de monahia Fotini, 25 noiembrie 2011

Părinte, vrem să cunoaştem părerea sfinției voastre despre Marele Voievod Mihai Viteazul, mai ales pentru că se vorbeşte acum despre descoperirea unor oseminte cu aspect de sfinte moaşte, ce se presupun a fi ale măritului voievod. Se ştie că mitropolitul Nestor Vornicescu propusese canonizarea lui Mihai Viteazul, dar dosarul de canonizare se află încă pe masa sfântului Sinod, fără răspuns. Sfinţia voastră consideraţi că este un sfânt?

Fără îndoială că este sfânt, ca de altfel majoritatea voievozilor români care şi-au iubit neamul, şi mai mult decât neamul, dreapta credinţă a Bisericii de Răsărit. Mihai Viteazul, însă, a excelat mai mult decât toţi prin această dorinţă divină de a unifica pe toţi românii, toți locuitorii acestei vechi Dacii, dezbinaţi de popoarele păgâne de-a lungul timpului, într-o singură naţiune – naţiunea română. Dacă nu era Mihai Viteazul, să spunem că astăzi am fi avut Moldova şi Ţara Românească, dar Ardealul sigur nu mai era al nostru. Datorită lui, în pământul Ardealului încă se mai săvârşesc liturghii ortodoxe, unde românii ardeleni se pot împărtăşi cu sângele şi trupul lui Hristos. De aceea ungurii nu îl suferă deloc şi au dus constant o campanie de denigrare a voievodului, astfel încât istoria să îl scoată din paginile ei.

Îmi aduc şi acum aminte, când eram mic, în şcoala primară, cu câtă demnitate şi patriotism ne preda învăţătorul lecţia despre Mihai Viteazul. Astfel de cuvinte ţi se imprimă în suflet şi îţi insuflă şi ţie această iubire şi jertfă de neam şi ţară. Aşa mi-a rămas imaginea lui Mihai Viteazul în vederea mea de copil de atunci, impresia de stăpân, o figură demnă şi neslugarnică. Aceasta era pentru mine imaginea poporului român – demn şi neslugarnic. Acum însă istoricii îţi predau altceva, altă variantă istorică sau vorbesc prea puţin despre domnitorii noştri viteji, special pentru a stinge din noi orice urmă de patriotism, de jertfă şi onoare. Nu, noi trebuie să fim slugi şi cerşetori şi în faţa Occidentului, şi în faţa Răsăritului.

Iată că s-au descoperit acum, într-un sat din Teleorman, aceste oseminte, fără cap, galbene şi frumos mirositoare. Nu ştim dacă sunt ale lui Mihai Viteazul, dar sunt câteva argumente ce ar demonstra că ar fi cu adevărat ale domnitorului. Faptul că s-au găsit într-o mănăstire, Plăviceni îi zice acum, ridicată de doamna Stanca, soţia lui Mihai Viteazul, cu hramul Sfântului Arhanghel Mihail, ocrotitorul ceresc al domnitorului. Se spune că această biserică îi era dragă domniţei, deoarece din alunul în care s-a adăpostit odată de turci, scăpând de la moarte, a construit sfânta masă, unde se află altarul acestei biserici. Ei bine, în curtea acestei mănăstiri, părinţii cu muncitorii de acolo au observat cum se surpa pământul într-un loc unde ei făcuseră un foc. Săpând puţin, pământul s-a scurs ca într-o clepsidră şi s-au descoperit nişte cărămizi ce alcătuiau un zid ce împrejmuiau nişte oseminte, sfinte moaşte, care în timpul liturghiei izvorăsc bună mireasmă. Acum sperăm că se vor face cercetări pentru a verifica dacă sunt sau nu ale voievodului Mihai acele sfinte moaşte. … Continuare »

Locul epocii lui Mihai Viteazul în perspectivă istorică
de conf. univ. dr. G. D. Iscru
Asasinarea lui Mihai Viteazul
de Prof. dr. Cristian Alexandru Marin
Personalitatea lui Mihai Viteazul, zugrăvită din documente istorice
O faptă minunată din vremea lui Mihai Viteazul, columnă a biruinţei ortodoxe de Danion Vasile
Cunoașterea martirilor și adevărului istoric va trezi în noi și cunoașterea de sine
Interviu cu Părintele Justin Pârvu
Dumnezeu astăzi ne cere mărturisire
predică a părintelui Amfilohie Brânză
Retrocedările și prozelitismul catolicizant în România…
de Ieromonah Eftimie Mitra
Minunile și teoria cauzalităţii…
de Ioan Vlăducă
Televiziunea – „pâinea ” noastră cea de toată ziua ?
de Lt. Col. (r.) N. M. Popescu
Despre Artă și Creștinism sau Convertirea Artei
de Monahia Ecaterina Fermo
Amintiri despre a alege și despre cunoaștere
de rasofora Neonila

Pentru comenzi, accesaţi această pagină.